
Așa cum pofta vine mâncând, așa și noi am continuat să investigăm faptele de arme ale polițistului timișorean devenit vedetă peste noapte. Agentul de la Secția 4 Poliție Timișoara care a provocat, în week-end-ul trecut, un scandal artificial – e adevărat, cu ajutorul prețios dat de sindicaliștii de la Europol și de jurnaliștii copy-paste – nu se află la prima mistificare a realității.
Beniamin “Andrei” Ioja este un mincinos cu acte-n regulă, iar un asemenea personaj nu are ce căuta în Poliția Română. Este halucinant ca un individ care-și atribuie prenume false și care inventează povești vânătorești chiar și în instanța de judecată să aibă dreptul de a purta armă, să aibă dreptul de a întocmi procese-verbale de contravenție și de a da amenzi!
Dacă tot vine Corpul de Control al ministrului afacerilor interne la Timișoara, să nu plece cu mâna goală și să-l ia și pe tânărul Beniamin cu el ca studiu de caz în ședințele de la București!
Detaliile cu scandalul artificial și cu prenumele fals le-ați aflat deja din articolele “<<Torționarul>> de la Secția 4 Timișoara, către subalternii săi: <<Vă rog să vă echipați gros, să evitați să vă îmbolnăviți>>” și “Un polițist care s-a prezentat la angajare cu un prenume fals împarte amenzi în Timișoara”, în articolul de față vă vom prezenta tupeul ieșit din comun al agentului de poliție Beniamin Petru Ioja, autodeclarat “Andrei”, care și-a permis să inventeze un scenariu de film în instanța de judecată.
Prins de radar la Șag
Anul trecut, în 25 mai, agentul de poliție Beniamin Ioja, aflat la volanul mașinii personale, a fost prins de radar cu viteza de 98 km/h în comuna Șag, adică cu 48 de kilometri peste viteza legală! Colegii săi de la Poliția Rutieră l-au sancționat cu avertisment, aplicându-i și șase puncte de penalizare ca pedeapsă complementară. La acel moment, Beniamin nu a avut nimic de comentat, la rubrica din procesul-verbal de contravenție destinată obiecțiunilor apărând mențiunea “nu sunt” și semnătura contravenientului.
Povestea părea că se termină acolo, dar n-a fost așa. “Hoții strigă <<Hoții!>>” pare proverbul preferat al tânărului Beniamin, el descoperind, cu ocazia evenimentului respectiv, încă un prilej de a-și exersa rolul de victimă. Ca atare, în 5 iunie 2020, domnul Ioja a dat în judecată Inspectoratul de Poliție Județean Timiș, solicitând Judecătoriei Timișoara anularea procesului verbal de contravenție.
Omul bun și pomul copt
Cităm din motivarea hotărârii Judecătoriei Timișoara nr. 9392, pronunțate în 16 septembrie 2020, fragmentul în care este redată pledoaria lui Beniamin “Apreciază petentul că în mod greșit a fost sancționat, întrucât, deși a fost surprins cu viteza de 98 km/h, se afla în acel moment în depășire. Pe tot parcursul deplasării sale, petentul a respectat viteza legală, inclusiv pe tronsonul de drum DN59 Șag, însă în momentul în care a fost surprins de echipajul de poliție care l-a sancționat, acesta depășea autovehiculul ce s-a aflat în fața coloanei, întrucât acesta încetinise foarte mult fără a avea vreun motiv întemeiat.
Mai mult, inclusiv celelalte mașini care s-au aflat în fața mașinii conduse de petent au depășit autoturismul ce încetinise, însă echipajul de poliție doar pe petent a crezut că este adecvat să-l tragă pe dreapta și să-l sancționeze. Totodată, petentul a precizat că însăși manevra de depășire a unui autovehicul presupune în anumite situații depășirea limitei legale de viteză, dacă această manevră se realizează în deplină siguranță pentru toți participanții la trafic.
Atâta timp cât autovehiculul care a încetinit în mod total nejustificat a periclitat bunul mers al traficului, nu poate fi pusă în sarcina petentului vreo contravenție în acest sens. Petentul a specificat și faptul că a fost de bună-credință, întrucât, pentru a nu bloca traficul în respectiva zonă destul de intens circulată, a realizat această manevră de depășire, excedând limitei legale de viteză pe durata realizării manevrei.
CITEŞTE ŞI: Vaccinul se joacă periculos cu nervii timișorenilor
Depășirea s-a realizat în mod legal, peste marcajul discontinuu, ce permite astfel de manevre. După acest eveniment, petentul a redus iarăși viteza până la limita legală de 50 km/h, însă organul de poliție l-a tras pe partea dreaptă și l-a sancționat în mod nejustificat, având în vedere că nu a fost pusă în nici un fel în pericol siguranța participanților la trafic”.
Ați reținut ideile principale, da? Șoferul Beni – om bun, nevinovat, polițiștii rutieri – oameni răi, abuzivi.
Născut mincinos
Bun, acum haideți să vedem ce a decis instanța după ce a analizat probatoriul din dosar. Astfel, după ce a observat că “abaterea săvârșită de petent a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic potrivit art. 109 din OUG 195/2002, respectiv aparatul radar marca (…)”, a consemnat următoarele:
“Afirmațiile petentului legate de depășirea unui autoturism nu corespund realității, din înregistrarea radar depusă la dosar rezultând faptul că acesta circula pe un drum cu 2 benzi pe sens, aflându-se pe banda 1 (n.r. – !!!). Prin urmare, petentul nu se afla în mijlocul unei manevre de depășire, iar în fața sa nu se afla nici un autoturism care să fi încetinit în mod nejustificat, contrar celor susținute în cuprinsul plângerii (n.r. – !!!).
Mai mult, chiar dacă afirmațiile sale ar fi fost reale, instanța subliniază faptul că nu există o derogare de la regula respectării limitei de viteză instituite pe un anumit sector de drum în cazul efectuării unei manevre de depășire, susținerile petentului nefiind bazate pe dispozițiile legale în vigoare, dispoziții pe care se presupune că le-a studiat la momentul obținerii permisului de conducere (n.r. – Upsss… asta a durut! Adică agentul de poliție Beniamin Ioja, care, la rândul lui, aplică amenzi rutiere, habar n-are ce scrie în legea în baza căreia amendează? Interesant…).
CITEŞTE ŞI: Odaia de lângă cer! Satul timişean care nu a plecat de-acasă (galerie foto)
Din înregistrarea depusă la dosar nu reiese intenția petentului de a reduce viteza cu care circula până la limita legală de 50 km/h (…) În temeiul art. 187, alin. 1., ind. 1, lit. a din Codul de procedură civilă, față de împrejurarea că din probele administrate în cauză rezultă că plângerea formulată de petent este vădit netemeinică și a fost introdusă cu rea credință, acesta susținând o situație de fapt contrară realității, astfel cum aceasta a fost reținută în procesul-verbal, în legătură cu modul în care s-au desfășurat evenimentele, în ciuda probelor depuse la dosarul cauzei și a comunicării înregistrării radar, instanța va aplica acestuia o amendă judiciară în cuantum de 250 de lei (n.r. – adică atât de halucinante au fost minciunile înșirate de Beniamin “Andrei” Ioja în fața judecătorului, încât acesta nu doar că i-a respins plângerea, dar l-a și amendat!).
Hotărârea Judecătoriei Timișoara a rămas definitivă, tânărul contravenient Beniamin “Andrei” Ioja neatacând-o cu apel. Probabil că, după ce a fost făcut praf în instanța de fond și a încasat și 250 de lei amendă, omul și-o fi făcut calculele și și-o fi dat seama că va ieși mai ieftin dacă o va lăsa baltă…