Multe comunități din Banat au în spate o istorie străveche, unele cu situri și artefacte care s-au păstrat până în zilele noastre, altele nedescoperite încă, dar cu legende vii.
Situată în zona de contact a regiunilor Banat și Transilvania, mai precis în piemontul nord-vestic al Munților Poiana Ruscă, comuna Curtea este o astfel de așezare, care poartă amprenta unor vremuri îndepărtate.
CITEȘTE ȘI: 300.000 de euro pentru reabilitarea unui cămin cultural dintr-o localitate timișeană
Potrivit istoricului Petru Ursulescu, care s-a aplecat cu stăruință asupra cercetării originilor locului în care s-a născut, prima atestare scrisă a localității Curtea datează din 1442, sub denumirea maghiară de Kyrthwa.
Însă se pare că așezarea a fost constituită cu mult timp în urmă, când, potrivit însemnelor unui învățător din comună, Ion Simion Caba, găsite de același reputat profesor de istorie, în zonă și-ar fi întemeiat reședința de vară ducele roman Glad.
CITEȘTE ȘI. Mașină vandalizată la Timișoara. În ultimele zile au avut loc mai multe spargeri, în aceeași zonă
Revenind însă la vremurile mai apropiate nouă, în arealul localității încă mai dăinuiesc clădiri care datează din secolele trecute, una dintre ele fiind chiar sediul actualei administrații locale.
Deși nu există un document care să ateste anul exact al construirii sale, este foarte posibil ca acesta să fi fost după 1867, acolo funcționând Notariatul Cercual Curtea, asigurat de reprezentanți ai puterii maghiare, după cum ne-a informat profesorul Ursulescu.
În comună există însă și alte case ridicate în preajma anului 1900, care au aparținut familiei Fleischmann. Una dintre ele este acum proprietatea secretarului primăriei, Marcel Vișan, fiind cumpărată de unul dintre strămoșii săi de la această familie.
După răzmerița din 1918, familia Fleischmann și-a vândut acareturile și se spune că s-a mutat la Timișoara, într-una dintre clădirile pe care le avea pe actuala stradă Alba Iulia.
CITEȘTE ȘI: Se întorc nemţii într-o comună timișeană
Și cum istoria țese și legende, în Curtea se vorbește și astăzi despre un omuleț care ar fi bătut într-o zi la poarta dispensarului, speriind-o, prin înfățișarea lui, pe singura localnică care l-a întâlnit și care a povestit, pe urmă, că s-a întâlnit cu un extraterestru.
Sau despre un șarpe uriaș, ca balaurii din povești, văzut de unul dintre elevii profesorului Ursulescu, de numele acestuia legându-se o întâmplare a cărui protagonist a fost chiar un strămoș de-al său.
Se vorbește că, pe acele meleaguri, ar fi trăit odată un anume Alicu Gruia, un om curajos care a omorât un urs ce bântuia împrejurimile.
Din acel moment, poiana în care s-a petrecut întâmplarea a devenit cunoscută ca Grădina Ursului, iar Alicu și-a schimbat numele din Gruia în Ursulescu.
