ITM Timiş, controale privind zilierii

ITM Timiş, controale privind zilierii

În perioada 10-16 octombrie 2023, ITM Timiş a desfăşurat campania naţională de verificare a respectării de către beneficiari a prevederilor Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri.

Inspectorii de muncă au depistat 29 de zilieri netransmiși în Registrul electronic de evidență a zilierilor. Au fost verificate 55 de societăți comerciale, cărora li s-au aplicat 15 sancțiuni, dintre care 11 avertismente și 4 amenzi, în valoare de 24.000 de lei.

Principalele deficienţe din domeniul relaţiilor de muncă, constatate în acţiunile de control, au fost următoarele:

· beneficiarii nu au transmis registrul electronic de evidență a zilierilor, Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiș, zilnic, înainte de începerea activității de către fiecare persoană care urmează să se afle într-un raport de muncă cu beneficiarului sau împuternicit al acestuia;

· zilierii au prestat activități pentru același beneficiar sau împuternicit al acestuia pe o perioadă mai lungă de 90 de zile, cumulate pe durata unui an calendaristic;

· nerespectarea remunerației brute orare stabilită în funcție de salariu minim brut pe țară, garantat în plată.

„Conform Legii nr. 52/2011, zilierii sunt persoane fizice, cetăţeni români sau străini, care au capacitate de muncă şi care desfăşoară activităţi necalificate cu caracter ocazional, pentru un beneficiar sau un împuternicit al acestuia, contra unei remuneraţii, activând în domenii precum: agricultură, vânătoare şi servicii anexe, silvicultură, pescuit şi acvacultură, activităţi de alimentaţie pentru evenimente, publicitate, restaurante, baruri, hoteluri şi alte facilităţi de cazare, baze şi cluburi sportive, grădini zoologice, botanice, întreţinere peisagistică şi spaţii verzi etc.

Beneficiarii pot obţine parola pentru conectare la aplicaţia web aferentă Registrului electronic de evidenţă a zilierilor de la inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială îşi au sediul. Registrul electronic de evidenţă a zilierilor poate fi completat şi transmis direct din teren de către beneficiar/împuternicit sau persoane desemnate de către acesta, utilizatori, cu ajutorul aplicaţiei informatice pentru dispozitive mobile, denumită „Inspectia Muncii”, ce poate fi descărcată gratuit din Google Play sau App Store.

Menţionăm că, dacă un zilier este beneficiar de ajutor social, trebuie să ştie că obţinerea de venituri aferente prestării activităţilor în această calitate de zilier înregistrat în Registrul electronic de evidenţă a zilierilor, nu va influenţa plata ajutoarelor sociale. Totodată, reamintim că, pentru veniturile realizate din activitatea prestată de zilieri, se achită contribuţia de asigurări sociale datorată bugetului asigurărilor sociale de stat, conferind, astfel, zilierului calitatea de asigurat în sistemul public de pensii”, a transmis ITM Timiş.

CITEŞTE ŞI: Indolenţa administrației Timişoarei ar putea duce la pierderea a 100 de milioane de lei, fonduri europene


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *