Iubim Parcul Rozelor, nu-i aşa?
Ca timișoreni, iubim Parcul Rozelor. E cel mai frumos din oraș și, dacă avem oaspeți de pe alte meleaguri, e obligatoriu să-i ducem pe acolo, să ne plimbăm alături de ei pe alei, să le arătăm minunățiile locului, florile și arborii, și, poate, dacă știm câta istorie urbană, să le relatăm, în câteva vorbe, povestea lui. Dacă n-o cunoaștem, scoatem telefonul (trăiască tehnologia!) și citim ce scrie pe Wikipedia.
”Parcul a fost înființat în 1891, odată cu Parcul Copiilor, cu ocazia Expoziției Universale (industrială, comercială și agrară), când aici au fost realizate aranjamente florale de către grădinarii Wilhelm Mühle, Franz Niemetz și Beno Agatsy. Florile au fost admirate de Franz Joseph, care a vizitat expoziția. Amenajarea peisagistică a parcului a început în 1929 de către arhitecții peisagiști Árpád Mühle, fiul lui Wilhelm Mühle, și Mihai Demetrovici, șeful serviciului de horticultură din perioada respectivă.
Parcul a fost amenajat în stil englezesc, cu alei, baldachine și rondouri de trandafiri. În perioada interbelică numele parcului era Rosarium și aici existau peste 1. 200 de varietăți de trandafiri, etichetate. Tot în această perioadă a fost amenajat teatrul în aer liber.
În 1944 parcul a fost distrus în urma bombardamentelor. După al Doilea Război Mondial parcul a fost refăcut, în el organizându-se diverse spectacole în aer liber. Tot în parc exista o bază sportivă, amenajată iarna ca patinoar, iar vara ca teren de tenis”.
Dacă tocmai a picat netul, nici o problemă. E suficient să ne ducem la intrarea principală, pe strada Academician Alexandru Borza, şi să contemplăm cele două busturi amplasate de-o parte şi de alta. Primul, al lui Wilhelm Mühle (1844 -1908), a fost dezvelit la 2 august 2013, iar al doilea, cel care îl întruchipează pe Árpád Mühle (1870 -1930), a fost inaugurat la 1 august 2014. Spre luare aminte, ambele monumente au alături plăcuţe inscripţionate cu datele celor doi întemeietori ai splendidei grădini urbane cu care, desigur, ne fălim de nu mai putem.
Numai că orice parc din lumea asta – iar Rozelor nu face excepţie – are şi fani, şi hateri. Sau, cum s-ar fi spus pe vremea celor doi Mühle, amici şi inamici. În cea de-a doua categorie se înscriu eternii vandali. Ăia care simt o plăcere-n organism să distrugă locul prin varii metode: scrijelitul trunchiurilor de copaci cu duioase texte gen ”Mirel + Gigeta = LOVE”, ruptul florilor şi crengilor, distrusul băncilor, răsturnatul coşurilor de gunoi şi alte asemenea activităţi recreative în aer liber.
Plăcuţele de care vorbeam au atras atenţia unor asemenea specimene, astfel încât, la ora actuală, unele dintre ele au fost smulse cu totul de pe postamentul lor, iar una a rămas doar ciuntită, semn că forţa fizică a imbecilului care s-a ocupat de ea n-a fost suficientă pentru desăvârşirea operei.
La o privire atentă, observatorul poate vedea că vandalizarea nu s-a petrecut ieri. A trecut ceva apă pe învecinata Begă de când istoria celor care ne-au dăruit Parcul Rozelor a fost terfelită cu nonşalanţă. De patrimoniul dendrologic al locului se ocupă, periodic, cei îndrituiţi. Numai că de ruşinoasele urme lăsate de hateri chiar la intrare, ca de… primă impresie, nu se îngrijeşte nimeni.
În rest daaa, cum să nu, iubim Parcul Rozelor, îl adorăm, e un simbol al Timişoarei, nu-i aşa?
