Cine suportă cheltuielile medicale în cazul unei vătămări corporale? Ce a semnalat un avocat timişorean

Elaborarea superficială a dispozițiilor cuprinse în actele normative reprezintă principala cauză a interpretării diferite și a soluțiilor neunitare date de instanțele din România în cauze similare. Deseori, Înalta Curte de Casație și Justiție este sesizată pentru dezlegarea unor noțiuni de drept, astfel încât să nu mai existe dubii cu privire la un text de lege.

Avocatul timișorean Andrei Pap a semnalat faptul că decontarea cheltuielilor de spitalizare în cazul vătămării corporale a fost tranșată diferit de unele instanțe și a făcut, recent, obiectul unui recurs în interesul legii. De ce s-a întâmplat acest lucru?

Pentru că, potrivit legislației, unitățile medicale care au acordat îngrijire victimei unei agresiuni, unui accident rutier sau de altă natură se pot constitui parte civilă în instanță pentru recuperarea cheltuielilor efectuate, chiar dacă pacientul este asigurat. Instanțele sunt cele care stabilesc cine trebuie să plătească aceste cheltuieli, însă nu întotdeauna situațiile sunt clar explicitate în cuprinsul legilor.

De exemplu, în cazul unui accident trebuie stabilită cui aparține culpa producerii lui, pentru ca instanța să decidă apoi cine trebuie să suporte cheltuielile aferente spitalizării.

”Calitatea procesuală activă a unităților sanitare a fost stabilită pe cale jurisprudențială, fostul Tribunal Suprem statuând că, dacă printr-o faptă ilicită victima a suferit vătămări ale sănătății care fac necesară acordarea de asistență medicală, constând în administrarea de medicamente, spitalizare etc., autorul faptei ilicite este obligat să plătească unității sanitare (dacă are personalitate juridică) sau forului său tutelar despăgubiri reprezentând valoarea cheltuielilor ocazionate cu asistența sanitară ce i-a fost acordată victimei”, spun judecătorii Curții Supreme.

În unele cauze (unele dintre ele aflate și pe rolul instanțelor din Timișoara) în care furnizorul de servicii medicale a formulat acțiunea în contradictoriu cu victima agresiunii care suferise o vătămare corporală ca urmare a faptei unui terț, unele instanțe au apreciat că aceasta poate fi obligată la plata cheltuielilor de spitalizare și tratament medical de care a beneficiat în cadrul unității medicale respective, în situația în care autorul vătămării nu a fost identificat (inclusiv atunci când persoana vătămată nu îi dezvăluie identitatea) sau atunci când acesta nu răspunde penal deoarece persoana vătămată nu a formulat sau și-a retras plângerea penală ori a intervenit împăcarea părților.

În susținerea acestor soluții, s-a reținut fie existența răspunderii civile delictuale a victimei (pentru faptul nepunerii la dispoziție a datelor necesare titularului acțiunii sau pentru neefectuarea demersurilor necesare în vederea tragerii la răspundere penală a autorului agresiunii), fie îmbogățirea fără justă cauză a acesteia.

De asemenea, în cazurile în care a intervenit împăcarea victimei cu agresorul ori aceasta și-a retras plângerea, instanțele au pronunțat soluții în sensul obligării victimei agresiunii, fie singură, fie în solidar cu agresorul, la plata cheltuielilor efectuate de furnizorul de servicii medicale.

Dincolo de faptul că astfel de situații sunt nefirești, nici din punct de vedere legal nu se impune derogarea culpei făptuitorului în sarcina victimei. Atât Ministerul Public, cât și Înalta Curte de Casație și Justiție au opinat că persoana care a suferit o vătămare corporală prin fapta altuia nu poate fi obligată, către furnizorul de servicii medicale, la plata cheltuielilor de spitalizare și tratament medical de care a beneficiat în cadrul unității medicale respective.

”Obligarea victimei agresiunii la plata cheltuielilor efectuate cu îngrijirea sănătății sale, ca beneficiar al serviciilor medicale în cadrul pachetului minimal de servicii medicale sau al pachetului de bază, după caz, ar lipsi de eficacitate sistemul asigurărilor sociale de sănătate, care a fost instituit tocmai pentru a se asigura un minim de asistență medicală pentru populație, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la fondul de asigurări de sănătate.

Câtă vreme beneficiarii sistemului de asigurări de sănătate au dreptul la un pachet de servicii medicale (de bază pentru cei asigurați și minimal pentru cei neasigurați), fiind astfel protejați față de costurile serviciilor medicale în caz de boală sau accident, nu există nicio rațiune pentru care persoanele respective să fie obligate să suporte costurile cheltuielilor medicale atunci când vătămarea corporală a fost cauzată prin fapta culpabilă a unui terț”, se arată în decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție.

De asemenea, judecătorii Curții Supreme au opinat că nici retragerea plângerii prealabile de către victima agresiunii sau împăcarea intervenită între partea vătămată și autorul agresiunii nu pot fi calificate ca fapte ilicite, care să justifice antrenarea răspunderii delictuale a victimei agresiunii.

Pe de altă parte însă, se apreciază că situația în care autorul agresiunii nu răspunde penal datorită faptului că a intervenit împăcarea părților nu stinge și dreptul la acțiune conferit prin lege unității sanitare de a recupera cheltuielile efectuate cu îngrijirea medicală a victimei.

Unitatea sanitară va putea să își exercite dreptul de a recupera cheltuielile de spitalizare și tratament medical efectuate cu îngrijirea victimei în cadrul unui proces civil separat de procesul penal, îndreptat împotriva autorului vătămării, însă, în litigiul civil, va trebui să dovedească existența elementelor răspunderii civile delictuale: fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și vinovăția pârâtului.

Decizia nr. 22/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost publicată în această lună în Monitorul Oficial al României.

Imagine de arhivă

Contactează autorul la: [email protected]


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns