La cinematografele timișorene continuă să ruleze filme triste…

cinematografe timisoara

După mai mulți ani de amânări, șapte dintre cele opt cinematografe deținute în Timișoara de RADEF au revenit primăriei, în luna decembrie a anului trecut. Pe această listă se află Timiș, Victoria, Arta, Dacia, Unirea, Fratelia și Freidorf. Au trecut de atunci patru luni, iar cu cinematografele nu s-a întâmplat nimic.

Activități neautorizate

Primarul Timișoarei susține că în mai multe dintre fostele sedii ale acestora se desfășoară în continuare activități neautorizate. O miză interesantă o constituie Cinematograful „Timiș”, cu o poziție ultracentrală, situat exact lângă primărie și având un spațiu generos, care se întinde în spatele intrării din Piața Victoriei nr. 7, într-o aglomerare de clădirii care mai include sediul Direcției fiscale, dar și un spațiu al unei bănci.

„Clubul 30 nu are nici un fel de contract. De altfel a primit șapte amenzi până acum și se va solicita în instanță încetarea activității, care este ilegală. Cei de acolo nu au autorizație la zi, iar acordul comercial le lipsește de mai mulți ani.

Pe unii îi doare în cot, pentru că au… rezolvat în timp această problemă cine știe cum și ei cred că așa merge. Cu mine însă nu, pentru că eu îi somez să elibereze spațiul primăriei. Cred că trebuie să ieșim din timorare, nu cred că în Statele Unite, de exemplu, dacă cineva intră pe o proprietate care nu e a lui, este mângâiat pe creștet să o elibereze.

Primul cinematograf de care suntem interesați e Timiș, tot ansamblul trebuie să fie gol, adocă liber, pentru a putea declanșa un proiect de anvergură. Acolo cineva organizează spectacole, desfășoară o activitate de club, iar altcineva face comerț. La cinema Victoria nu se știe cât mai durează contractul de închiriere, pentru că aparatul de specialitate din primărie nu a fost în stare să-mi spună.

Se pare că ei nu mai au aviz de mult timp și, de mai mulți ani, nici contract cu RADEF. Poliția locală le dă amenzi, dar nu putem în fața unui abuz să venim cu un altul”, a explicat Nicolae Robu.

Cinema „Dacia”, toaletă publică…

Fostul cinematograf „Dacia” a ajuns să arate în ultimul hal, procesul de jaf și părăginire având loc în timp, sub ochii nepăsători ai propietarilor, dar și ai autorităților. Ferestrele au geamurile sparte, ușa e larg deschisă, iar mirosul de urină răzbate încă de la intrare.

„Preluarea nu este finalizată la unele cinematografe. La Dacia există un hal de degradare avansat. Avem unele probleme cu preluarea inventarului, fiecare ușă și geam trebuie trecute în procesul-verbal de predare-primire”, a declarat primarul Timișoarei.

Dacă preluarea mai durează mult, s-ar putea ca municipalitatea să nu mai primească decât zidurile goale, pentru că la „Dacia” doar cine nu vrea nu poate să intre.

Singura certitudine cu privire la cinematografe a rămas faptul că, în momentul de față, la nici unul nu se pot începe proiectele existente. Primăria dorește spațiul liber de sarcini, iar prioritare sunt spațiile aflate în zonele centrale.

Unul dintre acestea va găzdui o cinematecă, înzestrată cu toate amenajările de rigoare, iar un altul va fi dedicat Casei Studenților din Timișoara, pe care edilul-șef dorește să o sprijine cu un sediu, chiar dacă nu aparține de primărie, ci de Ministerul Educației.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *