Avem clădiri istorice cu duiumul, există program de reabilitare, dar și sancțiuni aplicabile de anul viitor. Cu toate acestea, multe dintre clădirile istorice din Timișoara se mențin într-o stare mai mult decât jalnică, iar în cartierele care nu se află chiar așa „la vedere” – Iosefin și Fabric – situația arată și mai rău.
E drept, prin Cetate au fost refăcute multe fațade, care acum și-au dezvăluit, din nou, frumusețea umbrită de paragină, dar încă mai avem loc de mult mai bine.
O privire atentă poate constata o sumedenie de probleme, de la plasele verzi care ascund tencuiala coșcovită și neputința proprietarilor, până la clădiri istorice cu crăpături în care-ți intră palma sau altele pe care se lăbărțează, la loc de cinste, ferestre cu rame din plastic alb.
Pe lângă bijuteriile arhitectonice recent descoperite de lucrările de renovare ale multor imobile din cartierul Cetate, mai găsim, din păcate, și o mulțime de situații care merg de la kitsch până la tragic.
Chiar primarul Timișoarei, Nicolae Robu, s-a interesat, de curând, de lucrările de reparații începute la clădirea de la intersecția străzilor Mercy și Savoya, care păreau să nu se mai sfârșească. O furtună a dat deoparte pânza de pe schele, astfel că edilul a putut constata că acolo nu se întâmpla, de fapt, nimic. Lucrurile s-ar putea schimba, însă, într-un termen scurt, pentru că sunt în curs de perfectare câteva documente.
De fapt, mergând puțin mai încolo, la capătul dinspre Piața Unirii al străzii Vasile Alecsandri, dăm chiar de fosta bancă de scont, la parterul căreia se află sediul PNL Timiș. Mai nou, aceasta a fost îmbrăcată într-un soi de plasă verde, pentru ca oamenii nevinovați aflați prin preajmă să nu aibă surpriza de a le cădea istoria în cap, cu tot cu tencuială. Eufemismul utilizat este că „se pune în siguranță” clădirea.
Cele mai recente informații venite dinspre șeful liberalilor, Nicolae Robu, arată că se așteaptă un răspuns din partea coproprietarilor italieni ai imobilului, care trebuie să contribuie la reabilitarea fațadei.
Cu aceeași plasă verde este împachetat și Liceul „Nikolaus Lenau” de pe strada Gheorghe Lazăr, care a rămas tot cu fațada nerefăcută, deși în interior s-au investit milioane de euro din fondurile europene. Moda continuă și cu clădirea de la intersecția străzilor Mărășești și Gheorghe Lazăr.
Paragină și plastic
Casa prințului Eugen, așa cum era cunoscută (de fapt, este clădirea construită pe locul porții pe care a intrat de Savoya în Cetatea Timișoarei) publicului larg, arată tragi-comic. Intrarea e străjuită de o cutie din plastic și de un mănunchi de cabluri roz.
Pe sub decorațiunea de deasupra, care reproduce poarta pe care a intrat Eugeniu de Savoya, șerpuiește țeava de gaz metan. Colac peste pupăză, una dintre operele moderniste, reprezentând un fel de colonade verzi, se ițește chiar lângă clădirea care ar trebui să fie unul dintre simbolurile zonei centrale.
La câțiva pași mai încolo, tot pe strada Savoya, un imobil gri își etalează crăpăturile din zidărie și pare chiar puțin strâmb. Drept înainte, la intersecția cu strada Emanoil Ungureanu, stă, de mulți ani, o ruină împachetată în metal albastru.
Tot pe strada menționată se află sediul unei societăți a Primăriei Timișoara, frumos reabilitat cu geamuri termopan trase în plastic alb, care dau ca nuca în perete pe o clădire istorică.
Pornind spre Piața Libertății, ne fură privirea Casa cu Atlanți, mai precis pânza care o acoperă de câțiva ani. Chiar lângă sediul Bibliotecii județene, se află un imobil care ar putea fi model pentru cum nu trebuie să te porți cu istoria. Vitrine cu rame din plastic alb, la fel ca o parte dintre ferestre o mutilează, în timp ce partea laterială, de pe strada Dimitrie Cantemir, arată și mai trist.
Fiecare proprietar s-a purtat cu ferestrele cum l-a tăiat capul și l-a ținut buzunarul: termopan în plastic alb, ferestre din lemn albe sau maro, existând chiar și varianta unor ferestre fără geamuri. Buruienile răsar pe acoperiș, iar jgheaburile sunt ciuruite de rugină. Moda ferestrelor în mai multe stiluri și culori se întâlnește în mai multe cazuri, deși clădirile recent renovate arată mult mai unitar și ți-e mai mare dragul să le privești.
Nu știm ce fel de arhitecți și de inspectori de urbanism sunt angajați în Primăria Timișoara dar, în mod cert, anumite clădiri din zona centrală reprezintă o rușine pentru oraș și cineva ar trebui să-i tragă de mânecă pe proprietari. Altfel, degeaba s-au scris regulamente și ne batem cu cărămida în piept că avem un patrimoniu arhitectural extraordinar.
