
Se avansează pe şantierul ansamblului multifuncţional Openville
A fost încheiată o etapă de construcție pe şantierul clădirii United Bussines Center 2 (UBC 2), primul imobil din ansamblul urbanistic Openville la care au început lucrările.

A fost încheiată o etapă de construcție pe şantierul clădirii United Bussines Center 2 (UBC 2), primul imobil din ansamblul urbanistic Openville la care au început lucrările.

Veste bună pentru angajaţii din România. De anul viitor, tichetele-cadou în valoare de cel mult 150 de lei nu vor mai fi impozitate.

Cheile de la casă vor acoperi creditele ipotecare pe care le au în primul rând românii aflaţi în executare silită, cărora banca nu le-a vândut încă garanţia ipotecară.

Curtea de Conturi a descoperit nereguli în valoare de peste 2 miliarde de euro la Casa Naţională de Pensii Publice…

Punctele Enel din judeţele Timiş, Caraş – Severin, Arad şi Hunedoa vor fi închise luni, 30 noiembrie 2015 respectiv marți 01 decembrie 2015, zile libere legale.

Carrefour România a deschis, miercuri, primul hipermarket din Timişoara. Magazinul este situat în Calea Şagului nr. 100, în cadrul celui mai nou…

In temeiul art. 162 alin (1) din O.G. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, se face cunoscut faptul ca in Timisoara…

Noua bancnotă include un element de siguranţă inovator, respectiv o ‘fereastră-portret’ poziţionată în hologramă.

Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) – prin filiala de la Timişoara – a făcut un anunț șocant.

Conform unui anunț al primarului Nicolae Robu, Biroul autorizări spații comerciale din cadrul municipalității le va comunica tuturor comercianților…

În temeiul

În jur de 70.000 de angajaţi ai statului vor primi de la 1 noiembrie salarii majorate cu 50%…

Românii cocoșați de ratele la creditele în franci elvețieni încep să primească vești bune pentru ei de la instanțele din țară.

Guvernul a aprobat, marţi, măsurile fiscale privind devansarea cu un an a reducerii impozitului pe dividende, reducerea TVA la 9 la sută pentru livrarea apei…

Compania timisoreana de distributie Blue Diamond Generation era considerata unul din cele mai bune start-up-uri la nivel national in urma cu mai putin de un an…

Orange face angajări Timişoara, Arad şi alte câteva oraşe. Iată posturile vacante şi profilurile de candidaţi căutate de angajatori.

În temeiul art. 162 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare…

Este cea mai mare investiție din județul Timiș, doar faptul că aici vor fi create 15.000 de locuri de muncă fiind un argument de netăgăduit.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a decis miercuri deschiderea procedurii de redresare financiară pentru Euroins…

Prejudiciul pe care statul român l-a estimat în cazul Volkswagen pentru cele 105.303 mașini inventariate ca fiind cu probleme…