Documentarul „Unde ești, Adame?” va ajunge la Timișoara

Documentarul „Unde ești, Adame?” va ajunge la Timișoara

Documentarul „Unde ești, Adame?” va ajunge la Timișoara

Liga Studenților din Timișoara îi anunță pe iubitorii de cultură și spiritualitate ortodoxă că proiecția filmului „Unde ești, Adame?” va ajunge și la noi în oraș, cu binecuvântarea Înaltpresfințitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului.

Acțiunea peliculei se desfășoară în mănăstirea Dohiariu din Sfântul Munte Athos, locul în care munca, rugăciunea și fenomenele naturii sunt într-o armonie deplină a omului cu lumea înconjurătoare. Documentarul surprinde autenticitatea dialogului omului cu Dumnezeu. Realizatorii au așteptat timp de șase ani binecuvântarea Starețului Grigorie pentru a face filmul, apoi au filmat timp de patru ani, în contextul a nu mai puțin de zece expediții făcute în Sfântul Munte.

Mărturia regizorului: „Viața în mănăstirea de pe Athos – este o călătorie spre întâlnirea cu Dumnezeu: având o abordare hotărâtă și conștientă.”

„Unde ești, Adame?” este filmul în care realizatorii tac, lăsându-L pe Dumnezeu să vorbească. Surpriza serii va fi însuși producătorul filmului, Pr. Arhid. Oleksandr Plyska care va fi alături de noi. Filmul scufundă spectatorul în viața unei mănăstiri de pe Sfântul Munte Athos. Existența monahală retrasă, plină de personaje autentice și „sfinți cotidieni”, se revarsă pe marele ecran înlăturând prioritățile noastre lumești. Spectatorul este copleșit de un mod de trai cu totul necunoscut, fără precedent, a unei obști monahale vii – în mijlocul secolului XXI.

Intriga peliculei se desfășoară într-o veche vatră monahală – Dohiariu, așezată pe coasta de vest a muntelui Athos, o peninsulă din Marea Egee declarată Republică Monahală Autonomă și aflată în folosința exclusivă a monahismului ortodox răsăritean. Fenomenele naturii se împletesc armonios în succesiunea continuă a muncii și a rugăciunii, aliniindu-se într-o relație ritmică a omului cu natura, insinuând astfel raiul după care tânjim cu toții din adâncul sufletului. Însă perla acestui splendid peisaj bizantin o constituie înșiși monahii, a căror căldură și autenticitate au fost înregistrate prin întredeschiderea cortinei, care tăinuiește viața monahală

de zi cu zi, unde fiecare își are bucuriile, speranțele și slăbiciunile proprii. Invitând producătorii filmului în mediul său, monahii speră să trezească în fiecare spectator amintirea propriei învieri.

Protagonistul filmului este starețul mănăstirii – egumenul Grigorie, a cărui experiență duhovnicească acumulată l-a încununat cu o cunoaștere profundă a sufletului omenesc și a râvnei acestuia către întoarcerea la starea specifică naturii omenești a lui Adam, dinainte de căderea în păcat.

Dohiariu este o mănăstire ortodoxă greacă situată pe Athos, a X-a în ordinea ierarhică a celor douăzeci de vetre monahale athonite. Mănăstirea a fost înființată în secolul al X-lea de Cuviosul Eftimie Athonitul și așezată în partea sud-vestică a peninsulei, între vii și livezi, având una dintre cele mai elegante arhitecturi din Sfântul Munte. În mănăstire locuiesc aproximativ 50 de călugări.

Cel mai de preț odor al mănăstirii Dohiariu – este icoana Maicii Domnului „Grabnic-Ascultătoare” (numită „Gorgoepikoos”). Pentru a ajunge în trapeza mănăstirii, e necesar să treci printr-un culoar, pereții căruia sunt zugrăviți în frescă. La ușa de intrare în trapeză, pe peretele din dreapta, se găsește Icoana Făcătoare de Minuni a Născătoarei de Dumnezeu. Din timpurile străvechi, pentru ca monahul-bucătar să se încadreze în timp cu pregătirea mesei pentru călugării care se întorc de la dumnezeiasca Liturghie, era necesar să înceapă lucrul până la venirea zorilor. Pentru iluminare se foloseau lumânări, torțe și felinare, care afumau intensiv pereții. Bucătarul trecea adesea prin fața Sfintei Icoane, ținând în mână o făclie aprinsă, prin urmare chipul Născătoarei de Dumnezeu era plin de funingine, încât și astăzi arată de parcă ar fi ars de flăcări.

Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a dorit să oprească acest lucru și i-a rostit monahului de trei ori: „Monahule, nu-mi afuma Chipul!” Călugărul a crezut că este o glumă și a ignorat cele întâmplate. După a treia amenințare, Născătoarea de Dumnezeu a adăugat: „Pentru această necuviință vei rămâne orb.”

Când prezicerea s-a împlinit, monahul și-a venit în fire și, pocăindu-se, s-a rugat îndelung, având și un scăunel al său în fața icoanei. Nu după mult timp, a auzit o voce cunoscută care i-a redat vederea,

spunând următoarele: „Eu sunt Grabnic-Ascultătoare, iar rugăciunile voastre vor fi imediat auzite de Mine. După Dumnezeu, să vă adresați Mie”. Această minune s-a răspândit foarte repede și din acele vremuri până acum, atât călugării cât și mirenii evlavioși aleargă, în orice nevoie sau necaz, către Maica Domnului Grabnic Ascultătoare.

Pelicula va avea două proiecții consecutive, cu intrare liberă, una la ora 17,30, alta la ora 20, la Rectoratul Universității Politehnica Timișoara, Sala Mare Senat, Piața Victoriei nr. 2, în data de 18 noiembrie.

CITEȘTE ȘI: 100 de ani de campus universitar în Timișoara


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *