Pe rețelele de socializare din mediul virtual se propagă o diversitate de informații, scrise de persoane mai mult sau mai puțin vizate, al căror conținut poate ridica însă semne de întrebare cu privire la veridicitatea lui.
Informațiile se propagă cu repeziciune, fiind preluate mot-a-mot și transmise apoi de la unul la altul, iar nu de puține ori sunt percepute drept adevăr absolut.
Deși astăzi oamenii au la îndemână mai multe mijloace de informare și, implicit, de verificare a unor date, prea puțini sunt interesați să efectueze acest demers, însușindu-și informația primită ca pe un lucru incontestabil.
În topul celor mai răspândite informații care circulă pe rețelele de socializare se află cele adresate părinților (cum să crești un copil, cum să gestionezi situațiile de criză etc.), cele legate de alimentație și cele din sfera politicului.
Oamenii de știință atrag însă atenția asupra pericolului acceptării cu prea mare ușurință a tuturor informațiilor, îndeosebi acelora care îmbracă forma unor predicții.
Așa se poate întâmpla că, ceea ce era odată minciună devine adevăr, părând că situația a fost așa dintotdeauna.
În acest sens, în urmă cu cinzeci de ani, sociologul Robert K. Merton a demonstrat că anumite lucruri se împlinesc doar din cauza comportamentului uman care poate fi rezultatul predicțiilor, într-un experiment intitulat profeție cu capacitate de autoîmplinire (self-fulfilling prophecy).
După teoria lui, fenomenul se desfășoară în patru etape: faza inițială (o interpretare eronată a unei situații curente), desfășurarea (presupunerea că interpretarea din faza inițială e reală), apogeul (suficienți oameni se comportă ca și cum situația e reală) și deznodământul (situația devine reală).
De exemplu, dacă se zvonește că e criză de apă, oamenii se vor îmbulzi la magazine ca să cumpere înainte de a se consuma toată, iar situația chiar devine o criză pentru că magazinele tocmai au fost golite de cererea neașteptată.
Un alt experiment, realizat de psiho-sociologii Claude Steele și Joshua Aronson în 1990, este cel al amenințării stereotipale.
Cei doi au pus în trei grupuri studenți albi și de culoare să dea un test standardizat de dificultate ridicată. Steele și Aronson le-au spus la jumătate dintre subiecți că sunt testați pentru inteligență. În ambele grupe studenții albi au avut același scor mediu.
La fel și studenții negri din grupa de control (cea în care nu li s-a spus nimic suplimentar).
Dar în grupa care a fost sugestionată să se gândească la stereotipurile rasiale asociate cu inteligența și asocierile rasiale, studenții negri au obținut un scor semnificativ mai mic.
Steele și Aronson au concluzionat că stigmatul social al stereotipului de rasă a interferat cu capacitatea lor de concentrare și de rezolvare a problemelor. Acest experiment a fost repetat de numeroase ori aplicându-l la sex, naționalitate, factori culturali, etc. și pare să se confirme de fiecare dată.
La școală, de exemplu, dacă profesorul crede că un elev este inteligent îl va trata ca așa, primind mai multă atenție și respect.
Metodele folosite în cele două experimente sunt utilizate pe scară largă și astăzi, îndesosebi prin intermediul rețelelor de socializare, pentru ca anumite situații expuse să poată fi mai ușor acceptate de oameni.
Ca de exemplu propagarea ideii că un anumit produs alimentar este benefic sau nociv pentru organism, că pentru a crește un copil echilibrat emoțional trebuie sau nu trebuie să facem un anumit lucru, că cel mai bun remediu pentru tratarea unei afecțiuni este ingerarea unui anumit produs, că pentru a avea un trai mai bun e nevoie de o anume acțiune etc.
