Demolarea unei grădinițe din Timiș ar putea costa peste… patru milioane de euro!

gradinita dudestii vechi

A pus carul înaintea boilor și acum nu știe cum să iasă din bucluc. Ne referim la primarul comunei Dudeștii Vechi, Bono Cucalan, protagonistul articolului publicat în 25 februarie 2019 și intitulat “Gospodar fără pereche: un primar din Timiș dărâmă ce-a renovat fostul edil”.

Vă dezvăluiam în acel articol cum demolarea grădiniței recent reabilitate și construirea alteia noi vor costa aproape două milioane și jumătate de lei, iar cea mai mare parte din sumă va ajunge în conturile unui afacerist implicat în cel mai răsunător proces de corupție din Caraș-Severin și inculpat la această oră într-un dosar de spălare de bani.

Vă mai relatam și că, pe durata celor 14 luni de execuție a lucrărilor, preșcolarii își vor desfășura activitatea la after-school-ul făcut pe bani europeni și care nu-și poate… schimba destinația timp de câțiva ani!

Revenim asupra subiectului, pentru că, între timp, au ieșit la iveală detalii noi, care evidențiază haosul existent în Primăria Dudeștii Vechi. Și haosul ar fi varianta benignă, căci altfel ne-am afla în prezența relei-credințe…

Trei ani – somn de voie

Înainte de a vă prezenta noile dezvăluiri, vrem să lămurim un aspect. Imediat după publicarea articolului din februarie, viceprimarul Adrian Budur a postat pe pagina personală de Facebook mai multe fotografii făcute după dezafectarea grădiniței, din care reieșea că, deși renovat cu puțini ani în urmă, în ultimul mandat al fostului primar, Gheorghe Nacov, imobilul avea și zone insalubre. Așa o fi, după ce ai scos toată mobila dintr-o clădire, e clar că se văd și părțile urâte, dar asta nu înseamnă că te apuci să o demolezi!

Citeşte şi: EXCLUSIV! Cel mai bogat primar din Timiș, prins beat la volan! – Video

Dacă voia să dea dovadă de transparență, noua echipă venită la butoanele primăriei, cea a liberalilor conduși de Bono Cucalan, putea să facă publică situația încă din 2016 și să demonstreze cu acte și la fața locului că sumele cheltuite pe renovarea grădiniței de către Nacov & Co. nu își găsesc acoperirea în realitate. Iar apoi să demonstreze comunității cum se face o renovare ca la carte! Dar nu s-a întâmplat așa. Trei ani a fost bună grădinița, apoi, dintr-odată, primarul și oamenii săi au ajuns la concluzia că imobilul trebuie neapărat demolat.

Un sfat e mereu bine-venit

Când l-am întrebat, înainte de publicarea articolului precedent, pe primarul Bono Cucalan care a fost motivul pentru care a luat respectiva decizie, edilul-șef ne-a explicat că grădinița n-a mai primit aviz de funcționare de la Direcția de Sănătate Publică (DSP) Timiș încă din 2016, pentru că n-ar fi respectat anumite norme, și ne-a sfătuit ca, dacă vrem mai multe detalii, să ne adresăm direct către DSP. Cum orice sfat e bine-venit, am făcut întocmai cum ne-a rugat domnul primar și ne-am adresat direcției de sănătate, nu înainte de a face o scurtă documentare pe internet.

Astfel, am descoperit un comunicat al Inspectoratului Școlar Județean Timiș difuzat în mass-media în august anul trecut, cu câteva zile înainte e începerea anului școlar 2018/2019, din care rezulta că nouă unități de învățământ din județul Timiș nu au autorizație sanitară de funcționare emisă de DSP. Printre cele nouă NU se afla și grădinița din Dudeștii Vechi!

Citeşte şi: O învățătoare din Timișoara, premiată la Gala MERITO 2019, pentru excelența în educație. Andrada Sorca adună poveștile din clasă în Jurnal de școală: ”Frau, n-ai putea să faci un vlog cu lecţia şi să învăţăm acasă?”

Convins că era vorba de o eroare – că doar nu ne-ar fi mințit primarul Bono Cucalan… -, am făcut o solicitare oficială către DSP Timiș, la care am anexat și lista celor nouă școli și grădinițe, rugând reprezentanții direcției de sănătate să ne comunice dacă în afara celor nouă unități de învățământ mai există și o alta fără autorizație sanitară de funcționare.

Grădinița avea autorizație sanitară de funcționare de la DSP!

Iată răspunsul DSP Timiș: „1. Din cele 9 unități de învățământ preșcolar și școlar la care faceți referire în adresa dumneavoastră, care nu au deținut autorizație sanitară de funcționare la începutul anului școlar 2018/2019, la ora actuală au rămas neautorizate un număr de 8 unități. 2. Grădinița cu Program Normal Chevereșu Mare a fost autorizată sanitar. 3. Nu sunt alte unități de învățământ fără autorizație sanitară de funcționare”. Deci cum rămâne cu “absența” autorizației sanitare de funcționare a grădiniței din Dudeștii Vechi?

