100 de ani de campus universitar în Timișoara

100 de ani de campus universitar în Timișoara

100 de ani de campus universitar în Timișoara

ARChA, una dintre clădirile de patrimoniu ale Politehnicii timișorene, un spațiu recent reamenajat, cu destinație interdisciplinară, a găzduit, la sfârșit de săptămână, evenimentul central al Zilelor Politehnicii, care în acest an gravitează în jurul aniversării centenarului campusului universitar din Timișoara.

În urmă cu un secol, Regele Ferdinand inaugura prima clădire proprie a Politehnicii, actuala Facultate de Mecanică, marcând nașterea Campusului Universitar Timișoara.

Tot în acea zi, suveranul a rostit celebrele cuvinte care au devenit motto-ul Universității Politehnica Timișoara și care s-au întipărit adânc în inimile timișorenilor „Nu zidurile fac o școală, ci spiritul care domnește într-însa”.

CITEȘTE ȘI: „Port şi Transport”, cu Ioana Palicica. Expoziție de accesorii unicat, la Timișoara

Evenimentul aniversar a fost un prilej de a sărbători valorile, principiile și realizările care au marcat destinul Politehnicii timp de peste 100 de ani, de a reflecta asupra drumului parcurs până acum, de a împărtăși fragmente de istorie și de a arunca o privire spre viitor, spre provocările ce urmează, cu speranță și cu încrederea că Școala Politehnică timișoreană va fi mereu la înălțimea așteptărilor.

upt 1 1

După intonarea imnului UPT de către Horia Crișovan, autorul acestuia, evenimentul aniversar a debutat cu cuvântul rectorului Universității Politehnica Timișoara, Florin Drăgan, care a rememorat eforturile depuse de o galerie întreagă de personalități, încă din primii ani ai secolului trecut, pentru înființarea la Timișoara a primei instituții de învățământ superior, o Politehnică, atipic pentru această parte a Europei,

Prima clădire în stil neoromânesc din Timișoara, Facultatea de Mecanică, inaugurată la scurt timp după Unirea Banatului cu patria-mamă și la trei ani de la înființarea Școlii Politehnice a transformat-o într-un adevărat cuib de gândire și simțire românească, aici fiind înscriși, încă din primul an, studenți din toate colțurile țării.

Seria mesajelor de felicitare adresate de invitații la evenimentul aniversar a fost deschisă de președintele Camerei Deputaților, Alfred Simonis, urmat de șeful cancelariei primului ministru al României, Alexandru-Mihai Ghigiu, de Andrei Crăciun, consilierul ministrului educației, de prefectul județului Timiș, Mihai Ritivoiu, de președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, și de viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău.

Mihnea Costoiu, rector al Universității Politehnice din București, a vorbit din partea Alianței Române a Universităților de Știință și Tehnologie, evocând legăturile istorice dintre cele două universități, Octavian Crețu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” și unul dintre membrii Alianței Timișoara Universitară, a amintit că medicina din ziua de azi nu mai poate fi concepută fără aportul tehnologiei, menționând proiectele comune dezvoltate, iar Cosmin Hogea, inspector școlar general adjunct al IȘJ Timiș, a subliniat constanța parteneriatului cu Universitatea Politehnica Timișoara.

Un moment de suflet a fost prezența la eveniment a lui Ioan Holender, care și-a amintit cum în localul în care se desfășura aniversarea, cu ani în urmă a avut loc revolta studențească din 1956, la care a participat și care i-a definit viața și cariera.

Din partea mediului economic, dar și al Comitetului Director al Universității Politehnica Timișoara, au vorbit Sabin Totorean, director general al Nokia România, și Christian von Albrichsfeld, director general al Continental România.

Din partea studenților Universității Politehnica Timișoara, Roxana Alexandru a menționat deschiderea pe care a întâlnit-o la conducerea instituției pentru rezolvarea problemelor studențești, pentru susținerea proiectelor acestora și pentru transformarea campusului într-un loc atractiv pentru tineri.

Președintele Senatului Universității Politehnica Timișoara, conf.univ.dr. Liviu Cădariu-Brăiloiu, a dat citire decretului regal semnat de Regele Ferdinand, de înființare a Școlii Politehnice timișorene, document expus public în premieră, cu sprijinul Arhivelor Naționale.

Evenimentul s-a încheiat cu ciocnirea unui pahar de șampanie, urmat de un concert susținut de formația Amadeus.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *