Într-o localitate din Timiş, dispozițiile sunt croite de un cojocar. A făcut avere în Banat şi este primul om din comuna sa care a ajuns în Occident

aurel georgescu

O mulțime de dispoziții ale primarului stau rânduite într-un dosar. El e omul care trebuie să supravegheze aducerea lor la îndeplinire sau chiar să pună osul. Toată gestiunea primăriei e pe umerii lui. La fel ca și gestionarea situațiilor de urgență.

Mai mult, se implică și în chestiunile administrative ale Bisericii Ortodoxe. E persoana cu care tot omul aflat în dilemă se sfătuiește. S-a tăbăcit odată cu trecerea anilor. A fost ultimul cojocar din comună, dar s-a reinventat.

”Cumpărat” cu 3.000 de lei

Aurel Georgescu, omul bun la toate din comuna timișeană Satchinez, nu mai poate fi mișcat de nici o întorsătură a vieții. Crede cu tărie că toate evenimentele au un final fericit. Asta a învățat pe propria piele.

”M-am născut la Vicovu de Sus, județul Suceava. Când am terminat opt clase am fost selectat, după rezultatele la învățătură și susținerea probelor sportive, să merg la Liceul Militar <<Emil Bodnăraș>> din Câmpulung Moldovenesc. Eram fericit! Deja visam la o carieră în armată. Asta până am ajuns acasă la tata…

Părintele meu lucra la o fabrică de cherestea și mi-a zis: <<Mă băiete, te duci, dar tata n-are bani să te țină în liceu. Eu zic să te faci cojocar ca unceșu din Banat care face mulți bani>>. Era vorba de un frate de-al mamei care s-a stabilit la Satchinez în 1947, când a venit cu << trenul foamei >> după alimente și nu s-a mai întors acasă”, își amintește Aurel Georgescu despre prima cotitură a vieții.

Așa a ajuns omul să facă cojocăria la școala profesională din Rădăuți și totodată primii bani dintr-o meserie poleită cu aur.

”Într-o zi de Sfânta Maria, când la noi se aduna lume ca la Mecca, a venit și uncheșu în Bucovina. A văzut ce blănuri lucram și mi-a propus să vin la el. Am refuzat pentru că eu stăpâneam tainele tăbăcăriei, dar croitorie nu știam. Uncheșu mi-a promis că mă va învăța și atunci am luat hotărârea să plec.

Din păcate, nu expirase perioada de cinci ani cât aveam contract cu UCECOM și uncheșu a plătit 3.000 de lei ca să pot pleca de la școală. În 1974 am venit în Banat, iar la 20 de ani m-am întors acasă cu o Dacie nou-nouță. Când m-a văzut mama cu mașina în poartă, a plâns. Plecasem doar cu o valijoară”, povestește Aurel Georgescu.

A făcut avere în Banat

Cojocarul din Satchinez a câștigat rapid avere, după care s-a preocupat de propria sa imagine. ”În 1982 mi-am cumpărat locul în biserică. Abia împlinisem 24 de ani. Scaunul cu numărul 47 a fost scos la licitație și s-a pornit de la 300 de lei. Au mai fost câțiva care au oferit 350 – 375 de lei. Când am ajuns la rând am zis că dau 1.000 de lei! Eram cojocar și unul dintre cei mai bogați oameni din sat. Era o fală să ai loc în biserică. Totdeauna mi-am dorit să îmi pun pălăria pe locul de deasupra scaunului și să mă așez să ascult slujba în liniște. De la locul meu văd toată lumea din biserică”, mărturisește Aurel Georgescu, cel care, în prezent se implică în treburile organizatorice ale lăcașului de cult ortodox din Satchinez.

A ajutat la introducerea unui sistem de încălzire modern și este de acord cu înlocuirea scaunelor din biserică cu bănci, dar doar în sectorul destinat femeilor. ”În 1990 am reînființat corul, iar în prezent cânt și în strană”, precizează fostul cojocar.

De la afaceri, la profeții

Aurel Georgescu este primul om care s-a apucat de afaceri în Satchinez. Întâi a avut atelierul de cojocărie, unde lucrau cinci angajați. După Revoluție, și-a extins afacerea în domeniul încălțămintei.

”Am avut vreo cinci oameni care făceau pantofi de bărbați. I-am adus pe nepoții mei care au lucrat la Pionierul”, spune fostul cojocar. Toate au mers ca pe roate până în 1996. În acel an, omul a realizat că ”Alain-Delon-ele” și bunzile ieșiseră din moda de consum, iar produsele chinezești și turcești – ieftine, ușoare și pline de culoare – câștigau teren.

”Am fost primul om din Satchinez care a ajuns în Occident, imediat după Revoluție și am văzut spre ce ne îndreptăm. Nevasta mea e șvăboaică și are rude în Germania, așa că la începutul lunii februarie în 1990 am plecat într-o călătorie nostimă cu Dacia și o sticlă de ulei de motor. Când m-am întors înapoi am mers la birt și le-am zis consătenilor: <<Nemţii nu au bani. Ei au un carton pe care îl introduc într-o cuşcă şi scot atâtea mărci câte vor. Oamenii nu credeau. Îmi spuneau că așa ceva nu se poate, că trebuie să fie cineva în cușca aia să-i numere…>>. Le-am mai spus că acolo sunt magazine mari, de unde poți lua orice, de la mașini și aparate la ace. Nu m-au crezut”, își amintește Aurel Georgescu.

O croială nouă pentru vremuri noi

Când banii din cojocărie s-au împuținat, Aurel Georgescu a intrat în politică. ”Din 1996 și până în 2004 am fost consilier local. În paralel m-am angajat la primărie, ca pompier, iar din anul 2000 am preluat și gestiunea. În prezent, sunt om la dispoziția primarului. Sunt președinte ori secretar în toate comisiile. De asemenea, sunt șef la serviciul de urgență și am 20 de servanți. Tot eu conduc și mașina de pompieri, adusă din Anglia, care are volanul pe dreapta și acționez sirena în caz de nevoie. Am absolvit și cursul de prim-ajutor.

Tot eu manevrez și tractorul cu cositoare sau cu dispozitiv de deszăpezire, în funcție de sezon, pe care l-a achiziționat recent primăria”, spune fostul cojocar.

Pentru implicarea sa în treburile administrative, Aurel Georgescu a apărut și în presa germană după ce, în această vară, a ajutat la reabilitarea cimitirului catolic din localitate. În prezent, a demarat un proiect în curtea primăriei, unde a amenajat un foișor și un spațiu de relaxare.

”Intenționez să fac un loc pentru cununii în aer liber. Aici a funcționat fosta bicărie, adică locul unde se aduceau vitele la montă. M-am gândit să fac ceva frumos. Am plantat tuia care, în șapte ani, a crescut frumos și mai am de făcut niște alei și să pun câteva bănci. Am fost crescut să fiu harnic. Părinții m-au învățat ca pe unde mă duc să las loc de bună-ziua.

Am făcut numai bine, cum am putut. Mi-a fost frică să fur, că dacă nu mi-era eram om mare. Am avut o viață frumoasă. Dumnezeu mi-a dat… poate pentru că am fost corect”, conchide Aurel Georgescu, singurul om din Satchinez care s-a încumetat să alcătuiască pentru sine și pentru tinerii care s-au stabilit în locul lăsat liber de cei ce au migrat în Occident, o monografie a locului.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Într-o localitate din Timiş, dispozițiile sunt croite de un cojocar. A făcut avere în Banat şi este primul om din comuna sa care a ajuns în Occident

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *