Evaluare pe nevăzute: comisia care emite certificate de încadrare în grad de handicap nu stă față în față cu bolnavul

Ajuns la venerabila vârstă de 80 de ani, fostul mecanic CFR Corneliu Simileni se luptă din greu cu boala. De fapt, cu bolile, fiindcă pe biletul de ieșire din spital, datat 24 noiembrie 2017, stau înșirate următoarele diagnostice: hemipareză stângă frustă, infarcte cerebrale politopice de vârste diferite, atrofie cerebrală, demență mixtă (Alzheimer și vasculară) formă moderată, hipertensiune arterială esențială gradul II cu risc cardiovascular foarte înalt, diabet zaharat tip II, tulburare depresivă.

Bătrânețe, haine grele

Una peste alta, octogenarul timișorean este la capătul puterilor, iar aparținătorii, fiica și ginerele, care locuiesc în aceeași casă cu bătrânul, fac eforturi serioase să-l îngrijească cum pot ei mai bine. Florentin Petruț, ginerele domnului Simileni, ne-a povestit puțin din rutina zilnică a familiei sale: „Alaltăieri noapte, de trei ori l-am adus și l-am pus înapoi în pat. Câteodată reușește și se ridică, face câțiva pași și cade. Și atunci începe să strige. Nu reușește să meargă până la baie și să vină înapoi. Soția este acasă din decembrie. A avut concediu de odihnă, după aceea concediu medical, apoi și-a luat concediu neplătit ca să stea să se ocupe de el”.

Zeci de ani a cotizat, e vremea să fie ajutat

În speranța că statul îi va întinde o mână de ajutor unui om care și-a plătit zeci de ani asigurările de sănătate, soții Petruț s-au adresat Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș (DGASPCT), în cadrul căreia funcționează și un serviciu de Protecție a Persoanelor Adulte, solicitând ca domnul Simileni să fie evaluat și încadrat în gradul de handicap care i-ar fi permis să primească un asistent personal. Dezamăgirea familiei a fost maximă, bătrânul timișorean fiind încadrat doar în gradul de handicap accentuat (sunt cinci grade: ușor, mediu, accentuat, grav și grav cu asistent personal).

Pe repede înainte

„Au venit trei femei, nu l-au întrebat nici măcar cum se numește, n-au avut grija lui. L-au văzut că stă, nu l-au pus să meargă, nu l-au pus să se ridice de pe pat… N-au vorbit deloc cu el, femeile au stat maximum cinci minute și au vorbit doar între ele. Mi-am luat și zi liberă de la lucru, să fiu acolo, poate cumva cade și m-am gândit că dacă vin niște femei, nu-l pot ridica”, ne-a povestit, supărat, domnul Florentin Petruț.

Dumnealui ne-a mai spus și că le-a rugat pe cele trei femei să îi trimită rezultatul evaluării, certificatul de încadrare în grad de handicap, pe mail, nu prin poștă, fiindcă, pe de o parte, orarul oficiului poștal din zona în care locuiește se suprapune cu programul său de lucru, iar pe de altă parte, a ridica un plic trimis pe numele socrului său ar însemna să depindă de bunăvoința oficiantelor, care sunt obligate să înmâneze corespondența exclusiv destinatarului, iar acesta, în cazul de față, nu se poate deplasa. Rezultatul: răspunsul de la DGASPCT a sosit în forma standard, în plic, la oficiul poștal… Da, funcționara poștei a fost amabilă și i-a înmânat plicul aparținătorului, dar domnul Petruț tot nu-și explică inflexibilitatea angajaților direcției de asistență socială.

Misiune de verificare

După întâlnirea cu Florentin Petruț, am contactat și instituția vizată, iar unul dintre reprezentanții acesteia, doamna Dana Ilcău, director executiv la Protecția Persoanelor Adulte din cadrul DGASPCT, ne-a oferit mai multe detalii cu privire la modalitatea în care o persoană ajunge să fie încadrată în grad de handicap.

Am aflat, astfel, că acele trei femei care s-au prezentat la domiciliul domnului Simileni nu fac parte din Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, ci au un alt rol: „Avem un serviciu de evaluare complexă format din specialiști în domeniul social și medical și care, în cazul persoanelor nedeplasabile, merge la domiciliul acestora, ca să verifice identitatea, să vadă situația concretă, să verifice dacă ceea ce se scrie în acte este și la fața locului. Nu este o comisie, este un serviciu format din specialiști care merg la domiciliu și verifică ceea ce scrie în ancheta socială. Am avut situații în care din toate documentele reieșea că omul este la pat, dar când s-au dus colegele să verifice, au văzut că omul era bine mersi la poartă… În urma acestei verificări, se face un raport, care se cheamă raport de evaluare complexă, în care se precizează toate documentele sociale și medicale pe care le-a depus omul și situația concretă de pe teren”.

Așadar, cele trei doamne care l-au vizitat la domiciliu pe octogenarul timișorean, unde au stat maximum cinci minute, conform spuselor domnului Petruț, aveau ca misiune nu să facă o evaluare din punct de vedere medical, ci să se asigure că omul chiar e țintuit la pat și nu zburdă prin curte… Bun, după ce am înțeles care a fost scopul acelei vizite, am întrebat-o pe doamna Ilcău dacă, în cazul în care ar fi fost capabil să se deplaseze la sediul instituției, domnul Simileni ar fi fost evaluat din punct de vedere medical de specialiștii direcției. Nu, nu ar fi fost evaluat medical, cel mult i s-ar fi făcut o anamneză de către medicul instituției, explicația fiind că, dacă pacientul vine cu probleme neurologice deja depistate, doctorița direcției de asistență socială nu îi mai face altă evaluare, pentru că nu are aparatura necesară.

Persoana evaluată nu este prezentă în fața comisiei de evaluare!

Acel raport întocmit de echipa trimisă la fața locului este înaintat către o comisie de evaluare, al cărei președinte provine din structura DGASPCT, în timp ce membrii reprezintă alte instituții: „Avem un medic de la DSP Timiș, avem psiholog, avem asistent social acolo. Ei analizează încă odată ce au constatat colegele noastre pe teren și verifică încă o dată dosarul depus de persoană, încadrează în criteriile stabilite de legislație și apoi stabilesc gradul de handicap”.

Punând cap la cap cele aflate de la doamna Ilcău, am realizat că, de fapt, Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap eliberează certificatul de încadrare în grad de handicap fără să vadă omul în cauză!

Nu acuzăm pe nimeni, doar constatăm că birocrația continuă să sufoce societatea. Nu suntem specialiști în medicină sau în asistență socială, dar democrația ne permite să ne exprimăm opinia. Ca atare, două remarci: 1. dacă, din punct de vedere medical, încadrarea unei persoane într-un anumit grad de handicap se face exclusiv în baza unor diagnostice stabilite de un medic specialist (în cazul de față, un medic neurolog), nu ar fi mai firesc ca acel medic care l-a consultat și l-a tratat pe bolnav să poată stabili sau măcar recomanda gradul de handicap în care să fie încadrat pacientul său?; 2. consultul și diagnosticul în baza cărora a fost încadrat în grad de handicap Corneliu Simileni datează din luna noiembrie 2017, iar decizia comisiei de evaluare a fost luată în luna martie 2018, adică după cinci luni, răstimp în care, susține familia, starea de sănătate a bătrânului s-a degradat vizibil, astfel încât e posibil ca și diagnosticele din toamnă să nu mai corespundă totalmente realității, ceea ce ar ridica un semn de întrebare și asupra acurateții evaluării făcute de comisia DGASPCT.

Prezența familiei are rol de… bumerang

I-am prezentat aceste considerații și reprezentantei direcției de asistență socială, care ne-a precizat: „Într-adevăr, partea medicală este poate cea mai importantă.

Dar se ia în considerare și modul în care trăiește omul, modul în care este îngrijit, dacă are familie, deci sunt și criterii sociale.

De asta colegele noastre merg pe teren, deoarece de multe ori ancheta socială făcută de primăria de domiciliu a persoanei cu handicap nu dă foarte multe relații despre situația socială a persoanei. Există anumite scale de încadrare. Dacă este o persoană care, din punct de vedere medical, ar fi grad accentuat, dar situația ei socială este foarte critică, atunci ea poate fi ajutată să urce la un grad superior de handicap”.

Cu alte cuvinte, faptul că are lângă el fiica și ginerele și că nu este singur pe lume s-a întors ca un bumerang împotriva lui Corneliu Simileni, atunci când s-a pus problema încadrării acestuia în grad de handicap.

„Da, el rămâne exact pe ce stabilește legea. Dar dacă era singur sau nu era ajutat de familie, el putea fi ajutat puțin din punct de vedere social de instituția noastră. Adică noi suntem asistență socială, noi ajutăm acolo unde trebuie să ajutăm, acolo unde situația este critică, dacă omul are o imposibilitate de a se descurca singur.

Dacă omul este pe picioare, se mișcă… Asistentul personal care se dă la gradul unu este pentru cel care este imobilizat total la pat, căruia i se dă să mănânce, statul pentru asta plătește și dă dreptul persoanei care este imobilizată complet la pat. Din păcate, astea sunt criteriile, noi nu spunem că suntem de acord cu ele sută la sută, sunt și niște chestiuni care depășesc puterea noastră de înțelegere. Dar sunt bani publici, suntem verificați, inspecția socială ne verifică destul de des”.

Anomalii legislative

La fel ca și în alte domenii, și legislația din domeniul asistenței sociale este plină de anomalii, unele corectate în timp, ca urmare a presiunii publice sau a semnalelor venite din interiorul sistemului, altele prezente în continuare.

Așa cum se întâmplă și în situația semnalată de Florentin Petruț privind transmiterea răspunsului de către DGASPCT prin poștă, nu prin mail. Doamna Dana Ilcău ne confirmă că legislația nu-i dă de ales: „Legea spune clar că documentul se transmite poștal. Și nouă ne-ar fi mai simplu, ne-ar ușura munca, să trimitem pe mail sau să le dăm aparținătorilor. Noi am făcut solicitări la minister, să ni se permită să facem asta, dar…”.

Uneori, rațiunea învinge și, cum spuneam, anomaliile sunt corectate: „Până acum vreo trei ani, nici demența Alzheimer nu intra pe grad de handicap, nici AVC-urile… Erau oameni care se mișcau greu sau erau la pat și noi nu puteam să îi ajutăm, să le dăm grad de handicap, erau considerați bolnavi și atât. Noi chiar înțelegeam oamenii, dar n-aveam ce să facem…”.

Revenind la Corneliu Simileni și la familia sa, fiicei și ginerelui acestuia le-a mai rămas acum doar soluția contestării în instanță a deciziei comisiei de evaluare. Pe de altă parte, revoltat și neîmpăcat cu acea evaluare, Florentin Petruț spune că ar putea să-și materializeze public frustrarea: „Eu ar trebui să îl iau pe bătrân acum și să-l las pe un scaun în fața consiliului județean (n.r. – în cadrul acestei instituții funcționează direcția de asistență socială), să vadă ei dacă se poate deplasa singur, dacă poate merge doi metri până la WC fără să cadă”…


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns