Mare sărbătoare într-o comună timișeană

zile comlos

La mijlocul acestei săptămâni, într-o localitate timişeană va fi mare sărbătoare. Zilele Comloşului Mare, ocazionate de hramul bisericii ortodoxe, dar şi al celei greco-catolice, vor fi prilej de festivităţi, dubla rugă unindu-se cu cea de-a IX-a ediţie a Simpozionului „Personalități bănățene”.

CITEȘTE ȘI: UPDATE. Unul dintre românii morţi în accidentul din Italia urma să se căsătorească

Totul se va concretiza într-o manifestare cultural-spirituală de anvergură, dedicată deopotrivă Centenarului Marii Uniri, praznicului religios al Adormirii Maicii Domnului, dar și luptătorilor comloșeni pentru menținerea credinței strămoșești, a conștiinței naționale, a limbii și a datinilor tradiționale, pentru înfăptuirea visului ancestral de unitate a națiunii române.

Evenimentele se vor desfășura joi, 16 august, în sala Casei Naționale „Iulian Grozescu” din comună, cu începere de la ora 8,30, când va avea loc primirea oaspeţilor.

CITEȘTE ȘI: Momo, noul joc care duce la sinucidere. O fetiţă de 12 ani s-a filmat, înainte de a se spânzura

După cuvântul de deschidere programat pentru intervalul orar 9 – 9,30, se vor susţine comunicări despre personalităţile locale care au contribuit la făurirea Marii Uniri şi se vor recita poezii patriotice, urmând ca, între orele 11 şi 12, publicul să aibă parte de momente artistice deosebite.

Corurile celor două biserici care-şi serbează hramul vor intona o priceasnă dedicată Sfintei Fecioare Maria şi câteva cântece patriotice, iar cei prezenţi vor putea viziona apoi o scenetă cu plecarea delegaţiei comunei la Alba Iulia.

Un moment de dans popular, Sorocul comloşean, va preceda Hora Marii Uniri, înainte ca participaţii la manifestare să treacă pe la Panteonul Oamenilor de Seamă din localitate şi pe la Crucea Albă, lăsată moştenire urmaşilor de comloşenii care, în 1 Decembrie 1918, au fost părtaşi în mod nemijlocit la Marea Adunare de la Alba Iulia.

O masă frăţească organizată în incinta aceleiaşi Case Naţionale, în intervalul orar 12,30 – 14, va încheia sărbătoarea de la Comloşu Mare.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *