
Jan Cornelius îşi lansează noua carte la Cărtureşti
Miercuri, 20 august, de la ora 18, timişorenii sunt aşteptaţi la Cărturești Mercy pentru evenimentul de lansare a cărții „EU și IA”, de Jan Cornelius, publicată la Editura Lebăda Neagră.
Jan Cornelius trăiește din anii ‘80 la Düsseldorf, este scriitor bilingv, de limbă română și germane, dar şi traducător literar. A studiat limbile franceză şi engleză la Timişoara, Düsseldorf şi Stirling și a lucrat și ca profesor.
În Germania a publicat numeroase cărţi de proză umoristică și cărți vesele pentru copii excelent primite de critică si cititori.
Este colaborator permanent la reviste satirice germane şi elveţiene şi a scris timp de mai mulți ani o serie de comentarii satirice despre Estul și Vestul Europei pentru radioul național german. A tradus şi a prezentat în mediile germane şi în numeroase lecturi publice cărţi ale multor scriitori români actuali.
CITEȘTE ȘI: Investiții în căminele culturale din Timiș
În limba română a publicat printre altele „Aventurile unui călător naiv” (Lebăda neagră, 2020), „Al doilea e Chaplin” (Tracus Arte, 2021), „Cum mi-am mâncat masca” (Paralela 45, 2022),
„Eu, Dracula și John Lennon” (Lebăda neagră, 2024), „Conspirația cearșafurilor” (Lebăda neagră, 2024).
„O lectură savuroasă, originală și extrem de actuală. «EU și IA» nu este doar o carte amuzantă, e inteligentă și profundă în felul ei discret. Tonul este relaxat, jovial, dar în spatele glumelor se ascunde o întrebare serioasă: cât de mult putem avea încredere în gândirea artificială, care știe totul, dar nu înțelege nimic?“ – Cristina Lazăr/cărți.blog. „Jan Cornelius are geniul hazului“, afirmă Radu Paraschivescu.
„«EU și IA» are toate calitățile lui Jan Cornelius. În primul rând, umorul și imaginația, pentru că subiectele sunt pe toate temele posibile și imposibile, de la un dialog savuros despre virgulă până la problema bătutului unui cui în perete.
Și, cum se spune, imaginația ne consolează pentru ceea ce nu suntem, iar umorul ne consolează pentru ceea ce suntem”, spune la rândul ei Ioana Pârvulescu.
Sursa foto: Jan Cornelius/Facebook