Un aviz obligatoriu lipsește

 Dar asta ar fi cea mai mică problemă a primarului Bono Cucalan. Disperați să dărâme cât mai repede grădinița și să-i dea undă verde constructorului din Caraș-Severin, primarul și echipa sa au călcat copios în străchini. Și nu o dată, ci de mai multe ori. În primul rând, Primăria Dudeștii Vechi nu putea demola clădirea fără avizul prealabil și obligatoriu al Ministerului Educației Naționale! Domnul Cucalan a aflat, în cele din urmă, ce eroare era să facă și a cerut lămuriri Inspectoratului Școlar Județean Timiș, care l-a pus în temă cu pașii pe care trebuie să îi facă.

Hotărârea de consiliu local prin care s-a decis demolarea este nelegală

Doi la mână: hotărârea de consiliu local prin care s-a decis demolarea grădiniței a fost adoptată prin încălcarea legii! Asta pentru că articolul 45, alineatul 3 din Legea 215/2001 a administrației publice locale spune că „hotărârile privind patrimoniul se adoptă cu votul a două treimi din numărul total al consilierilor locali în funcţie”. Or voturile celor 13 consilieri locali (toți au fost prezenți la ședința respectivă) s-au împărțit astfel: șapte voturi pentru demolare (de la consilierii PNL, adică partidul primarului), o abținere (de la consilierul PSD) și cinci voturi contra (de la consilierii UBB – Uniunea Bulgară din Banat și de la consilierul PER – Partidul Ecologist Român). Aritmetica e simplă: șapte din 13 nu înseamnă două treimi, pentru asta ar fi fost nevoie de nouă voturi pentru!

Jocurile de culise, deconspirate pe Facebook

Recent, pe pagina de Facebook a consilierului local Dumitru Pop (PER), a fost postat un comentariu al unui utilizator numit “Gheorghe Todorov”, pe care domnul Pop nu-l cunoaște și despre care crede că deține un cont fals pe Facebook. Fals, nefals, „Gheorghe Todorov” zice niște chestii extrem de interesante, așa că redăm integral comentariul:

„Bună seara tuturor! Datorită faptului că ne aflăm în mijlocul unui război mediatic în ceea ce privește demolarea grădiniței cu program prelungit din Dudeștii Vechi, iar foarte multă lume nu poate să se exprime liber în mediul online – facebook datorită cenzurii impuse de cele două grupuri de <<informare>> Grup pentru asfaltare transparentă care aparține UBB-ului (n.r. – Uniunea Bulgară din Banat) și grupul Dudeștii Vechi (Star Bisnov) care aparține PNL-ului am ales să postez pe pagina personală a domnului Pop Dumitru în speranța că aici nu va fi șters niciun comentariu și că toată lumea va putea să își spună opinia / părerea. Domnul primar dorește cu orice preț demolarea grădiniței. La fel și cei 7 consilieri PNL. Cei 4 consilieri UBB se pare că nu vor demolarea dar nu prea se zbat pentru lucrul acesta. Cei 4 consilieri UBB împreună cu liderul lor, fostul primar Nacov Gheorghe, doresc ca să înceapă lucrarea de demolare și apoi să sesizeze instituțiile statului știind că primarul nu are aviz de la Ministerul Educației. De asemenea, cei 4 consilieri UBB știu că hotărârea de consiliu trebuia să treacă cu 2/3 din numărul consilierilor (adică 9 voturi) iar ea a trecut cu doar 7 voturi PNL și nu vor să facă nici o sesizare în acest caz. Tot aici este vinovat și secretarul, care nu l-a informat pe primar că trebuie 2/3 din voturi, dar știind că el este un fan al lui Nacov Gheorghe se pare că îi face jocurile lui. Poate instituția prefectului o să observe această ilegalitate și o să se repete votul în consiliul local. Deci UBB-ul vrea să îl prindă în offside pe primar. 1. Nu este aviz de demolare de la minister. 2. Trebuie 9 voturi în consiliu. Aceste lucruri nu s-au întâmplat. Nimeni din cele 2 tabere nu spune asta. Oamenii nu știu asta. Multă lume din Dudești nu cunoaște aceste dedesubturi. Poate de aceea încă nu se demolează…”.

Ei bine, acum Instituția Prefectului – Județul Timiș a luat la cunoștință de situație, rămâne de văzut dacă va acționa sau va întoarce capul în partea cealaltă.

Întrebare către AFIR

Așa cum v-am obișnuit, am lăsat pentru final cireașa de pe tort. După publicarea articolului din 25 februarie, am expediat o solicitare oficială de informații către Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (CRFIR) 5 Vest Timișoara, la care am atașat și respectivul material.

Citeşte şi: Anchetă internă la IPJ Timiș după ce un bărbat a fost tăiat de viu cu drujba – Bărbatul ar fi sunat la 112, polițistul i-ar fi spus să doarmă liniștit (foto)

Pornind de la situația existentă – primarul comunei Dudeștii Vechi a dispus mutarea copiilor din grădința localității în centrul de asistență după programul școlar de tip after-school, finalizat în anul 2018, în cadrul proiectului integrat derulat în cooperare cu comuna Beba Veche și finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Rurală, Măsura 3.2.2 -, am adresat următoarea solicitare instituției în cauză: „Luând în considerare că valoarea totală a proiectului este de 24.021.497 lei, vă solicităm să ne precizați, estimativ, ce sumă ar trebui să ramburseze Primăria Dudeștii Vechi în cazul în care nu va reveni, indiferent de somațiile pe care i le-ar adresa instituția dumneavoastră, asupra deciziei pe care a luat-o”.

Banii înapoi!

Zilele trecute am primit răspunsul direct de la sediul central din București, răspuns din care selectăm esența:

„Având în vedere situația prezentată mai sus și semnalată prin articolul publicat în Renașterea Bănățeană, precizăm că AFIR, prin Centrul Regional 5 Vest, va întreprinde toate demersurile necesare pentru a asigura utilizarea corectă a fondurilor europene acordate României pentru dezvoltare rurală. În acest sens, CRFIR va asigura informarea beneficiarului și a Primăriei Dudeștii Vechi cu privire la faptul că, în situația în care cele sesizate se confirmă, coroborat cu faptul că punctajul obținut în urma evaluării cererii de finanțare (din care 5 puncte au fost acordate pentru îndeplinirea criteriului S9 – Proiecte de investiție în infrastructura socială) a fost egal cu al ultimului proiect selectat în aceeași sesiune, beneficiarul, respectiv Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Beba Veche – Dudeștii Vechi, și nu Primăria Dudeștii Vechi, riscă să piardă întreaga finanțare, având obligația de a returna și sumele plătite de către AFIR până în respectivul moment (n.r. – 20.820.123,57 lei, sumă menționată în răspunsul primit de la AFIR). În același timp, CRFIR va asigura verificarea și monitorizarea proiectului în vederea respectării de către beneficiarul PNDR a obligațiilor contractuale și a utilizării corecte a investiției finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală”.

Planul lui Bono Cucalan a eșuat

Dacă vă mai amintiți din articolul precedent, primarul Bono Cucalan o informa, în 14 februarie, într-o adresă oficială, pe directoarea liceului din comună (de care aparține și grădinița), Stanca Velciov, că, pe parcursul celor 14 luni de execuție a lucrărilor de construire a noii grădinițe, preșcolarii își vor desfășura activitățile în after-school-ul recent finalizat. Doar că planul primarului a eșuat lamentabil, copiii mai putând rămâne în clădirea after-school-ului doar câteva zile, nici pomeneală de 14 luni… Așa că ori îi va readuce pe copii în grădiniță, ori îi va reloca într-un alt imobil, „cazarea” la after-school ieșind din calcul. Nu de alta, dar mesajul reprezentanților AFIR e limpede: cele două primării, Beba Veche și Dudeștii Vechi, riscă să returneze peste patru milioane de euro, dacă preșcolarii rămân în after-school!

after school dudestii vechi

Abia mutați în after-school, preșcolarii trebuie relocați, altfel primăriile din Dudeștii Vechi și Beba Veche riscă să intre în faliment…

Primarul din Beba Veche îi dă ultimatum colegului de asociație

Joi-dimineață l-am sunat pe primarul comunei Beba Veche, Ioan Bohăncanu, căruia i-am solicitat un punct de vedere pe acest subiect. Omul a fost tranșant: „Nu va rămâne așa! Domnul primar de la Dudeștii Vechi trebuie să găsească o soluție în câteva zile, două-trei săptămâni, până începem procedura de încheiere a proiectului. Când s-a închis proiectul, atunci e clar că n-are ce să caute nici un copil (n.r. – preșcolar) acolo! (…) Eu sunt președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Beba Veche – Dudeștii Vechi și am fost de acord, pentru o perioadă limitată de timp, cu mutarea copiilor, dar dacă este pus în pericol proiectul, domnul primar trebuie să se descurce! Am înțeles că umblă după avize și pe la București… Punctul meu de vedere este clar: se va muta de acolo, nici nu se discută!”.

Citeşte şi: Cutremur pe scena politică timişeană. Primarii din mai multe partide se asociază şi pregătesc o lovitură electorală

La Dudeștii Vechi s-a schimbat, în 2016, primarul, dar afacerile bulgărești n-au dispărut. Dimpotrivă.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

3 thoughts on “Demolarea unei grădinițe din Timiș ar putea costa peste… patru milioane de euro!

  1. Nu m-am asteptat vreo data de la Renasterea Banateana ca sa amestece identitatea unui intreg popor si sa se foloseasca de expresii cu iz naționalist gen ,, afaceri bulgărești ,, doar pentru a da ,, greutatea ,, unor articole fără sens, manipulatoare , in speranța ca își va ridica puțin tirajul … Eu însumi făcând parte dintr-o naționalitate minoritara ( nu cea bulgărească ) , de astăzi o sa ma dezabonez de la Renașterea Banateana !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *