
Lucrările de modernizare pe DJ 691 avansează
Lucrările pe DJ 691 au ajuns într-o etapă importantă, odată cu turnarea primului strat de asfalt pe tronsonul cuprins între descărcarea de pe autostrada A1 și limita cu județul Arad.
”Am fost astazi pe Drumul Județean 691, tronsonul de la descărcarea de pe Autostrada A1 până la limita cu județul Arad, unde se toarnă primul strat de asfalt. La mai puțin de 3 luni de când am semnat ordinul de începere a lucrărilor, șantierul a avansat într-un ritm bun, iar constructorul a ajuns în această etapă.
Este o investiție care depășește 100 de milioane de lei, bani europeni, pentru un drum cu mari probleme, iar acestea sunt cauzate de mașinile care circulă cu supratonaj.
Pe lângă modernizarea carosabilului, implementăm și un sistem modern de monitorizare a traficului pentru a depista transportatorii care depășesc limitele legale, dar pe traseu vor exista și puncte de cântărire”, transmite Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș.
Acest tronson al DJ 691 are o lungime de aproximativ 30 de kilometri și traversează localitățile Pișchia, Fibiș, Mașloc și Alioș, până la limita cu județul Arad.
”Reabilitarea carosabilului nu este singura investiție pe care o facem aici, ci vom realiza și 12 stații de autobuz, 34 de locuri de parcare, 6 stații de încărcare pentru mașini electrice, 534 de accese la proprietăți, iar peste 50 de podețe vor fi reparate sau nou construite”, spune Simonis.


