
A încercat să evite coliziunea cu un tir, dar a fost lovit de două. Cum arată maşina
Un grav accident de circulaţie a avut loc, duminică dimineaţă, în vestul ţării, pe DN7.

Un grav accident de circulaţie a avut loc, duminică dimineaţă, în vestul ţării, pe DN7.

Discuţie virtuală între doi şoferi, vineri seara, în parcarea centrului comercial Carrefour din Calea Şagului:

Momente şocante pentru mai mulţi şoferi care au circulat în noaptea de vineri spre sâmbătă pe Autostrada Arad – Nădlac.

Secretarul de stat Raed Arafat a declarat, sâmbătă, la Timişoara, că legislaţia privind situaţiile de urgenţă este „foarte stufoasă”, anumite reglementări existând în diverse legi şi ordine…

Companiile aeriene low-cost sunt mai vulnerabile în fața teroriștilor decât companiile de linie, avertizează specialiști din SRI.

Internauţii din vestul ţării au încărcat, recent, pe platforma YouTube mai multe filmuleţe în care arată modul haotic în care se circulă.

Un cutremur cu magnitudinea 3 pe scara Richter a avut loc, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la doar şase kilometri de Timişoara.

Astazi si maine banatenii pot intalni 60 de companii si pot aplica la peste 2 500 de oportunitatii de cariera si 350 de poziții disponibile in cadrul programelor de internship&trainee.

Peste 20 de tone de lactate de la Brădet au fost retrase de pe piaţa din România, inclusiv câteva sute de kilograme din supermarketurile timișorene…

Un autoturism Porsche Panamera a fost făcut praf după impactul cu o Dacia Solenza al cărei conducător auto nu acordase prioritate şoferului maşinii de lux.

Zaher Iskandarani, condamnat la cinci ani de închisoare pentru inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat având drept scop comiterea de infracțiuni grave…

Sorin Udrea, liderul unui grup infracţional organizat din Timişoara, care a dispărut după ce a fost condamnat la 6 ani şi 8 luni de închisoare, a fost prins, joi seara, în Italia.

În Banat, se va menţine o vreme mai rece decât în mod obişnuit în a doua jumătate a lunii martie.

Ca urmare a finalizării lucrărilor din P-ţa Sf.Gheorghe, în vederea asigurării condiţiilor necesare reamplasării pe vechea locaţie a statuii Sf.Gheorghe…

Radatul „pistol”, „arma” ultraperformantă a Poliţiei Rutiere, a fost învinsă în instanţă de omul de afaceri Cristian Boureanu…

Ca la noi la nimeni. La începutul lunii, temându-se că va pierde urma bicicletei ce-i fusese furată dintr-o anexă a locuinţei, un tânăr s-a decis s-o caute pe la casele de amanet şi…

Interlopii din zona de vest a ţării, dar şi celelalte persoane care comit infracţiuni din sfera criminalităţii organizate şi terorismului, au de ce să se teamă…

În săptămâna 21 – 25 martie, în Timişoara şi în mai multe localităţi din judeţul Timiş, va fi întreruptă alimentarea cu energie electrică după programul de mai jos!

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, în unanimitate, modificarea legii adopţiei, urmând ca persoanele care adoptă copii mai mari de doi ani să poată opta pentru un concediu…

O femeie a fost descoperită, marţi-seara, cu gâtul tăiat, într-o garsonieră situată în cartierul timişorean Ronaţ.