„Bucurie la cutie”, campanie umanitară uriaşă pentru copiii defavorizaţi din Timiş

"Bucurie la cutie", campanie umanitară uriaşă pentru copiii defavorizaţi din Timiş

Asociația “Inițiativă în Educație”, inEDU, a desfășurat în luna decembrie 2022 campania umanitară „Bucurie la cutie”.

Peste 23 de voluntari, 6 școli implicate, 600 de elevi, 46 de cadre didactice au pregătit și distribuit peste 1300 de cadouri pentru a le aduce o bucurie copiilor care provin din familii defavorizate, sau care prezintă un risc de abandon școlar. Echipa inEDU s-a asigurat și anul acesta că Moș Crăciun nu uită de acești copii.

În 5 decembrie s-a dat startul campaniei, prin care s-a făcut apel către fiecare cetățean care dorește să se implice. Cadourile pregătite, conțineau diferite necesități precum produse de igienă și rechizite pentru școală. Pe lângă toate astea, donatorii au inclus câte o scrisoare sau felicitare, ca să le arate copiilor că nu au fost uitați.

,,A fost o mobilizare extraordinară și anul acesta! Fiecare ediție ,,Bucurie la cutie” este diferită. Dar suntem tare fericiți că așteptările noastre au fost depășite din nou. Speram să ajungem la cei 250 de copii din proiectul “Aventură prin lectură”, cu care lucrăm săptămânal în 4 comunități rurale dezavantajate pentru dezvoltarea competențelor de literație, dar am avut parte de o surpriză minunată să descoperim atât de multă generozitate și implicare!

Un sprijin substanțial ne-a fost acordat de Fundația Rudolf Walther, care ne-a oferit peste 750 de pachete. Clubul Bizzclub Timișoara a preluat de asemenea un sat, pregătind peste 60 de cadouri pentru copilașii de acolo. Anul acesta am avut alături de noi și donatori care au ales să rămână anonimi, preferând să ne ocupăm noi de pregătirea cadourilor în schimbul unor donații în asociație. Le suntem recunoscători tuturor celor care ne-au ajutat să aducem magia Crăciunului în toate aceste medii și să le dăm un strop de speranță și bucurie copiilor.” Andrada Mazilu, coordonator.

Colectarea pachetelor s-a făcut atât în școlile partenere, cât și la sediul Asociației  “Inițiativă în Educație” cu sprijinul restaurantului “Clătite la tigaie”, care s-a transformat temporar în atelierul lui Moș Crăciun. Printre școlile implicate amintim de Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau”, Colegiul Național Bănățean, Școala Gimnaziala Nr. 18, Liceul Teoretic Babel.

Au fost colectate 1.345 de cadouri care au fost distribuite de către voluntari și asociațiile partenere în proiect.

,,Credem în puterea colaborării și ne face mare plăcere să colaborăm cu alte organizații nonguvernamentale, căci avem un scop comun, acela de a face bine în viața copiilor și a aduce un strop de speranță acolo unde este nevoie. Anul acesta au fost alături de noi Asociația Colț de Banat, Ora lui Robert, Părinte Implicat, Rotaract Timișoara, Asociația Intersect și Asociația Action for People. Voluntarii sunt un alt element cheie al acestei campanii. Fără contribuția lor ar fi fost imposibil să colectăm, sortă, distribuim și centralizăm acest proiect. Ne bucurăm să vedem că echipa de voluntari crește de la an la an și așteptăm cu drag următoarea ediție ,,Bucurie la cutie”! ” a declarant Cătălin Șipoș, președintele organizației.

Localitățile în care au fost distribuite cadouri sunt Timișoara, Biled, Făget, Margina, Comloșul Mare, Comloșul Mic, Bencecu de Jos, Bencecu de Sus, Săcălaz, Crai, Fibiș, Pesac, Satchinez, Gătaia, Cărpiniș, Lugoj, Cenad, Recaș, Sânmihaiu Român, Sânmihaiu German, Iohanisfeld, Macedonia, Covaci, Șarlota, Iecea, Parța, Teremia Mare, Curtea și câteva sate din Mehedinți.

Campania a fost coordonată de Andrada Mazilu, Miruna Beldiman și voluntari ai organizației “Inițiativă în Educație”.

CITEŞTE ŞI: Copiii au liber pe terenurile de sport din şcoli, după ore! Unităţile de învăţământ au la dispoziție patru luni pentru a stabili orarul de acces și modul de utilizare

,,Bucurie la cutie” a fost o experiență nouă și inedită pentru mine. A fost primul proiect la care am luat parte, devenind voluntar inEDU. M-a facut sa realizez ca oamenii vor sa dea inapoi comunității, oamenii vor sa ajute si nu am stiut niciodata impactul pe care îl poate avea un singur proiect în lume. Pot sa spun că ,,Bucurie la cutie” a stârnit dorința de a contribui mai mult, de a ajuta și de a demonstra că prin efort susținut se pot face lucruri frumoase”. a declarant Miruna Beldiman, studentă UPT și voluntar inEDU.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *