– Când ai desenat prima oară?
– Pe la trei-patru ani, pe fețe de masă. Părinții au observat și mi-au cumpărat hârtie și creioane, apoi și culori. Tatăl meu m-a încurajat permanent. La șapte ani, am realizat prima caricatură, care a fost publicată într-un ziar din Turnu-Severin.
– Ai urmat o pregătire tehnică. Când ai realizat că poți face performanță în artă?
– A, nu! Am mers în paralel cu amândouă, cu tehnica și cu arta plastică. Poate fi un paradox, dar la liceu am luat chiar un premiu la matematică pe județ.
– S-ar putea spune că ai o personalitate bivalentă?
CITEŞTE ŞI: Liviu Badea, soţul îndrăgitei artiste Liliana Savu Badea, va fi înmormântat duminică, la Buziaş
– Da, formația inginerească m-a ajutat să-mi ordonez viața artistică. Mai mult, să mă specializez în marketingul artei.
Am fost, de altfel, profesor atașat în acest domeniu la Facultatea de Științe Economice a Universității de Vest din Timișoara, dar și la Lyon sau Lille.
– De ce ai ales caricatura?
CITEŞTE ŞI: Prognoza meteo aprilie. ANM a anunţat cum va fi vremea de Paşte
– Am abordat nu doar caricatura, ci un întreg spectru de tehnici plastice.
– Și, totuși, în caricatură ai inovat, cu ea ai intrat în Guiness Book, pentru viteza ta, și tot ea ți-a adus titlul de „rege al caricaturii”. Ce n-ai făcut încă în abordarea acestui gen dar ai vrea să faci?
– Să dau țării cât mai mult cărbune!
– Vrei să explici?
CITEŞTE ŞI_ În acest week-end se schimbă ora. Vom da ceasurile înainte cu o oră
– Păi, nu lucrez cu cărbune? De aceea, îmi doresc acest lucru!
– Te afli la originea unui fenomen emulatoriu. Ai avut ideea de înființa o școală de caricatură. Ce a însemnat Academia Popa’S?
– Am avut studenți din toată lumea, nu doar din Timișoara ori din România. Din Japonia și din alte țări. La un moment dat am adus șase copii talentați din Serbia, care până la urmă, au fost… doisprezece. Am satisfacția că unul dintre ei astăzi a devenit un nume care s-a impus în caricatura din țara vecină.
Peste 1.000 de studenți, în total, au deprins tainele caricaturii la Academia Popa’S.
CITEŞTE ŞI: El are 74 de ani, ea 21 şi vor să facă amor la televizor, ca să demonstreze oamenilor că iubirea lor e sinceră
– De la caricatură ai trecut la portret și din marile saloane satirice ai ajuns în Sala Papilor din Basilica San Pietro, unde este expus portretul pe care l-ai făcut Papei Benedict…
– O astfel de întrebare mi-a pus și Sanctitatea Sa Benedict al XVI-lea, la prima audiență apostolică pe care mi-a acordat-o. Răspunsul pe care i l-am dat a fost că pictorii nu pot face caricaturi, dar caricaturiștii pot picta.
– De unde vine succesul tău, impactul, audiența?
– Cred că atuurile constau în seriozitate, dar și în rezistența fizică. Nu este ușor să stai la masă 12 ore încontinuu și să desenezi.
Apoi perfecționarea neîncetată a tehnicilor utilizate. Am o cameră cu 50 de aerografe (lucrări 3D), cea mai mare din Europa.
Am desenat portrete de regi, care m-au primit cu covor roșu. Sunt singurul pământean care a realizat 263 de portrete de papi.
Am tipărit un album cu aceste portrete, iar aceste lucrări mi-au adus și o importantă distincție.
Paradoxul este că, în afara țării, sunt apreciat de către cei mai importanți oameni ai planetei, iar în România, înjurat și umilit, la fel ca Nadia Comăneci ori Ilie Năstase…
Pentru Filiala Uniunii Artiștilor Plastici din Timișoara nu am însemnat nimic, neavând studii.
Am fost primit, însă, la București. Mă întreb, uneori, cum e mai bine: să fi făcut facultatea de artă și să fi ajuns ajutor de bucătar, de ospătar ori cine mai știe ce sau că am devenit „pictorul Vaticanului” și am fost invitat de cele mai prestigioase academii de artă din lume?
– Este Popa’S un fenomen?
– Nu răspund la această întrebare, o fac mari personalități din domeniul artei. Dar trebuie să spun, totuși, că în ultimii 30 de ani, stilul Popa’S a fost prezentat în facultăți importante de artă din Europa.
– Ce semnificație acorzi faptului că, în urmă cu doi ani, ai inaugurat, la Timișoara, Muzeul Popa’S?
– Acest spațiu mi-a fost acordat în semn de recunoaștere de către reprezentanții statului, devenind singurul român care se bucură de o astfel e onoare în timpul vieții.
– În 1995, ai primit titlul de „Cetățean de Onoare al Municipiului Timișoara”…
– Da, am fost, după Revoluție, primul cetățean din Timișoara, cu acest titlu. Dar cetățean de onoare sunt și al altor 26 de orașe românești.
De remarcat, însă, că s-au ignorat aceste distincții… Am evitat, de altfel, orice premiu pe care l-aș fi putut primi în țară, inclusiv din partea Academiei Române.
– Acum vei deveni Ambasador cultural al Timișoarei… Ce ți-ai propus să realizezi în acest context?
– Fac deja o promovare a Timișoarei printr-un film și un album. În ceea ce mă privește, sunt mesagerul Timișoarei în străinătate, inclusiv în corpul diplomatic.
– Vizavi de ceea ce se petrece în societatea și în politica românească de astăzi ai o atitudine tranșantă. Crezi că decăderea în care ne adâncim mai poate fi stopată?
– Decăderea sau ridicarea noastră, ca nație, depinde numai de noi, românii. Dacă am scos la suprafață gunoaiele, acestea au ajuns să ne conducă. De aceea, trebuie să ieșim la vot, căci, altfel, se va alege praful de țara noastră.
– Dacă ar fi să surprinzi lumea în care trăim într-un desen, acesta ar fi o caricatură? Sau altceva?
– Lumea în care trăim e o caricatură, pentru că asta a fost întotdeauna. Din păcate, a evoluat spre ceva atipic…
Da, absolut, lumea este o caricatură! Cineva afirma că, dacă ar fi puse toate caricaturile pe care le-am realizat cap la cap, s-ar putea derula în imagini istoria lumii în care trăim…
