Cum se deschide lacătul fricii? Reportaj din zona Făgetului, aflat în carantină. Foto

faget carantina 1

Făget. Duminică, 26 iulie 2020, ora 19. Din toate părțile vine o veste care în urbe pică precum un nor de praf dens, din care nu s-a mai văzut, vreme de câteva minute, nimeni. Un teritoriu locuit a fost dominat, dintodată, agresiv, de frică.

CITEȘTE ȘI: România, inclusă pe lista roşie de autorităţile din Republica Cehă. Condițiile pentru intrarea în țară

În istoricul coronavirusului, cu etapele lui, în județul nostru nu se mai întâmplase așa cva… În țară, doar o comună, situată undeva în sud, intrase în carantină. Vestea i-a bulversat pe localnici și nu puțini, mărturisit ori nu, șiau dat, ca într-o probă impusă, întâlnire cu frica.

S-au căutat pe cărările umblate dinaintea zilei de duminică: ”Unde ai fost?” ”Cu cine ai dat mâna?” ”La ce masă ai stat, cine mai era prin preajmă?” Apoi reproșurile, mereu greu de digerat: ”Te-a mânat necazul să …” ”Tabără de creație, George, ți-a trebuit?” ”Ce ai căutat, mă, la pescuit, nu aveai ce mânca?”

A trecut, cu toate pe câte le știți, ce țin de pandemie, o săptămână din viața orașului Făget, aflat în carantină. Autoritățile i-au dat virusului, încât urbea să se întoarcă la ea, termen ziua de 9 august. Până atunci, sunt de respectat, cu consecințe cu tot, mai multe reguli. Fără conștientizarea lor se prea poate să se achite o notă de plată care dă fiori!

Cele mai afectate așezări rămân Colonia Mică, Bichigi și Temerești, care fac parte din oraș. Aici trăiesc 5.000 de oameni. Nu intrăm în statistică, oscilează de la o oră la alta, de pe o zi pe alta. Totuși, de la fața locului, iată o cifră, care ține de ziua de joi, 30 iulie: 52 de pesoane infectate. Cu regret dăm vestea că două au decedat. Tot din statistică: duminică, 26 iulie, la ora 9, când s-a declarat carantina, erau 47 de cazuri. În numele adevărului, mai rețineți că se fac teste, și așa se știe carei pulsul, iar Consiliul Județean Timiș asigură 15.000 de măști populației carantinate. De primă urgență au fost împărțite 2.000 de bucăți. Se așteaptă cea de-a doua tranșă.

Vorba unuia sănătos: „Sper să nu se încurce numărătoarea, să îmi rămână și mie una, că niciodată nu se știe la ce e bună!” Nu, nu-i un mucalit de duzină, cum s-ar crede la pima lectură a afirmației

Am străbătut orașul. Închipuiți-vă o urbe, așa, mai mică, precum Făgetul, la ora 18,30. Pustiu. Să te duci doi…trei kilometri și să nu întâlnești pe nimeni, stranie imagine. Liniștea parcă rătăcea, o auzeai cum vine de peste tot, fără să-i vezi uma. Intru și în parcul din centru, unde fântâna arteziană își aruncă-n aer brațele vânjoase de apă, al căror susur nu s-a auzit ca acum niciodată.

Liniștea îi arată pregnant farmecul. Intru și între blocuri, fac o fotografie în partea dreaptă, dar nici țipenie de om, mașinile stau aliniate una în alta. Stau neclintite, ca la un târg auto, pregătit de deschidere, mâine. Mă uit spre ferestre. Nimeni, nici măcar un băiat năzdrăvan ori o zvârlugă de fată, pofticioși de joacă, care să dea o uitătură-n jur…

Mă întorc în drumul principal care te duce la Lugoj , unde vrei, sau o poți apuca în dreapta, către Dobra, Ilia să mergi cum te strigă interesul, obligațiile, necazul, dorul… La terasa din colț, are câteva mese, se arată clientela. Puțină, dar decât deloc, tot e ceva. Cinci sau șase mușterii, unii dintre ei, cu toată carantina, pentru că nu au ”niciun bolnav dintre cunoscuți ”, se simt în largul lor. Și aici iar este de discutat. Dar poate nu au mai putut număra, după o săptămână de carantină, petele de pe tavanul sufrageriei. Și-au ieșit în văzul lumii, căutând-o, fără să o întâlnească, așa cum o știau.

Se așteaptă ziua de 9 augut 2020. Atunci trebuie să sosească în urbe, cu cheie cu tot – vai ce descătușare va fi – proprietarul lacatului cu care sunt zăvorâte, în egală măsură, suferința și frica.

N.A. Am întrebat, telefonic, la sursă, dacă se știe, dincolo de orice comentariu, cum și din ce s-a ivit acest necaz. Totul este și rămâne, am aflat, până la elucidarea nedoritului ”izvor”, în seama Direcției de Sănătate Publică Timiș, care urmează să comunice rezultatele anchetei epidemiologice pe care o desfășoară. Firește, suntem aici să vă ținem la curent cu toate amănuntele. La fel, dacă ancheta stabilește, și cu sorgintea drumului care duce la izvorul din care coronavirusul a ajuns, dureros, semânând suferință, panică și frică în urbe!


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Cum se deschide lacătul fricii? Reportaj din zona Făgetului, aflat în carantină. Foto

  1. Cinste voua pentru descrierea reala a situatiei, este crudă, nedorita de nimeni. Speram la depășirea varfului si sa trecem pe panta descendenta a infectarii cu Covid.
    Făgețenii au înțeles si respectă masurile in ciuda faptului ca purtarea măștii ingreuneaza respiratia (tinand cont de deplasari prin caldura mai ales a persoanelor vârstnice sau bolnave) dar suntem constienti ca trebuie stopată raspandirea pentru a putea revenii la o viata normala.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *