Gospodar fără pereche: un primar din Timiș dărâmă ce-a renovat fostul edil – Foto/Video

gradinita dudestii vechi p1
  • Demolarea unei grădinițe recent reabilitate și construirea alteia noi vor costa aproape două milioane și jumătate de lei, iar cea mai mare parte din sumă va ajunge în conturile unui afacerist implicat în cel mai răsunător proces de corupție din Caraș-Severin și inculpat la această oră într-un dosar de spălare de bani.

  • Pe durata celor 14 luni de execuție a lucrărilor, preșcolarii sunt mutați la after-school-ul făcut pe bani europeni și care nu-și poate schimba destinația timp de câțiva ani!

Cu vreo două săptămâni în urmă, într-un mesaj triumfător postat pe Facebook, în care emoția se împletea cu bucuria, iar virgula se insinua, perfidă, între subiect și predicat, primăria din Dudeștii Vechi își anunța marea realizare: “Comuna Dudeștii Vechi, va avea grădiniță nouă!

Astăzi a fost semnat contractul cu firma care a câștigat licitația pentru construirea noii grădinițe care va fi formată din parter, + 2 etaje, urmând ca în perioada următoare să se predea locația pentru a începe lucrările. Perioada de execuție va fi de 14 luni, iar programul grădiniței se va desfășura în clădirea After School”.

CITEȘTE ȘI: Crimă urmată de sinucidere. Şi-a omorât nevasta, apoi s-a aruncat de la etajul 9. Copilul celor doi a sunat la 112

Majoritatea dictează

Entuziasmul edililor nu i-a cuprins însă pe toți locuitorii comunei, ba chiar dimpotrivă. Investiția plănuită de primarul Bono Cucalan, aflat la primul mandat, a fost votată la mustață: șapte voturi pentru (de la consilierii PNL, adică partidul primarului), o abținere (de la consilierul PSD) și cinci voturi contra (de la consilierii UBB – Uniunea Bulgară din Banat și de la consilierul PER – Partidul Ecologist Român).

CITEȘTE ȘI: Poliţiști umiliţi live de către doi bărbaţi, după un control în trafic, într-o localitate timișeană. „Să mai mergi la școală să mai înveţi, domnul Eugen”

Investiția este una marca PNDL (celebrul Program Național de Dezvoltare Locală e mai degrabă un pretext pentru dezvoltarea unor firme ale unor băieți deștepți decât o modalitate de a scoate țara din noroaie, cum se lăuda madam Viorica Vasilica Dăncilă), iar valoarea ei totală – care presupune realizarea proiectului tehnic, demolarea clădirii existente și construirea unei grădinițe cu program prelungit cu șase grupe și bucătărie proprie în regim de înălțime parter plus două etaje – este de 3.337.993 lei, din care 2.692.003 lei din bugetul de stat și 645.989 lei din bugetul local.

Renovare degeaba

În mod normal, construirea unei noi grădinițe – la Dudeștii Vechi sau oriunde altundeva – n-ar fi fost un motiv de conflict, nimeni nu s-ar fi opus creării unor condiții mai bune pentru copii, dar contextul în care se întâmplă acest lucru în comuna aflată la 80 de kilometri de Timișoara este unul aparte.

Așa cum se vede și în aceste poze, grădinița pe care primarul vrea să o demoleze se află într-o stare foarte bună de funcționare

În primul rând, grădinița aflată în discuție a fost… renovată în urmă cu câțiva ani, pe când primar era Gheorghe Nacov, iar fotografiile și filmulețele pe care le-am primit demonstrează că imobilul se află într-o stare foarte bună de funcționare. Ca atare, insistența cu care își dorește acum actuala conducere a primăriei să cheltuiască alți bani, mulți bani, pentru a demola ceva ce tocmai s-a renovat și a construi o nouă clădire este cel puțin ciudată. Sigur, primarul are motivele lui, ni le-a expus și vi le vom prezenta la finalul articolului.

Copii în minus, etaje în plus

În al doilea rând, grădinița cu program prelungit din Dudeștii Vechi are circa 80-90 de copii înscriși, deși capacitatea ei este mai mare, însă, conform afirmațiilor localnicilor, grădinița este frecventată de mult mai puțini copii, motiv pentru care, de la toamnă, una din grupe va dispărea. Cu toate acestea, noua grădiniță va avea… două etaje în plus! După cum stau lucrurile, cel mai mult de câștigat va avea firma care a câștigat licitația…

Condamnată la demolare

În al treilea rând, dacă tot a decis administrația comunei că va construi o altă grădiniță, atunci localnicii susțin că vechea clădire n-ar fi trebuit demolată, ci exploatată în continuare, cu atât mai mult cu cât a fost renovată de curând.

Chiar într-o ședință de consiliu local, unul dintre consilierii care au votat împotriva proiectului, Dumitru Pop, a propus ca imobilul să fie transformat într-un azil pentru persoane vârstnice, deoarece dispune de toate utilitățile – bucătărie, toalete, dușuri, sală de mese, dormitoare, încălzire -, clădirea având ferestre termopan și fiind izolată termic. Propunerea domnului Pop n-a fost luată în considerare, a rămas cum s-a stabilit.

Mutare în viteză

Astfel, în 11 februarie, Primăria Dudeștii Vechi a semnat contractul cu firma care a câștigat licitația pentru construirea noii grădinițe, anunțând apoi conducerea Liceului Teoretic “Sfinții Kiril și Metodii” (de care aparține grădinița) ce are de făcut: “Prin prezenta vă informăm că în perioada 22-23 februarie 2019 se va proceda la mutarea lucrurilor necesare (mobilier, materiale didactice etc.) din actuala clădire în noua locație.

CITEȘTE ȘI: Noi probleme cu gazul metan, în Timiș

Astfel începând cu data de 25.02.2019, activitatea grădiniței urmează să se desfășoare în clădirea Centrului de asistență de tip after-school, care a fost recent finalizată. În toată perioada de execuție a lucrărilor, bucătăria și activitățile conexe se vor desfășura la Căminul Cultural <Jaku Ronkov>. Conform contractului semnat, durata de execuție a lucrărilor este de 14 luni de la semnarea acestuia (…)”.

Amnezie sau nepăsare?

Așadar, începând de astăzi și până prin aprilie-mai anul viitor, preșcolarii din Dudeștii Vechi ar trebui să fie găzduiți de after-school-ul recent finalizat. Toate bune și frumoase, doar că, luat de valul entuziasmului generat de semnarea contractului cu firma câștigătoare a licitației, primarul Bono Cucalan a uitat un lucru nu important, ci extrem de important: realizat din fonduri europene în cadrul unui proiect integrat (în cooperare cu Primăria Beba Veche) prin Programul Național de Dezvoltare Rurală, after-school-ul nu-și poate schimba destinația timp de câțiva ani, doi sau cinci de la ultima cerere de plată, în funcție de clauzele contractului semnat cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR)!

Iar ultima cerere de plată n-a fost încă depusă, așa că monitorizarea AFIR nici n-a început, deci nici vorbă ca, în următoarele 14 luni, în loc de elevii școlii din comună, la after-school să ajungă copiii de la grădiniță!

Sau ei pot ajunge, dar asta înseamnă că Primăria Dudeștii Vechi și-a asumat încălcarea clauzelor contractului de finanțare semnat cu AFIR și sancțiunile financiare care decurg din aceasta.

Un tablou idilic

Care a fost, până la urmă, scopul realizării after-school-ului – în afară de câștigul financiar realizat de firma de construcții – din moment ce clădirea este și la ora actuală goală?! Și ce frumos era prezentată în ziarul primăriei, în aprilie anul trecut, activitatea febrilă de pe șantierul viitorului after-school:

“I-am însoțit pe primarul Bono Cucalan și vicele Adrian Budur pe holurile clădirii pentru a surprinde ce s-a făcut până acum: s-au amenajat cele patru săli de curs, spațiile pentru profesori, grupurile sanitare, s-a montat centrala termică și s-au pus în funcțiune rețelele electrice.

after dudestii vechi
After-school-ul a fost finalizat anul trecut, dar a rămas gol

Pereții sunt tencuiți, geamurile și ușile montate, tavanul fals în curs de finalizare și multe altele. Va urma dotarea spațiilor cu toate cele necesare, astfel ca din toamnă, aici să poată să înceapă serviciul de after-school pentru elevii din Dudeștii Vechi, atât de mult dorit de familiile în care părinții fac naveta și au un program de lucru încărcat.

<<Sperăm ca școala și liceul să se miște la fel de repede și să facă demersurile necesare pentru înființarea serviciului. Noi le vom pune la dispoziție clădirea și în momentul în care va fi gata îi vom susține atât cât putem. Mai departe, mingea va fi în terenul lor>> a declarat primarul Bono Cucalan”.

CITEȘTE ȘI: Momentul emoționant în care o cățelușă imploră trecătorii să-i salveze puiul. Incredibil cum a reacționat când au venit salvatorii (VIDEO)

A trecut toamna, trece acuși și iarna, iar elevii încă n-au ajuns la after-school, deși clădirea este finalizată. Între timp, primarul Cucalan a recuperat mingea din terenul școlii, a driblat contractul de finanțare cu AFIR și a populat after-school-ul cu copiii de la grădiniță…

Să facem cunoștință cu fericiții câștigători ai licitației…

Dar să-l lăsăm deocamdată pe primarul Bono Cucalan cu driblingurile sale năucitoare și să aruncăm o privire asupra partenerilor de afaceri ai Primăriei Dudeștii Vechi, cei care vor demola clădirea vechii grădinițe și vor construi noul imobil cu două etaje. Este vorba de asocierea de firme SC AMM Construct 2015 SRL – SC Narwilde SRL, cea dintâi fiind liderul asocierii.

La prima vedere, cele două denumiri nu ne spuneau nimic, însă “răsfoind” paginile internetului, am putut face câteva conexiuni mai mult decât interesante. Firma AMM Construct 2015 are ca obiect de activitate “lucrări de construcție a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale”, putând fi localizată atât în Timișoara, pe Calea Bogdăneștilor, cât și în Giroc, pe Calea Timișoarei, iar în sarcina ei va intra ridicarea noii grădinițe. La rândul ei, firma Narwilde este din Reșița, iar obiectul ei de activitate este “lucrări de pregătire a terenului”, de unde deducem că “sereleul” cărășean se va ocupa de demolarea vechii grădinițe.

Colegi în banca acuzaților

Și acum conexiunile de care vorbeam mai sus: afaceristul care se află în spatele firmei AMM Construct 2015, reșițeanul Valentin Paul Armașu, și firma SC Narwilde SRL împart aceeași deloc confortabilă calitate de inculpat într-un dosar de spălare de bani aflat în acest moment pe rolul Curții de Apel București!

Un afacerist celebru

Mai mult, în urmă cu vreo patru ani, Valentin Armașu a fost protagonist în cel mai mediatizat scandal de corupție din Caraș-Severin, fiind martor-denunțător în dosarul penal finalizat cu condamnarea la șapte ani și patru luni de închisoare pentru trafic de influență a fostului vicepreședinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, Ionesie Ghiorghioni. În 12 mai 2015, demnitarul cărășean a fost prins în flagrant de procurorii DNA Timişoara, în biroul său din sediul instituţiei, în timp ce primea mită 20.000 de lei (o diferență din suma totală) de la afaceristul Valentin Armașu, pentru atribuirea unui contract.

adresa primarie dudesti

Adresa expediată de primărie școlii, în care directoarea acesteia primea instrucțiuni cu privire la mutarea copiilor din grădiniță în after-school

Potrivit rechizitoriului de la acel moment al DNA Timişoara, în perioada 2013-2015, Ionesie Ghiorghioni, în calitate de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin, a pretins şi primit de la omul de afaceri Valentin Armaşu, martor-denunţător, sumele de 230.000 lei şi 8.400 euro. Sumele de bani reprezentau 10 la sută din valoarea unor contracte de utilitate publică (întreţinere a drumurilor) pe care firma le-a primit de la Consiliul Judeţean Caraş-Severin.

“Primarii, politicienii ne privesc ca pe niște sclavi”

În 15 septembrie 2015, www.expressdebanat.ro a publicat articolul intitulat “EXPLOZIV. Tremură tot județul! Armașu a făcut evaziune fiscală pentru a le plăti comisioane lui Ghiorghioni, primarilor și politicienilor!”, în care erau prezentate afirmațiile făcute de Valentin Armașu în sala de judecată a Tribunalului Caraș-Severin, unde a fost audiat ca martor-denunțător în respectivul proces de corupție:

“Nu mi s-a cerut în mod expres, dar fără acest procent nu puteam face nimic!

Trebuia să dau cei 10 la sută, ăsta era sistemul. Se dădea 10 la sută domnului Ghiorghioni din tot ce se făcea.

Înainte dădeam altcuiva! (…) «Avem nevoie la partid!» e vorba pe care o spun toți politicienii (…)

Inculpatul mi-a spus că îi sunt necesari bani pentru partid, afirmație la care i-am răspuns că pot să-i dau 10 la sută din valoarea fără TVA a lucrărilor efectuate. Uneori mi-a cerut bani înainte de plata contractelor, alteori după aceea (…) Am făcut evaziune fiscală, pe care am recunoscut-o! Am făcut asta tocmai pentru a scoate cumva bani din firmă să plătesc acești bani. Ei, primarii, politicienii, ne privesc ca pe niște sclavi!”.

Bun, acum, că ne-am șters cu toții lacrimile de râs după ce-am luat act de această formă de exploatare a omului de către om în plin secol XXI, să aplaudăm intrarea domnului Armașu pe piața achizițiilor publice din județul Timiș, unde, cu siguranță, primarii și restul politicienilor nu-l vor privi ca pe un sclav, ci ca pe un egal în drepturi. Și în obligații.

amm construct adresa giroc
SC AMM Construct 2015 SRL este una dintre firmele omului de afaceri Valentin Armașu

Primarul își explică decizia

La final, așa cum v-am promis, explicațiile primarului Bono Cucalan:

– Cum ați ajuns la concluzia că trebuie să faceți această investiție?

– Păi într-un fel am fost obligați…

– De cine?

– Actuala grădiniță n-a mai primit aviz de funcționare de la Direcția de Sănătate Publică, în 2016…

– De ce n-a mai primit aviz?

– Din diverse motive…

– Și-anume? – (… pauză de câteva secunde)

– Funcționalitatea ei, are igrasie, nu se respectau normele…

– Care norme?

– Domnule, nu știu, întreabă-i pe ei, nu eu am dat avizul…

– Bine, dar dumneavoastră sunteți primarul, bănuiesc că trebuie să știți ce nu merge bine la singura grădiniță pe care o aveți în comună.

– Ca idee și ca stare de fapt, această clădire veche, neîncadrându-se în norme, are o anumită structură (…), nu se poate să fie baia într-un capăt și sala de mese pe nu știu unde. Sunt niște fluxuri care nu pot fi îndeplinite.

– Totuși, această grădiniță a fost reabilitată în urmă cu câțiva ani…

– Au pus termopane și au zugrăvit-o, asta nu se cheamă reabilitare…

– Bun, dar, totuși, clădirea este funcțională, putea primi altă destinație.

– Ca să primim acest proiect de 3,3 milioane de lei, trebuia să venim cu un CF curat, liber de sarcini. Or, la Dudeștii Vechi, singura posibilitate de a da un CF curat, liber de sarcini este chiar locul actualei grădinițe. Mai avem niște plațuri care aparțin de primărie, dar sunt la o distanță respectabilă față de centru și consilierii locali nu au fost de acord să mutăm grădinița prea departe, ca să salvăm actuala clădire.

– Toți consilierii locali sau doar cei ai dumneavoastră?

– Eu vorbesc de consiliul local, aici nu contează…

– Păi contează, că, de exemplu, cu demolarea grădiniței au fost de acord șapte din 13.

– Ceea ce e majoritatea…

– Da, știu, exact asta voiam să subliniez, că nu toți consilierii locali au fost de acord, ci doar cei ai dumneavoastră, deci au fost împărțite părerile.

– Și în Statele Unite, unii vor să facă, alții…

– Domnule primar, sunt absolut convins că ați înțeles nuanța.

bono cucalan
Primarul Bono Cucalan

– Da…

– Deci clădirea actualei grădinițe nu poate fi salvată, o veți demola și, în locul ei, veți construi una cu două etaje. Să înțeleg că în comună sunt foarte mulți copii și că e nevoie de o capacitate mai mare…

– Este o amprentă la sol mai mică, iar clădirea nouă va fi mai eficientă din toate punctele de vedere. Și ca spațiu de joacă pentru copii, va avea cu trei-patru de metri pătrați mai mult de spațiu de joacă, va fi mai eficientă energetic, sunt foarte multe avantaje.

– Deci nu se schimbă capacitatea.

– Nu se schimbă. Oricum, noi vrem să avem un trend pe creștere, noi, de la 86 de copii, vom crește anul următor la 90, deci trendul clar e…

– Bine, acum între 86 și 90, nu este o mare diferență.

– Mai sunt și niște sate împrejur aici…

– Din câte știu eu, satele românești se depopulează, dar dumneavoastră aveți o altă viziune, cum că se vor popula… Unde vor sta copiii pe perioada desfășurării lucrărilor la noua grădiniță?

– Am reabilitat o clădire, o fostă ruină, copiii au toate facilitățile acolo. Chiar vă invit ca, după ce va fi făcută mutarea, să veniți să vedeți!”.

Distracție garantată

Îi mulțumim domnului primar pentru invitație, o vom onora cu siguranță, fiindcă este o premieră pentru noi: n-am mai fost niciodată poftiți să asistăm în direct la o încălcare a contractului între două instituții publice.

Pentru ca tacâmul să fie complet și distracția garantată, îi sugerăm primarului Bono Cucalan să invite și o echipă de inspectori de la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, oamenii ăia vor fi încântați să constate ce succes are after-school-ul…


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

18 thoughts on “Gospodar fără pereche: un primar din Timiș dărâmă ce-a renovat fostul edil – Foto/Video

  1. ALO domnii de la Renasterea, ZIAR INDEPENDENT!!! ati vazut si mucegaiul cu igrasia din cladire? peretii interiori sunt frumosi nu i asa? sau pozele au fost atat de fascinate pentru voi incat sa va ocupe timpul cu scrisul de articole. ati duce copiii vostri in aceasta gradinita moderna in care iarna sunt 18 grade? poate ne puteti clarifica de ce localnici aleg sa isi duc copiii la gradinita din Sannicolau Mare (12 km) si nu la aceasta gradinita „renovata” de fostul lider. Sa alegi o cladire veche in locul uneia noi si pe banii UE. CAT DE PROST TREBUIE SA FII???? Un lucru e clar ,la Dudestii sa rasturant caru cu Boi

    1. Doamna „Etna”, sunteti in eroare: banii vin de la bugetul de stat, nu de la UE, confundati borcanele. Sunt curios daca ati protestat si cand s-a renovat cladirea, ca se renoveaza degeaba 🙂

      1. Dle „Brindescu” ati vazut renovarea cand sa facut?? ati vazut si cele 0 cladiri noi construite la Dudestii in ultimii 20 de ani? pardon, exista o cladire nou construita, casa parinteasca a fostul edil.ce coincidenta nu i asa? sunt convinsa ca dvs stiti deja asta.

          1. atunci mergeti dvs sa vedeti si sa pozati mega amenajarea facuta de fostul primar nu sa luati in seama niste poze facute de niste limbricii care nu au facut nimic timp de 12 ani si acum sunt impotriva la orice se face .RUSINE DLE, RUSINE RENASTEREA BANATEANA CA SUNTETI UN ZIAR REPREZENTATIV PENTRU BANATATENI

  2. ALOOOO! dna/dra/dle ETNA, ati citit articolul sau doar v-ati uitat la poze? sau poate doar la cea cu domnul primar? noua cladire nu ar urma sa fie CADOU!!!! ati vazut cu ce suma trebuie sa contribuie comuna pentru o investitie fara mare viitor? si cata igrasie se poate lecui cu banii astia?

    1. are vreo importanta banii de unde vin atata timp cat se construieste o cladire noua si nu renovam una veche?, ceva nou si modern este chiar asa de greu de suportat de dvs?? inca nu v-ati familiarizat cu aspiratorul si inca folositi matura??

  3. ,, Renasterea Banateana ,, , pana cand o sa va tot puneti de partea fostului primar care in trei mandate nu a facut nimic ? Sunt sigura ca acum ii pare rau nu dupa cladirea ce urmeaza sa fie demolata , ci pentru faptul ca nu el in functie sa mai ciupeasca si din aceasta investie asa cum a dat iama in banii de la PNDL pentru proiectele de apa si canalizare cu care se lauda in timp ce era el primar . Atunci , milioane bune de lei sau dus pe ,, apa sambetei ,, !!!
    Pana cand o sa tot faceti jocul bulgarilor ? Parerea noastra , a ROMANILOR care ne-au stabilit in comuna chiar nu conteaza deloc ??? Iar noi chiar dorim sa vedem ca se construiesc cladiri noi in care copiii nostrii nu o sa respire aerul infect si putoarea de igrasie !!!!

  4. O sifonare de bani între amici. Ce să facă și ei, viața-i grea, partidul cere și unii chiar cred că “se face ceva bun”.
    Trist.

  5. draga dra/dna/dle ETNA, cum nu are importanta de unde vin banii? parca spuneati ca este cadou… acum nu mai conteaza? e totuna sa primiti o casa cadou sau sa fiti nevoit/a sa puneti dumneavoastra banii? sa nu cadem in ridicol…

  6. Tanti Ileana…Din ce zona folclorica si de la ce stana ai emigrat la noi in comuna?Si cam cand? Ca banateanca nu esti. Localitatea Dudestii Vechi a fost construitade buunicii nostri de la zero. Si nu cred ca ai fost invitata aici. Ai plecat ca nu ti era binela stana sau pestera. Daca nu erai pe plus,nu ramaneai …..Niciodata nu am avut probleme in Banat, romani,bulgari,nemti,unguri,sarbi. Si nu le vei crea tu. Dle Brindescu, ar trebui sa ii atrageti atentia.Aici e Banatul…. Nu prea am fost eu fana a fostului primar dar in comparatie cu asta,ala e un sfant…

    1. Vouă bulgarilor va place sa jigniți ,dar uitați ca sunteți in România si tot ce se face in comuna se face cu banii României ! Încă mai are România bani chiar dacă ați furat-o fără sa va fie mila ! Aici ma refer la ce au scris ziarele anul trecut cati bani au delapidat cei de la UBBul vostru . Indiferent ca sunt de la stana sau peștera , nu sunt hoața !

  7. ”mda….educatie de stana din zona folclorica indepartata…reciteste-ti prima postare tanti ileana…cine vorbeste urat de noi? Tanti romania este si tara noastra si noi ca banateni am pus serios umarul sa o ridicam. Daca zona folclorica din care provii este asta de benefica romaniei, de ce nu te intorci tu frumos la… mioritele tale?”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *