
Bărbat de 91 de ani dispărut, găsit în siguranță de polițiștii din Peciu Nou
Polițiștii Secției 4 Rurale Peciu Nou au fost alertați de fiul unei persoane vârstnice, care a informat că tatăl său, în vârstă de 91 de ani, cunoscut cu afecțiuni specifice vârstei și episoade de dezorientare, a plecat voluntar de la domiciliu într-o direcție necunoscută și nu a mai revenit.
Echipajele de poliție au reacționat imediat, având în vedere vârsta înaintată a bărbatului și riscurile la care acesta putea fi expus.
În urma verificărilor efectuate cu operativitate, polițiștii au stabilit că bătrânul s-a urcat într-un autobuz din localitatea Peciu Nou și a ajuns în municipiul Timișoara. Acesta a fost găsit de polițiști în aproximativ 30 de minute de la sesizare, fiind în siguranță.
Într-un final fericit, bărbatul a fost încredințat familiei sale.
”Evenimentul subliniază vulnerabilitatea persoanelor vârstnice și importanța acordării unei atenții sporite acestora, precum și promptitudinea intervenției polițiștilor în astfel de situații”, transmite Poliția Timiș.


