Forța de muncă, tot mai rară în Timiș. În sectorul construcțiilor, se oferă chiar și 300 de lei pe zi

Forța de muncă, tot mai rară în Timiș. În sectorul construcțiilor, se oferă chiar și 300 de lei pe zi

Forța de muncă, tot mai rară.

Tot mai mulți angajatori se confruntă cu dificultăți în asigurarea forței de muncă. Forță care să le permită desfășurarea activității în condiții optime.

Crește numărul celor care se plâng că trebuie să renunțe la contracte avantajoase, după ce au câștigat licitații cu mize mari. Renunță doar pentru că nu au personal cu care să realizeze lucrările.

Sectorul construcțiilor rămâne cel mai afectat de această criză. Lucru reflectat și prin   numărul mare de firme care își suspendă activitatea.

Salariul minim în acest sector este 2.800 lei, dar unii angajatori au ajuns să ofere muncitorilor chiar și 300 de lei pe zi. Doar pentru a nu pierde lucrările antamate.

CITEȘTE ȘI: Atletele de la CSU Politehnica, campioane naționale la semimaraton

Nu numai în construcții e nevoie de forță de muncă, ci și în alte sectoare.

La Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM) Timiș, există în fiecare lună peste 2.000 de posturi disponibile.

Dintre acestea, doar 70 la sută se ocupă, restul fiind într-o continuă așteptare.

Situația ar fi și mai delicată

”Piața e foarte dinamică, se caută multe meserii și există deschidere. Dar nu se acoperă în totalitate deficitul existent”. Afirmația îi aparține lui Marcel Miclău, directorul AJOFM Timiș.

Situația ar fi și mai delicată dacă nu ar exista personalul venit din țările care nu sunt în Uniunea Europeană. Muncitorii din astfel de zone sunt tot mai căutați.

Amploarea crizei de personal i-a determinat pe unii angajatori să recurgă la soluții prin care să poată atrage mai ușor forță de muncă.

De exemplu, mulți oferă cazare în locuințe tip container, amenajate special. Însă, deja au apărut probleme și în această privință.

Nemulțumirile vin din partea unor muncitori care ar dori condiții de locuit mai bune, cu spații de cazare de un confort  superior.

La fel se întâmplă și în ceea ce privește asigurarea hranei, unde pretențiile cresc în mod constant. Tocmai pentru că este criză de forță de muncă și se pune presiune astfel pe patroni.

Există cereri în aproape toate sectoarele

În ceea ce privește meseriile căutate, există cereri în aproape toate sectoarele și sunt locuri numeroase chiar și pentru forță de muncă necalificată.

Există o ofertă foarte mare în sectorul IT&C, în transporturi și în servicii, mai ales în ceea ce privește meseriile de casier, vânzător, manipulant sau lucrător comercial.

O situație specială este în sectorul HORECA, unde incertitudinea instalată odată cu declanșarea unui nou val al pandemiei îi face pe mulți tineri să aibă rezerve înainte de a se angaja.

Și proaspeții absolvenți își găsesc repede de lucru, o dovadă în acest sens fiind faptul  că în scriptele AJOFM Timiș apar doar aproximativ 400 de cazuri, deși în realitate numărul absolvenților este mult mai mare.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Forța de muncă, tot mai rară în Timiș. În sectorul construcțiilor, se oferă chiar și 300 de lei pe zi

  1. Dar cine se mai inghesuie sa munceasca ? Mai bine se traieste in Spania la sparanghel, ca voi aduceti afganezi. Puneti tiganii la munca. 

  2. Concret,cazul meu – m-am reintors dupa 8 ani din strainatate si am incercat sa imi gasesc de lucru in meseria mea de tehnician mentenanta.Am gasit locuri de munca care nu tineau cont de experienta mea,de capacitatea mea si de fapt vroiau sa ma angajeze pe un alt pot…operator masini unele.Ce am gasit comun in toate aceste firme? – sefi sau sefutzi cu idei fixe,care tineau cu dintii de scaunul lor,mentalitati invechite,salarii mici si fara protectia muncii in prima zi de lucru,fara echipament de protectie a muncii fiindca eram in perioada de proba.Apoi zilnic vedeam muncitorii cu vechime povestind de afacerile sefilor,erau furati la orele suplimentare si tichetele de masa,contracte de munca abil ticluite in defavoarea angajatului.Ce ofera angajatorii azi ?…mai nimic si cum  sa poti visa la un trai decent cand vezi zero oportunitati…devii un blazat care merge parca cu  spatele la munca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *