Câteva dintre soiurile româneşti de viţă-de-vie pentru vin au intrat în atenţia celui mai mare producător de butaşi din lume.
În urmă cu opt ani, compania italiană VCR (Vivai Cooperativi Rauscedo) a băgat în teste soiuri precum Feteasca albă, Feteasca neagră, Busuioaca de Bohotin, Galbena de Odobeşti si Plăvaie, iar rezultatele sunt promiţătoare.
O degustare a vinurilor din soiurile respective, cu mai multe clone – ca să folosim termenul tehnic – a avut loc la Complexul de vinificaţie al Cramelor Recaş, unde câţiva viticultori şi oenologi din judeţul Timiş au fost chemaţi să îşi spună părerile.
„S-a utilizat pentru toate soiurile şi clonele o tehnologie de vinificaţie unitară, scopul fiind determinarea calităţilor genetice ale acestora.
Pentru o singură clonă de viţă-de-vie, testele pot dura chiar şi 10 sau 12 ani, iar costul este de aproximativ 100.000 de euro.
Este important să vedem cum se comportă în ani cu condiţii climaterice diferite şi colaborăm cu institute de cercetare prestigioase, din mai multe ţări, pentru a determina exact calităţile soiurilor, atât pentru producerea vinului, cât şi din punct de vedere fitosanitar şi al rezistenţei la temperaturi extreme”, susţine Raffaele Niedda, managerul pentru exporturi al VCR.
Plantaţii „la cheie” pentru podgorenii români
Despre performanţele VCR vorbeşte de la sine volumul imens de material săditor valorificat, preconizându-se pentru acest an desfacerea a nu mai puţin de 92 de milioane de butaşi pe an!
Compania, fondată în 1933, colaborează cu viticultori de toate mărimile, din circa 30 de ţări din întreaga lume, iar piaţa românească este de peste două decenii în atenţia sa şi, iată, producătorul italian doreşte să-şi lărgească portofoliul prin includerea unor soiuri specifice României.
„Prin programul de reconversie viticolă, cultivatorii români au posibilitatea de a achiziționa material săditor produs de VCR, de o calitate foarte ridicată, la standarde superioare celor cerute de Uniunea Europeană.
Să nu uităm că materialul săditor care rămâne nevândut se replantează sau se distruge sub supravegherea instituţiilor italiene, pentru a garanta că numai cel proaspăt va fi pus pe piață, și nu păstrat în camera frigorifică, așa cum fac foarte mulți producători, care scot la vânzare butaşi păstraţi la frig ani de zile.
Din 2013, le oferim deţinătorilor de viţă-de-vie din România posibilitatea de a achiziţiona, direct de acasă, inclusiv cantități mici de butași de vie – e vorba despre 45 de soiuri de masă și pentru vin – accesând site-ul www.butasivitadevie.ro.
Materialul provine numai de la VCR, fiind de același nivel calitativ de care s-au bucurat deja nenumărate podgorii din toată România, care au înființat peste 3.500 de hectare de plantaţii cu acest produs. VCR nu s-a oprit aici: în colaborare cu distribuitorul oficial din România, a avut grijă ca operațiunile de înființare a plantațiilor să fie executate corect din punct de vedere agronomic.
Practic, oferim plantaţii «la cheie» cu manoperă inclusă”, afirmă Fabrizio Rambelli, distribuitor pentru România al VCR.
Stimate domnule Tudor Lengher, am fost impresionat de articolul dvs. Viticultura in Banat m-a interesat dintotdeauma. Din pacate in 2014- a fost anul de deces al podgoriei Teremia Mare. Eu sint nascut in Baragan, dar parintii si bunicii au fost originari din Nerau, com Teremia Mare. In total au fost deportati 120 persoane (66 germani +54 romani).la Zagna langa Braila. In cautarea unor inscrisuri despre satul meu Nerau, am dat de Memoriile consateanului nostru, Ministru, prefect de Timis si primar al Timisoarei Dr. Coriolan Baran. Descrierea pe care ne- o face despre sat si viticultura si prosperitatea locului, este foarte interesanta pentru vremea aceea. Nu este de uitat rolul jucat de Familia Naco in zona noastra. Dl. Baran a fost un bursier la Budapesta al Fundatiei Gojdu si un memorialist si activist pentru marea Unire. descrierile despre primul razboi mondial sint impresionante. Exista mai multe lucrari despre domnia sa. Ca avocat a fost foarte apropiat de casa regala. … Sigur bunicii si parintii dupa ce am revenit acasa din Baragan in 1956 , erau deja expropriati de 29,5 ha pamant si 4 ha vie; In casa lor a fost instalat Gostatul samd. Noi am parasit Romania in 1983. Am fost socat cand am gasit articolul: – „2014-anul de deces al podgoriei Teremia Mare” – semnat de Dr ing. Grecu. Este pentru mine de neinteles de ce s-a „ras” vita de vie de pe meleagurile noastre din NERAU / TEREMIA Mare si Mica / Tomnatic samd?! Daca sinteti interesat de informatiile „gasite ” de mine in insrisurile timpului, vi le-as putea trimite per mail. Toate cele bune! Mult succes! Cu stima si respect din Germania Herbert Filip
Feriti-va de vinurile vindute la buticurile care poarta numele de „cramele recas” Si de celelalte vinuri comercializate in supermarket-uri in recipiente de plastic. Daca le duceti la un laborator pentru analiza, vetii constata ca acel lichid colorat nu are nimic in comun cu vinul. Poate ca exista si vin adevarat la Recas, dar nu pentru vindut la prostime. Si la alte crame, probabil lucrurile stau la fel cu „botezarea” vinului.
Herbert Filip din Germania, va tramsmite o Informatia despre Podgoria Terremia Mare /Nerau aparuta in Revista ANSEM Noiembrie 2014 pag. 33
2014 – anul de deces al podgorie Teremia Mare
• Miercuri, 03 Decembrie 2014 10:36
Moto: „Toate celelalte bogăţii ale pământului pălesc înaintea minunatelor podgorii, întinse pe mari suprafeţe“. Dimitrie Cantemir
Anii studenţiei, în practica de o lună în primul an de facultate şi de şase luni în ultimul, precum şi primii cinci ani ai profesiei i-am petrecut printre viile din Teremia Mare. Astfel, m-am legat sufleteşte de aceste meleaguri şi de populaţia predominant germană (şvabii bănăţeni) care popula o mare parte a satelor din zonă. În afara localităţii de reşedinţă, comuna Teremia Mare mai avea şi atunci două sate: Nerău, cu populaţie predominant românească, şi Teremia Mică, ce avea exclu¬siv etnici germani. Veniturile localnicilor proveneau îndeosebi din viticultură, dar erau atât de substanţiale încât cei mai avuţi dintre ei, în anii dintre cele două războaie mondiale, îşi schimbau anual autoturismul.
Sortimentul local era constituit din soiurile Creaţă, Majarcă şi Steinschiller, iar acestea se cultivau pe terenurile nisipoase ale extravilanului, la o distanţă de 1/1 metri, având astfel o densitate de 10.000 viţe/ha. Se practicau tăieri scurte, iar lucrările de întreţinere se efectuau aproape exclusiv manual şi hipo. Singurele tratamente se făceau cu zeamă bordeleză, contra manei, deoarece făinarea încă nu ajunsese în podgorie, iar putregaiul cenuşiu nu crea probleme.
Fosta Gospodărie Agricolă de Stat (GAS), devenită ulterior Întreprindere Agricolă de Stat (IAS), deţinea trei ferme viticole şi una de pepinieră. Anual se altoiau circa 5 milioane de butaşi de portaltoi, cifră dublă faţă de cât se altoieşte în prezent în întreaga ţară.
Din viţele STAS obţinute an de an se reţinea o parte importantă pentru extinderea suprafeţelor viticole. În acest mod, la nivelul anului 1980, numai IAS-ul din localitate deţinea circa 1.200 hectare de vii pe rod. În perimetrul localităţii mai erau suprafeţe importante şi în posesia CAP-ului, precum şi a particularilor.
Începând din 1990, la Teremia Mare, ca şi în alte câteva podgorii din ţară, a început un declin accentuat al plantaţiilor viticole astfel că, din întregul patrimoniu viticol al localităţii, în urmă cu 10 ani mai existau doar 8 hectare de vii, din care în prezent (2014) au mai rămas 0,5 ha, urmând ca după culesul strugurilor şi această vie să fie defrişată.
Unele dintre datele prezentate mi-au fost furnizate de către inginerul Ion Ilie, absolvent al Facultăţii de Horticultură din Bucureşti în anul 1975, care încă de la absolvire şi-a desfăşurat activitatea în zonă (CAP, IAS şi SC Terevin din localitate), fiind martor ocular al prosperării şi apoi al decăderii viticulturii locale. A avut însă iniţiativa ca în gospodăria proprie să cultive şi viţe din cele trei soiuri ale vechiului sortiment, pentru a nu se pierde în totalitate. Regret că pe un alt coleg (M. Macici), care a plecat dintre noi în 2010, nu pot să-l mai rog să-şi rectifice harta alăturată care îi aparţine, cel puţin pentru eliminarea celei mai vestice podgorii din România.
Dispariţia podgoriei Teremia Mare le-a provocat cu siguranţă un sentiment de frustrare localnicilor şi celor care, prin activitatea lor îndelungată, au contribuit la producerea plăcutelor vinuri „de cursă lungă“, ce au fost apreciate atât de conaţionalii noştri, cât şi de către mulţi consumatori din străinătate, prin vinurile trimise la export.
În încheiere, aş pune doar o întrebare decidenţilor din ţara noastră: Oare nimeni nu se face vinovat pentru dispariţia acestei avuţii naţionale, ce poartă numele de Podgoria Teremia Mare, care multor generaţii de localnici le-a fost un sprijin atât moral cât şi mai ales material?
Dr ing Virgil GRECU