Îţi aminteşti, soro, când am văzut noi primul film din genericul B.D.? Brigada Diverse vreau să zic. Tocmai intrase în acţiune cu câţiva mai actori, Dem Rădulescu, Puiu Călinescu, Jean Constantin, Toma Caragiu, Iurie Darie, Sebastian Papaiani, Dumitru Furdui şi alţi dispăruţi dintre noi. Şi ce urmăreau infractorii din peliculă? Să nu fie… urmăriţi.
Cu toate acestea, erau simpatici în prostia lor. Nişte tăntălăi puşi pe fapte rele. Că numai aşa treceau de cenzura comunistă. Aia mai uşoară, de la începutul anilor ’70 ai secolului trecut. Mai târziu s-a sictirit de tot, nu mai ținea şmecheria cu comedia, chiar aşa simplă şi naivă cum era ea.
Am văzut şi la televizor filmele astea cu B.D. că ştiu aproape toate replicile şi totuși mă bufneşte râsul de fiecare dată. Să nu zici că sunt şi eu un tăntălău. Sau, mă rog, n-ar fi exclus. Acum le privesc, însă, cu nostalgie. Şi mă uit la cei care nu vor să fie urmăriţi de vreo 27 de ani încoace.
Cică legile astea noi din domeniul Justiţiei au scopul să-i acopere. Aşa o fi, Fănico, că nu mă pricep la Justiţie decât în măsura în care ce-i al meu e pus de-o parte. Sau s-o luăm şi pe partea cealaltă şi să admitem că cine împarte… parte-şi face. Nu ăsta este rostul împărţelii după ce am ieşit din comuna primitivă?
Păi şi comunismul ce era? Tot o comună primitivă. Aici sunt de acord cu cei care spun că au mai ciugulit şi ei câte un ban de unde s-a putut, pe unde a mers subţire cu julul, cât timp a avut vaca lapte. Că unii nu s-au mulţumit doar să se lingă pe degete, ci au dat buluc la pomana porcului, dar asta e o altă poveste.
Pe ăştia este mai greu să-i urmăreşti pentru că se pierd ca măgarii în ceaţă. Zici că l-ai prins pe unul de un picior şi rămâi cu ciorapul în mână. Pentru că noi, soro, ce facem de două decenii şi mai bine încoace? Luptăm împotriva corupţiei. Ăsta este scopul nostru în viaţă.
Că şi tu m-ai întrebat mai de mult timp: „Fănicule, când vom scăpa noi, oare, de acest cumplit flagel?” Atunci ţi-am răspuns că facem progrese, că lupta este grea, că fiecare bătălie necesită un mare consum nervos şi legislativ. Acum, crede-mă, sunt un pic cam sceptic. Îţi spun sincer, eu, personal, am cam obosit.
Mi s-a atrofiat spiritul civic. Adică am ajuns la concluzia că politica este o formă de mâncătorie în care dacă nu ai dinţi sănătoşi îţi cade proteza. Uită-te şi la băieţii ăştia din USR ce lăsau impresia că sunt nişte tineri serioşi. S-au bălăcărit ca la uşa cortului ca să stabilească cine să le fie şeful.
Au dat cu mucii-n fasole. Şi nu păreau ei cei mai anticorupţi de pe eşicherul politic? Sau incoruptibili, ca Eliot Ness, dacă îţi aminetşti serialul ăla de televiziune cu poliţistul ce-l confrunta pe mafiotul Al Capone pe vremea prohibiţiei la americani. Dar Al Capone avea o maşină blindată cu care a mers şi preşedintele Statelor Unite din acea perioadă.
Desigur, erau cu totul alte vremuri pe-atunci, când Mafia abia se punea pe picioare în America, după ce în Italia prinsese deja rădăcini. Şi la noi a venit după anii ’90 ai secolului trecut. Mai întâi s-a pripăşit pe lângă o mică privatizare, pe lângă o bancă de cartier, pe lângă o şcoală de coafeze, atât încât să nici nu bagi de seamă.
Apoi s-a dezvoltat, soro, că-ţi râdea în nas până şi de la Palatul Victoria. Unii au sugerat că şi de la Palatul Cotroceni, deşi n-avem încă certe indicii. Treaba asta cu alegerile prezidenţiale din 2009, anchetate de o comisie a Parlamentului, este ca și scoaterea mortului din groapă. Ce să faci cu un schelet?
Am înţeles că dezgroparea este îndreptată împotriva şefei DNA, dar doamna Codruța se ţine bine, este băţoasă, nu cedează cu una, cu două. Ba chiar, când te prinde la mijloc, îţi aplică imediat cătuşele. Şi n-are dreptate, soro? Cât să-i mai lăsăm pe unii să fure ca-n codru? Nu s-au îmbuibat destul? N-au făcut destulă osânză?
Şi reacţia străzii la OUG 13 a fost admirabilă. Părea să se fi trezit o imensă conştiinţă civică, să fi apărut un tumult justiţiar care să-i măture pe infractori, să cureţe ţara de „tagma jefuitorilor” cum zicea Tudor Vladimirescu.
Pornisem de la B.D. în acţiune sau la munte şi la mare, şi am ajuns să vorbesc despre problemele grave, care macină societatea românească. De fapt, voiam să-ţi zic că a murit Mircea Drăgan, un individ care a regizat şi filmul Columna pe care l-am văzut la Cinematograful Patria pe când eram tineri şi frumoşi.
