Proiectul de extindere a centralei nucleare de la Paks, pe baza finanțării și tehnologiei electroenergetice rusești, a primit, zilele trecute, undă verde de la Comisia Europeană.
Ca urmare a acestui acord, construirea celor două noi reactoare, destinate să le înlocuiască pe cele patru existente în prezent, care și-au depășit durata de exploatare, va putea începe anul viitor, urmând a fi finalizată în 2023.
Esențială pentru economia maghiară, căreia îi asigură aproape jumătate din necesarul de energie electrică, centrala de la Paks – și mai ales proiectul său de extindere – a stârnit numeroase controverse, mai multe dezbateri transfrontaliere fiind organizate cu un an și jumătate în urmă și în țara noastră, inclusiv la Timișoara, în septembrie 2015.
Citeşte şi: Decesul unei paciente care a născut la Maternitatea „Bega” provoacă acuzații grave. Familia susţine că actul medical ar fi fost condiționat de unele ”recompense” financiare
Principalele îngrijorări exprimate în formatele de dezbateri au vizat garanțiile de securitate a exploatării, inclusiv în ipoteze care implică cataclisme naturale de proporții ori atentate teroriste – Banatul și Crișana aflându-se în zona de impact direct al unui nedorit accident – dar și aspecte derivate, precum eventualitatea ca transportul deșeurilor radioactive dinspre Ungaria spre Rusia să traverseze teritoriul românesc.
Ce inseamana sa ai un guvern pt cetatenii sai UNGARIA si la noi au anulat Cernavoda 3si 4 ca nu le iese spaga CORVETELE SI ETC sunt neconstitionale daca nu se da spaga la guvern si parlament mai nou au scos si SRI din joc BRV SIE iti faci treaba peste tari si marii SRI si-a facut treaba si guvernul ia scos din DNA ca nu cumva PROSTIMEA SA MAI VADA HOTIA LOR o sa vina si vremea lor …………..!!!