”Învață să salvezi o viață!” – duminică, 23 octombrie, în Piața Victoriei din Timișoara

”Învață să salvezi o viață!” – duminică, 23 octombrie, în Piața Victoriei din Timișoara

”Învață să salvezi o viață!” – duminică, 23 octombrie, în Piața Victoriei din Timișoara

Duminică, 23 octombrie, între orele 15 – 17, în Piața Victoriei din Timișoara, va avea loc cea de a doua ediție a Campaniei „Învață să salvezi o viață!”- acțiune de responsabilizare a tuturor participanților la trafic, inițiată și organizată de jurnalista Diana Mihai.

CITEȘTE ȘI: Un document care a ajuns prea târziu. Ce s-a întâmplat în sistemul de învățământ

Sub motto-ul „Viața are întotdeauna prioritate!”, ediția din acest an reunește un număr mare de parteneri: Inspectoratul pentru Situații de Urgență Banat – Timiș, Inspectoratul de Poliție al Județului Timiș, Inspectoratul Județean de Jandarmi Timiș, Penitenciarul Timișoara, Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, VN Motorsport, Timișoara Bikers, Moto Aikon, Hells Angels, SpeCar Rally Team, Mihoc Rally Team, Gao Racing și Doctor de Permise.

În cadrul campaniei vor avea loc mai multe acțiuni de conștientizare a cetățenilor, precum exerciții de descarcerare a unui autoturism contorsionat; demonstrații de acordare a primului ajutor; lansare de carte despre acordarea primului ajutor în accidentele rutiere; discuții constructive cu polițiști, jandarmi, pompieri, motocicliști, piloți de rally și instructori auto.

Evenimentul va debuta cu mesaje din partea organizatorului și a partenerilor campaniei, privind importanța respectării legislației rutiere și a acordării primului ajutor în mod corect.

Spectatorii evenimentului vor avea parte de un scenariu de salvare a victimelor, după care în scenă vor intra polițiștii de la Biroul Rutier Timișoara, care vor începe investigațiile la locul accidentului, pentru a vedea cauza celor întâmplate; jandarmii vor asigura zona, iar polițiștii de penitenciar vor prelua „în arest” persoana vinovată de producerea accidentului.

De asemenea, vor fi demonstrații interactive de acordare a primului ajutor în caz de accident, desfășurate de paramedicii ISU Timiș.

”Alături de eforturile pompierilor și paramedicilor, medicii sunt cei care duc lupta grea în salvarea victimelor accidentelor rutiere. De aceea, este o bucurie că anul acesta s-a alăturat campaniei și Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, prin concursul căreia vom oferi, gratuit, studenților mediciniști și participanților la campanie câte un exemplar din volumul „Primul ajutor în accidentele rutiere”, autori prof. univ. dr. Dan V. Poenaru și asist. univ. dr. Iulian Popa”, a precizat Diana Mihai, organizatorul evenimentului.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *