Cartofii şi uleiul, în topul scumpirilor din ultimul an. Va trebui să scoatem din buzunar mai mulţi bani pentru hrana de zi cu zi

Zahărul şi cartofii sunt alimentele care s-au scumpit cel mai mult în ultimul an

Va trebui să scoatem din buzunar mai mulţi bani pentru hrana de zi cu zi. Cartofii şi uleiul s-au scumpit cel mai mult în ultimul an. Creşteri semnificative au mai fost înregistrate la mălai şi făină. Comparativ cu februarie 2022, preţurile mărfurilor alimentare s-au majorat, în medie cu 2,54%, conform Agerpres.

Cartofii şi uleiul sunt în topul scumpirilor din ultimul an, după gazele naturale şi combustibili. Astfel, preţurile la cartofi au urcat cu 36,5%, iar la uleiul comestibil cu 32,33%.

Majorarea preţurilor se simte de la o lună la alta în buzunarele românilor. Astfel, comparativ cu luna anterioară, unele legume şi conserve de legume s-au scumpit în martie 2022 cu 5,85%, uleiul cu 5,83%, iar untul cu 5,10% şi nu a fost înregistrată nicio ieftinire.

În ceea ce priveşte mărfurile nealimentare, în ultimul an, creşteri mari au fost consemnate, în afară de gaze naturale şi combustibili, la energia termică (plus 20,99%). Potrivit INS, preţurile la energia electrică au scăzut în perioada martie 2021 – martie 2022 cu 7,64%.

Faţă de luna anterioară, combustibilii s-au scumpit cel mai mult, respectiv cu 7,67% şi nu a fost consemnată nicio ieftinire la această categorie de mărfuri. Creşterea medie a preţurilor faţă de februarie 2022 a fost la mărfurile nealimentare de 1,86%.

CITEŞTE ŞI: O mare companie germană ar putea închide fabrica de la Timişoara în 2022, dacă nu se reuşeşte vânzarea acesteia

În cazul serviciilor, cele mai mari creşteri anuale au fost consemnate la serviciile poştale (plus 17,50%), la cele de apă, canal, salubritate (plus 14,68%) şi alte servicii (plus 11,54%), mai scrie Agerpres.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *