„A fost lupta pe care am dorit-o!”, afirmă prof. Doina Moț, căpitanul echipei naționale de volei la Olimpiada de la Tokyo

– Înainte de orice, vreau să aud de la dumneavoastră în ce constă farmecul voleiului.

– Într-adevăr, voleiul devine încântător dacă este jucat la înalt nivel tehnico-tactic de către două echipe sensibil egale. Sunt fericită că am avut ocazia să asist la „jocul ce a atins perfecţiunea în voleiul feminin”, cum a fost apreciată de specialişti finala dintre reprezentativa Uniunii Sovietice şi cea a Japoniei, la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din anul 1964. Un joc miraculous în care, surprinzător, apărarea a bătut atacul.

Atunci noi, cele din reprezentativa României, ne-am clasat pe locul IV, jucând finala mică împotriva naţionalei Poloniei, veşnicul nostru adversar greu de învins în întâlnirile oficiale.

– Adresați-vă fetelor cu vârsta de 12-14 ani, explicându-le, cu argumente, de ce să aleagă și să practice voleiul.

– Este un joc sportiv care exclude prin specificul său brutalitatea, fără a-i diminua complexitatea şi spectaculozitatea. Mulţi sunt de părere că este cel mai potrivit sport de echipă pentru adolescente, deoarece tonifică musculatura şi stimulează mintea. Subliniem faptul că este un joc ce dezvoltă inteligenţele fundamentale: mentală, emoţională, disciplinară, spirituală.


– Aș vrea, doamna Moț, profesoară de educaţie fizcă fiind, ca acest dialog să fie o pledoarie, între savoare și adevăr, pentru sport. Indiferent de disciplină.

– Valorile sportive (fair-play, stăpânirea de sine, tenacitatea, perseverenţa, vitalitatea, frumuseţea fizică, echilibrul comportamental, sentimentul solidarităţii, cultul muncii şi al angajamentului total, universalismul, idealul de pace şi intercomunicare între oameni, etc.) sunt, în majoritate, valori spirituale, dar mult mai complexe deoarece se bazează pe biologicul uman. Acesta este motivul pentru care tineretul trebuie atras acum, mai mult ca oricând, spre practicarea exerciţiului fizic, spre sport. Singura „mişcare” omniprezentă în viaţa adolescenţilor şi a tinerilor din zilele noastre este butonarea tastelor calculatorului sau a celularelor.

– Știu că ați fost chemată în școli să le vorbiți elevilor. Este acest discurs o pelungire a celor opt cărți pe care le-ați publicat?

– În ultimele săptămâni, Ministerul Tineretului şi Sportului a lansat un interesant proiect naţional intitulat „Campionii României în şcoală, licee şi universităţi”, care are ca obiectiv „promovarea valorilor sportului ca mijloc de îmbunătăţire a stării de sănătate, a condiţiei fizice şi psihice, dezvoltarea competenţelor sociale, cum ar fi spiritul de echipă, solidaritatea, toleranţa şi fair-play-ul, contribunind la îmbunătăţirea calităţii vieţii”.

În consecinţă, noi, foştii sportivi olimpici din Timișoara, am fost invitaţi să participăm la întâlniri cu elevii, studenţii sau cadrele didactice, vorbind despre performanţele noastre, despre rolul sportului practicat în formarea ca oameni şi să atragem tineretul în practicarea sportului.

Un program la nivel naţional, care va fi implementat în colaborare cu mai multe instituţii guvernamentale, inclusiv Ministerul Educaţiei Naţionale şi Comitetul Olimpic şi Sportiv Român. Până în prezent am participat la diverse întâlniri, cu sportivi, elevi, studenţi şi profesori de educaţie fizică, din Timişoara şi Arad, abordând teme conform specificului auditoriului. Şi, desigur, acolo unde era cazul, pledoarii legate de temele tratate în cărţile mele.

– Sunteți știută cu câtă consecvență pledați pentru Olimpism. Definiți-l concis și pe înțelsul tuturor

– Olimpismul nu este o doctrină politică sau o ideologie, ci o stare de spirit, o filosofie de viaţă care se adresează echilibrului ce trebuie să existe între calităţile corpului, voinţă şi spirit. Este un stil de viaţă, asociat culturii şi educaţiei. O şcoală a vieţii.

„Învinge-te pe tine însuţi”, unul dintre principiile Olimpismului, este o invitaţie la lupta cu tine însuţi în favoarea declanşării valenţelor pozitive şi stăpânirii pornirilor negative. Este victoria ta interioară. Pentru a-l învinge pe altul, trebuie să te învingi mai întâi pe tine.

– Ați făcut gimnastică, atletism, tenis de câmp. Dar voleiul a fost sportul în care v-aţi consacrat. Cu echipa națională, al cărei căpitan ați fost, și la echipele de club Ştiinţa, Metalul și Rapid, din București, apoi Universitatea Timişora, ați avut performanțe notabile. Cu naționala ați fost la campionate europene, mondialele studentești, culminând, în 1964, cu Jocurile Olimpice de la Tokyo. În numele performanței, ați primit onorantul titlul de Maestru al Sportului. Dați amănunte din această perioadă, tot în ideea pledoariei pentru sport.

– Sporturile pe care le-am practicat ca junioară -gimnastica şi atletismul- m-au ajutat foarte mult să obţin rezultate notabile în voleiul de mare performanţă. Mi-am închinat cei mai frumoşi ani, între 12 şi 36, practicării acestui sport.

A fost lupta pe care am dorit-o, la care am aderat fără impulsuri venite din afară. Este tot ce mi-am dorit în anii mei de graţie, de performanţă sportivă, când am ţinit mereu în sus. Pecetea jarului nestins.

O luptă din care mi-am „stors” esenţa filosofiei mele de mai târziu, de profesoară de educaţie fizică, în care am crezut şi de la care nu m-am abătut până în clipa de faţă, indiferent de ideile şi teoriile vremelnice, impuse pe parcursul anilor. Studenţilor mei nu le-am spus decât adevărul în care am crezut şi eu, dorind să-i îndrum să găsească răspunsul corect la dilemele ce le frământă existența, nu doar tinereţea.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns