Dominic Fritz a adus o coruptă în Primăria Timișoara, prin concurs cu dedicație, deși posturile sunt blocate, în timp ce se plângea că guvernul nu-l lasă să angajeze medici în spitalele orașului

Dominic Fritz a adus o coruptă în Primăria Timișoara, prin concurs cu dedicație, deși posturile sunt blocate, în timp ce se plângea că guvernul nu-l lasă să angajeze medici în spitalele orașului

Dominic Fritz a adus o coruptă în Primăria Timișoara, prin concurs cu dedicație, deși posturile sunt blocate, în timp ce se plângea că guvernul nu-l lasă să angajeze medici în spitalele orașului

După aproape trei ani și jumătate de la instalarea în fotoliul de primar al Timișoarei, Dominic Fritz încă nu a aflat că instituția pe care o conduce nu angajează medici și asistente medicale în cele trei spitale pe care le administrează, concursurile de recrutare fiind organizate de șefii spitalelor, în timp ce banii pentru salarii vin de la Ministerul Sănătății, prin Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș. Primăria se ocupă de gestionarea spațiilor, de construirea a noi clădiri, de reabilitarea celor vechi, de dotări, dar nu face angajări în spitale, nu plătește personalul medical.

Explicațiile de mai sus nu sunt pentru domnul primar, fiindcă suntem convinși că puzderia de consilieri personali și de experți în comunicare care roiesc în jurul acestuia l-au pus la curent cu diferențele dintre administrarea spitalelor și angajarea medicilor din ele, precizările noastre vin în sprijinul timișorenilor care se mai lasă încă induși în eroare de stilul manipulator în care Dominic Fritz își construiește discursurile, multe dintre ele bazate pe realități cosmetizate, jumătăți de adevăr și chiar minciuni.

 

Jumătăți de adevăr și mesaje subliminale

De altfel, un asemenea discurs a fost cel care ne-a determinat să facem precizările de mai sus, ne referim la declarațiile date de primarul Timișoarei în fața Clinicii ORL, în 9 ianuarie a.c., și postate pe pagina sa de Facebook: “Medicii ne pleacă din țară și în același timp guvernul a blocat toate angajările în sistemul de sănătate din România. Noi investim aici în infrastructură în Timișoara. Anul trecut am atras peste 113 milioane de lei pentru noi investiții în sănătate. Aici facem o nouă clădire la ORL, în Timișoara. Dar nu putem să angajăm medici și asistente medicale pentru că guvernul, de anul trecut, a blocat toate aceste posturi. Acest lucru trebuie să se termine, trebuie să se termine acum, Timișoara are peste 400 de posturi vacante (n.r. – în spitalele din subordinea Primăriei Timișoara) și Timișoara merită medici și asistente medicale în spitalele noastre, de aceea fac acest apel la guvernul PSD-PNL: dați drumul la angajări în sistemul de sănătate!”.

Dominic Fritz a adus o coruptă în Primăria Timișoara, prin concurs cu dedicație, deși posturile sunt blocate, în timp ce se plângea că guvernul nu-l lasă să angajeze medici în spitalele orașului

În cele șase fraze, Dominic Fritz a rostit de patru ori “Timișoara” – mesajul subliminal fiind acela că domnul primar este trup și suflet alături de oraș – și a strecurat două inexactități, ca să folosim un eufemism.

Pe una dintre ele am expus-o mai sus, cea cu așa-zisa angajare a medicilor și asistentelor medicale de către primărie, cea de-a doua se referă la blocarea de către guvern a angajărilor din sistemul de sănătate din România: informația completă este că guvernul PSD-PNL a blocat (cel puțin pe hârtie, dar asta este altă discuție) prin ordonanța de urgență nr. 34 din 12 mai 2023, angajările din ÎNTREGUL sistem bugetar, nu doar din sistemul de sănătate!

Și acest lucru era știut foarte bine de către Dominic Fritz, doar că scopul președintelui USR Timiș nu era acela de a spune tot adevărul, ci doar partea din el care îi convenea și care-i dădea ocazia să câștige capital electoral prin atacul la guvernul PSD-PNL.

Da, o parte din adevăr era că blocarea posturilor în sistemul de sănătate e o eroare atâta vreme cât există deficit de personal medical în spitale, iar semnalele de alarmă trase de către medici au obligat zilele trecute guvernanții să dezghețe concursurile de angajare.

Cealaltă jumătate de adevăr, faptul că au fost blocate posturile din întregul sistem bugetar, nu doar cele din sistemul de sănătate, nu a mai fost expusă de domnul primar, că nu-i aducea nici un avantaj. Dimpotrivă.

 

Blocarea posturilor, doar pe hârtie în primărie

Cum să se fi plâns oare Dominic Fritz că au fost blocate, de exemplu, posturile din Primăria Timișoara, când municipalitatea a organizat pe bandă rulantă concursuri de angajare de la intrarea în vigoare a OUG 34/2023 și până astăzi?!

Asta pentru că respectiva ordonanță oferă și o excepție de la regula suspendării concursurilor și anume că pot fi organizate concursuri pentru ocuparea așa-numitelor posturi unice, a căror definiție este cuprinsă tot în OUG 34/2023: “a) acel post ale cărui atribuții, prin conținutul și natura lor, sau responsabilități stabilite nu se regăsesc într-o altă structură organizatorică; b) un post dintre cele aflate în structura în care există numai posturi vacante”.

Așa se face că, brusc și dintr-odată, într-o serie de instituții publice din întreaga țară, au apărut o grămadă de posturi unice, mai puțin în spitale, unde e mai dificil să inventezi așa ceva…

Așa cum spuneam, zeci de posturi unice au fost scoase la concurs și în Primăria Timișoara, din luna mai 2023 până astăzi, dar unul dintre ele a ieșit în evidență.

Primele informații pe acest subiect vi le-am prezentat deja în articolul publicat în 11 ianuarie, “Dominic Fritz face curățenie în Primăria Timișoara: a reangajat o funcționară din lotul trișorilor demascați de DNA”, acum venim cu alte detalii care vă vor ajuta să înțelegeți mai bine în ce constă “Revoluția bunei guvernări” promisă de domnul Fritz în campania electorală de acum patru ani.

 

Revoluția bunei guvernări, cot la cot cu corupții

Cine ar fi crezut, în acele luni de promisiuni fierbinți din prima jumătate a anului 2020, că, odată ajuns primar, Dominic Fritz va porni la revoluție alături de corupții din vechea administrație?! Cine ar fi crezut că Dominic Fritz va promova pe un post de conducere, și nu o dată, ci de două ori, în structuri diferite (!), o funcționară angajată fraudulos în primărie, prin falsificarea lucrării de concurs?!

În cazul primei promovări a Ancăi Baderca, cea din martie 2022, când Fritz a delegat-o în funcția de șefă a Biroului Sesizări și Transparență Informațională, primarul poate invoca scuza că ancheta DNA nu era finalizată și, astfel, fraudarea concursului de angajare a respectivei din 9 aprilie 2019 nu era dovedită cu acte în regulă.

În schimb, decizia pe care a luat-o Dominic Fritz în 31 iulie 2023, atunci când a numit-o pe aceeași Anca Baderca în funcția de șefă a Biroului Digitalizare la doar două luni de la data la care falsificarea concursului de angajare a acesteia a fost recunoscută în instanță (19 mai 2023), developează adevărata față a salvatorului din fruntea primăriei.

 

Primăria Timișoara oferă servicii complete de curățare

Revoluția bunei guvernări a continuat la Timișoara cu organizarea unei operațiuni de albire a coruptei intrate prin fals în primărie. Practic, așa cum spală mafioții banii murdari, așa a fost curățată ca la “Nufărul” doamna Anca Baderca de către echipa lui Dominic Fritz, în frunte cu Monica Pfeifer, directorul executiv al Direcției Management Intern, structură în care a fost înglobată și vechiul serviciu de resurse umane, care acum se numește Compartimentul Organizare și Planificare Resurse Umane. Altfel spus, Monica Pfeifer este urmașa celebrei Rodica Aurelian, fosta eminență cenușie a aranjamentelor și trucărilor de concursuri din Primăria Timișoara, sub bagheta căreia actuala șefă a și activat o perioadă.

Dar haideți să vedem cum a decurs operațiunea “Nufărul”…

În timp ce pe rolul Tribunalului Timiș se afla înregistrată acțiunea intentată, în 9 octombrie 2023, de către primarul Dominic Fritz, prin care acesta solicita instanței de judecată anularea concursului câștigat de Anca Baderca în 19 aprilie 2019, funcționara respectivă și-a dat demisia, în data de 10 noiembrie 2023, din postul obținut în mod fraudulos.

Pașii următori erau deja calculați: în 2 noiembrie 2023, șefa Direcției Management Intern anunțase, pe site-ul www.primariatm.ro, că Biroul Digitalizare, structură subordonată aceleiași direcții, are neapărată nevoie de un expert, clasa I, grad profesional superior, iar proaspăt demisionara Anca Baderca a realizat că marea sa dragoste rămâne, totuși, Primăria Timișoara, astfel că și-a depus fără nici o ezitare dosarul de concurs.

Din acel moment zarurile fuseseră aruncate, iar candidatul 300092 și-a adjudecat, în 11 decembrie 2023, cu punctajul 63,67 la proba scrisă și 79,67 la interviu, postul de expert la Biroul Digitalizare, adică fix biroul unde fusese numită șefă cu câteva luni mai devreme de către Dominic Fritz. Anca Baderca se întorcea acasă, operațiunea “Nufărul” se finalizase cu succesul scontat.

 

Discrepanțe șocante

Cu riscul de a strica momentul, vom lua acum la bani mărunți datele referitoare la concursul mai sus menționat, preluate de pe site-ul www.primariatm.ro.

Încă din startul anunțului de concurs, candidații care și-ar fi dorit postul de expert, clasa I, grad profesional superior la Biroul Digitalizare erau puși în temă cu ceea ce urma să facă, în linii mari, la locul de muncă respectiv: “Optați pentru acest post dacă doriți să: faceți parte din echipa de digitalizare din Primăria Timișoara; asigurați operarea și întreținerea infrastructurii și sistemelor IT; vă implicați în construcția sistemelor si arhitecturilor de smart city; asigurați transformarea digitală a instituției”.

Sună provocator, nu-i așa? Surpriza însă venea imediat, când potențialii doritori erau informați despre condițiile de participare. În primul rând, pe lângă candidații care au absolvit studii universitare în ramura de științe informatică sau în ingineria sistemelor, calculatoare și tehnologia informației, erau acceptați la concurs și absolvenții de studii superioare din ramurile de științe economice și științe administrative, iar chestiunea asta miroase deja a dedicație.

Aceasta pentru că nu există nici o explicație logică pentru care permiți accesul la concurs absolvenților de științe economice și științe administrative, dar nu le dai voie să își încerce șansa absolvenților de construcții sau arhitectură, de exemplu. Asta în ideea în care există destule cazuri de foarte buni IT-iști, care n-au terminat o facultate de informatică sau calculatoare, dar n-au absolvit nici o specializare din ramurile științe economice sau științe administrative, ci au o diplomă de licență în alt domeniu, însă au învățat programare pe cont propriu și s-ar fi încadrat fără probleme în echipa de digitalizare a Primăriei Timișoara.

De unde și până unde specializări din ramura științe economice precum Economia mediului ori specializări din ramura științe administrative precum Asistență managerială și secretariat (!) sau Poliție locală (!!) sunt suficiente pentru ca un absolvent al acestora să devină expert în Biroul Digitalizare și să se implice în construcția sistemelor și arhitecturilor de smart city?!

Ca să n-o mai lungim, putem face pariu că Anca Baderca este absolventă a unei specializări din ramura științe economice sau științe administrative și că nu este o autodidactă care a învățat pe cont propriu programare.

În al doilea rând, cunoștințele IT cerute potențialilor candidați se aflau într-un dezacord absolut cu misiunile provocatoare care li s-au prezentat acestora în debutul anunțului de concurs. Cu “cunoștințe operare Microsoft Office nivel avansat”, respectiv “cunoștințe programare, programarea calculatoarelor – nivel bază” nu ai nici cum să asiguri “operarea și întreținerea infrastructurii și sistemelor IT” și nici cum să te implici în “construcția sistemelor și arhitecturilor de smart city”.

Asta ca să nu mai vorbim de cele 17 atribuții specifice din fișa postului, multe dintre ele presupunând cunoștințe solide de programare, nu minimale, ca în anunțul de concurs, atribuții la care vom ajunge imediat.

Nu înainte, însă, de a preciza și că „bibliografia/tematica domeniului specific de activitate” nu cuprindea nici o noțiune de programare, ci doar noțiuni de operare MS Office (Microsoft Teams, Outlook training, Word for Windows Training, Excel video training) plus HCLMT 302/2022 privind aprobarea Strategiei „Smart City și transformare digitală Timișoara 2022-2027”.

 

Dominic Fritz a adus o coruptă în Primăria Timișoara, prin concurs cu dedicație, deși posturile sunt blocate, în timp ce se plângea că guvernul nu-l lasă să angajeze medici în spitalele orașului

bibliografie 1

 

Explicații previzibile

Dincolo de faptul că noi nu avem nici un dubiu cu privire la faptul că postul de “expert IT” a fost pregătit pentru Anca Baderca, vom demonstra în continuare că, în momentul în care l-au scos la concurs, Fritz & Pfeifer au încălcat legea, adică OG 34/2023, care interzice până la noi ordine organizarea concursurilor în sistemul bugetar.

Explicația previzibilă a primăriei, venită prin intermediul purtătoarei de cuvânt Monica Ivan a fost că postul de expert, clasa I, grad profesional superior din cadrul Biroului Digitalizare „se încadrează în categoria posturilor unice; atribuțiile postului sunt unice, deci nu se mai regăsesc într-o altă structură organizatorică”.

 

Unicitate și originalitate în administrația Fritz

Ne așteptam, cum spuneam, la acest răspuns, așa că vă propunem să trecem în revistă acele atribuții unice pe care le poate îndeplini un singur funcționar din Primăria Timișoara: Anca Baderca.

Vom atașa textului cinci capturi foto – una cuprinzând atribuțiile specifice ale postului așa cum se regăsesc în anunțul de concurs, două cuprinzând atribuțiile… Autorității pentru Digitalizarea României (ADR), așa cum rezultă din Hotărârea de Guvern nr. 89/29 ianuarie 2020 privind organizarea și funcționarea acestei instituții și încă două cu atribuțiile Biroului Digitalizare din cadrul Primăriei Timișoara – și vă vom lăsa pe dumneavoastră să trageți propria concluzie, după ce veți observa că atribuțiile “unice” de la a) până la h) sunt selectate cu copy-paste dintre zecile de atribuții ale ADR, iar atribuțiile “unice” de la i) până la q) sunt, de fapt, atribuții comune pentru toți angajații Biroului Digitalizare.

Așadar, postul scos la concurs în 2 noiembrie 2023 este unic doar pe hârtie, iar șefa Direcției de Management Intern, Monica Pfeifer, pare să calce apăsat pe urmele predecesoarei sale de tristă amintire…

Apropo de “unicitatea” atribuțiilor pe care se presupune că le îndeplinește Anca Baderca, în Primăria Timișoara e plin de IT-iști, pe lângă Biroul Digitalizare existând și Biroul Servicii Suport, oricare dintre angajații acestor două structuri posedând mai multe cunoștințe de specialitate decât personajul corupt readus în instituție printr-o mascaradă ce se încadrează de minune în revoluția bunei guvernări.

Iar cel puțin unul dintre funcționarii amintiți mai sus – ne referim la Alin Popescu – este fix expert clasa I, grad profesional superior în cadrul Biroului Digitalizare (citiți cu atenție ultimul paragraf al dispoziției primarului din 31 iulie 2023, pe care o aveți atașată mai sus), așa că protejata administrației Fritz poate fi unică doar când se uită în oglindă…

Dominic Fritz a adus o coruptă în Primăria Timișoara, prin concurs cu dedicație, deși posturile sunt blocate, în timp ce se plângea că guvernul nu-l lasă să angajeze medici în spitalele orașului


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

15 thoughts on “Dominic Fritz a adus o coruptă în Primăria Timișoara, prin concurs cu dedicație, deși posturile sunt blocate, în timp ce se plângea că guvernul nu-l lasă să angajeze medici în spitalele orașului

  1. lucrati mai mult ca restul din mediul privat ca e criza ! double time ce tot atata blocaje si angajari ? Mi se pare ca se plictieste tot pierzand timpul prin presa…

  2. Domnule Brindescu, cu tot respectul, ați greșit intr-un singur loc. Fritz nu a ieșit public ca să ceară deblocarea posturilor în sănătate, mimând ca nu are cine să lucreze in infrastructura noua spitalicească a municipalității. Care e aia, nici nu mai contează, la un mincinos patologic! Primarul a postat pe FB după ce a avut informația de la prietenul său din PSD, prof de Dorel Săndesc, ca spitalele au cerut deja lucrul ăsta, ca ministrul Rafila agrease deja și ca memorandumul, pe care-l are și el în copie, urma să fie semnat, până la finele săptămânii, în ședința de Guvern. Deci, a ieșit ca, mai apoi, să-și asume victoria! Joc de rol și de imagine.
    Mult succes!

  3. Cum de mai exista sustinatori useristi si in particular sustinatori fritzisti? pai Festinger zicea ca unii isi rezolva disonanta cognitiva crezand orbeste ceea ce vor sa creada. si-apai daca e vorba de orbire, imi vine in minte scena din Morometii cand le spune lu paraschiv si lu nila „orbilor si salbaticilor la minte”…

    #fara penali/penibili in functii publice
    #revolutia bunei guvernari

    #🤪

      1. ma confunzi. te uitai in oglinda cand ai scris „pupincurist”, este? eu nu am votat robu, nu am votat frigz si nici n-o sa-i votez vreodata dar unii cumva nu pricep ca altii voteaza pe alte criterii. pentru ca unii atat pot pricepe, nivelul lor. ala pe care l-ai scris:”pupincurist” al unuia sau al altuia. lozinci, culori de partide, placute suedeze. si alte vrajeli.

        esti simpatic🤪

        #🤪

  4. Cred ca in urma anchetei dumneavoastra ar trebui sa se autosesizeze instituțiile abilitate și sa verifice toate posturile scoase la concurs de către primăria Timișoara, ca fiind posturi unice.
    Și postul de director al Direcției de asistență socială a municipiului Timișoara a fost scos la concurs după intrarea în vigoare a OUG 34/2023, deși până la scoaterea la concurs ca post unic, a fost ocupat cu Dispoziție a primarului de exercitare temporară! Mai mult decât atât, bibliografia a fost de departe accesibilă și unor persoane cu intelect liminar.
    Ar mai putea face verificări si privind legalitatea acordării de subventii din bugetul local, unor ONG uri despre care se știe ca au sprijinit campania electorală a actualului primar.

  5. Ne bucurăm că domnul Fritz se simte din ce in ce mai bine în România. Se integrează perfect în peisaj. Era și timpul! Mai are să -și rotunjească puțin
    averea și îi dăm și cetățenia. Hai, că poți, herr Fritz!

  6. Vorbim vorbe.
    Toate se dau în vileag de către presa,și?
    Totul e o mascarada politica,sunt o sleahta de libidinoși și matroane care trăiesc pe bani publici și ne rad în fata zi de zi ,mandat de mandat indiferent de apartenenta partidelor din care fac parte.
    Păcat de oamenii de calitate,din toate domeniile( fie justitie,economic,sanitar,învățământ sau din mediul privat)care se chinuie sa mai schimbe ceva în tara asta și care,din păcate,sunt tarati prin mocirla.
    Chiar dacă au făcut averi din banii publici nu pleacă sa stea la soare în tari exotice,sunt tot ca porcii la valau!
    Nu se satura niciodată!

    1. Da’ e democratie, nu? Adica hai sa ne uitam la faptul ca „cetateanu” are multa treaba in ziua votului sau ceva. Zic ca responsabili de situatie sunt cei cu drept de vot, atat cei care se duc sa voteze pe criterii emotionale, cat si cei care „n-au cu cine”(numai nu cumva sa-i intrebi ceva de candidati, ca ii bagi in ceata. ei nu stiu cine candideaza, nu stiu cine ce propune dincolo de 2 lozinci auzite-n piata, n-au timp sa se informeze si nici nu-i intereseaza, da’ stiu ei ca „n-ai cu cine”). Ei, „domnia si prostia se platesc”.

      #🤪

  7. Și la toate astea, să nu uităm brilianta achiziție a primarului, în persoana instabilei foste directoare a DSP Timiș, acest personaj infect și toxic, a început deja să-și arate „calitățile intelectuale și comportamentale”! Așteptați puțin, încă nu ați văzut nimic! Vai de mama vostră! 🤣

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *