Haos la CM de la Crucible / Moment nemaivăzut la un meci de snooker (video)
Două meciuri de la Campionatul Mondial de Snooker au fost întrerupte după ce doi activiști ai organizaţiei „Just Stop Oil” au pătruns în Teatrul Crucible (Sheffield), scrie sport.hotnews.ro.
Un protestatar a aruncat cu vopsea pe masa de snooker
La începutul sesiunii de seară, meciul dintre Robert Milkins și Joe Perry a fost întrerupt de un bărbat care s-a urcat pe masă și a aruncat cu vopsea pulbere portocalie pe aceasta.
Meciul a fost suspendat imediat, iar substanța a fost înlăturată cu ajutorul unor aspiratoare.
CITEȘTE ȘI: Bugetarii își pot compara salariile între ei. Cum funcţionează Comparatorul de salarii
O femeie a fost împiedicată în timp ce încerca să facă același lucru la masa alăturată, unde jucau Mark Allen și Fan Zhengyi.
„Nu am mai văzut așa ceva la un eveniment de snooker. Este o premieră. Este înspăimântător. Uau! Ne-a luat pe toți prin surprindere și apoi se întâmplă asta. Pentru mine, ca jucător de snooker, mă gândesc imediat: „Poate fi recuperată masa?”. Nu știm ce este pe ea” – Stephen Hendry, de șapte ori campion mondial, în timp ce comenta pentru BBC.
Protestul a fost revendicat de Just Stop Oil, un grup activist de mediu din Marea Britanie, care militează pentru stoparea producției de combustibili fosili.
🎱 NEW OIL AND GAS WILL SNOOKER US
🦺 At around 7:20pm, two Just Stop Oil supporters have disrupted the World Snooker Championship at the Crucible Theatre in Sheffield, interrupting play. The pair proceeded to cover the tables in orange powder paint before being removed by… pic.twitter.com/xWJXjW82jf
— Just Stop Oil (@JustStop_Oil) April 17, 2023
„În jurul orei 19:20, doi susținători ai organizației Just Stop Oil au perturbat Campionatul Mondial de Snooker de la Teatrul Crucible din Sheffield, întrerupând jocul. Cei doi au acoperit mesele cu vopsea pulbere portocalie înainte de a fi îndepărtați de securitate și arestați.
Ei cer ca guvernul să oprească imediat toate noile proiecte britanice de combustibili fosili și fac apel la instituțiile sportive din Marea Britanie să se opună politicilor de genocid ale guvernului”, a scris organizația Just Stop Oil pe Twitter.