Percheziții în Timiș într-un dosar de evaziune fiscală cu prejudiciu de peste 120.000 de lei (video)

Percheziții în Timiș într-un dosar de evaziune fiscală cu prejudiciu de peste 120.000 de lei

Percheziții în Timiș într-un dosar de evaziune fiscală cu prejudiciu de peste 120.000 de lei

Luni dimineață, în cadrul operațiunii JUPITER, coordonată la nivel național de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratul General al Poliției Române, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, au pus în executare 3 mandate de percheziție domiciliară, în județul Timiș, într-un dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

În fapt, din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că, în perioada 2019 – 2024, administratorul unei societăți comerciale, din municipiul Timișoara, ar fi omis să înregistreze, în tot sau în parte, în evidențele contabile, veniturile obținute din comercializarea mai multor categorii de mărfuri.

Prin activitatea infracțională, bărbatul de 32 de ani ar fi cauzat un prejudiciu de 120.113 lei, bugetului consolidat al statului.

Cercetările sunt efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată.

CITEȘTE ȘI: Ciprian Sofian, revenire cu victorie pe reguli de kickboxing


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *