Suspect de furt, depistat de polițiștii timișeni

Bărbat lovit în cap cu un topor. Făptaşul, închis în Penitenciarul Timişoara pentru tentativă de omor

În urma investigațiilor efectuate, polițiștii din Peciu Nou au identificat un bărbat, în vârstă de 35 de ani, bănuit de comiterea unui furt dintr-o societate comercială.

Potrivit oamneilor legii, în noaptea de 15 aprilie, acesta ar fi pătruns prin efracție într-o societate comercială situată pe raza localității Cruceni din județul Timiș, de unde a sustras suma de 850 lei și mai multe bunuri (produse alimentare, țigări, băuturi alcoolice, cartele reîncărcabile).

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, bănuitul fiind reținut pentru 24 de ore. Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a bănuitului precum si recuperarea prejudiciului.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *