Operațiunea „Chioșcul”. Fosta administrație Fritz a promis 42, Primăria a adjudecat trei, iar în 2026 în Timișoara sunt ZERO chioșcuri de presă din cele promise
În 2021, administrația Fritz a început să ridice chioșcurile considerate ilegale de pe domeniul public și a promis că le va înlocui cu o rețea modernă, legală și unitară. Au urmat regulamente, hotărâri de Consiliu Local, schițe, amplasamente, licitații și comunicate triumfaliste.
Rezultatul: din 42 de puncte anunțate, trei au fost adjudecate.
În noiembrie 2026, consilierul local PNL Ștefan Sandu propune aproape exact proiectul pe care Primăria Timișoara îl desenase cu patru ani înainte, dar din care s-au ales doar laude pe Facebook, promisiuni și…praful.
Pe 6 noiembrie 2026, consilierul local PNL Ștefan Sandu a pus pe Facebook o întrebare simplă și, fără să vrea, foarte incomodă pentru administrația Timișoarei: „De ce au dispărut chioșcurile de ziare din Timișoara? Și de ce n-ar putea reveni într-o formă modernă?”.
Sandu propune un proiect-pilot cu aproximativ 15 amplasamente, în centru și în cartiere, lângă stații de transport, parcuri și zone circulate.
Primăria ar stabili locațiile și aspectul, iar operatorii privați ar investi și ar exploata punctele comerciale. Presa ar sta alături de cafea, apă, dulciuri și produse de proximitate, într-un model apropiat de chioșcurile pe care le întâlnești încă în Serbia sau Grecia.
Ideea are însă un inconvenient administrativ, acela că Timișoara a mai avut-o. Nu în 2026, ci în 2022. Și nu ca exercițiu de imaginație, ci cu regulament, schițe, hotărâri, caiet de sarcini și o promisiune publică a primarului.
Întâi „curățenia”, apoi alternativa
Povestea începe în vara lui 2021. Pe 16 iulie, Dominic Fritz anunța că dispusese ridicarea primelor două chioșcuri abandonate și deschidea campania cu formula „Legea nu este negociabilă!”.
Primarul acuza ocuparea ilegală a domeniului public, aspectul inestetic și transformarea unor construcții în depozite de gunoi, promițând că acțiunea va continua „până când orașul va fi curățat de aceste construcții”. Principiul era greu de combătut.
Domeniul public nu poate deveni proprietate privată prin uzucapiune sentimentală. Problema era ordinea operațiunilor.
Încă din aprilie 2021, viceprimarul de atunci Cosmin Tabără avertiza că ar fi fost mai logic ca municipalitatea să adopte întâi un regulament clar, să ofere comercianților o variantă de conformare și abia după aceea să treacă la evacuări.
Administrația a ales drumul invers. Întâi dispar vechile structuri, apoi vedem când și cum apar cele noi.
În 2022, partea a doua a promisiunii părea că începe să prindă formă. Primăria prezenta inclusiv modele grafice pentru „tonetă” și „chioșc – presă + alimente”, construcții standardizate, cu aspect unitar. Dominic Fritz vorbea despre „modele noi pentru chioșcurile din oraș” și despre un stil coerent al mobilierului stradal.
La 26 iulie 2022, Consiliul Local a adoptat HCL 369, Regulamentul privind comerțul stradal. Documentul nu lăsa totul la nivelul intențiilor, căci pentru tonetele destinate inclusiv comercializării presei, amplasamentele și modelele trebuiau stabilite de Direcția Generală Urbanism și Planificare Teritorială în 60 de zile de la intrarea în vigoare și apoi aprobate prin hotărâre de consiliu.
Același termen de 60 de zile apărea și la capitolul chioșcurilor.
La Primăria Timișoara, însă, unele termene par să aibă o relație mai degrabă literară decât juridică cu calendarul.
„De demolat este ușor”
În martie 2023, consilierul local Roxana Iliescu sintetiza situația fără prea multe menajamente: „De demolat este ușor pentru primarul Fritz (…), de construit, imposibil!”.
Iliescu amintea că noile locații și mecanismul de licitare trebuiau pregătite încă din 2022 și cita promisiunea făcută de Fritz în ședința Consiliului Local din 26 iulie: „Va fi o licitație cât de curând posibil”.
N-a fost singura voce critică. Ștefan Sandu, Simion Moșiu și Lucian Căldăraru au contestat ulterior maniera în care administrația elimina structurile existente înainte ca alternativa promisă să devină vizibilă, iar Cosmin Tabără avea să revină asupra subiectului după prima licitație.
Între timp, operațiunea din teren mergea mult mai vioi decât partea de reconstrucție. Începând cu 24 aprilie 2023, echipele Primăriei au început o nouă rundă de ridicări. Erau vizate 41 de chioșcuri despre care municipalitatea afirma că ocupau domeniul public fără contract și fără autorizație de funcționare.
Dominic Fritz explica atunci că structurile „vor dispărea etapizat” pentru a face loc „primei licitații după 10 ani”, astfel încât timișorenii să aibă acces la „servicii civilizate”, iar mediul economic șansa unei afaceri legale.
Așadar, chioșcurile nu erau eliminate fiindcă administrația ar fi decis că asemenea puncte nu mai au rost.
Dimpotrivă: cele vechi trebuiau să dispară tocmai pentru ca unele noi să le ia locul.
42 de chioșcuri și un termen precis
La 27 aprilie 2023, Dominic Fritz a făcut promisiunea care astăzi poate fi măsurată fără sofisticării interpretative.
„Înlocuim anul acesta toate vechiturile de chioșcuri care stau pe domeniul public ilegal”, scria primarul pe Facebook.
Planul se micșorase considerabil și prevedea doar șapte chioșcuri mari de 12 metri pătrați în zona centrală și alte 35 de amplasamente în cartiere, pentru chioșcuri mici sau tonete, toate într-un „design unitar, simplu, dar modern”.
Și, ca să nu rămână loc de dubii: „Implementarea e estimată pentru finalul acestui an.” (2023 – n.r.)
USR a preluat imediat mesajul și l-a ambalat politic: „42 de chioșcuri, în toată Timișoara, toate cu un design unitar, simplu, dar modern”.
La acel moment existau aproape toate ingredientele unui proiect public: regulament, HCL, modele arhitecturale, amplasamente, caiet de sarcini și termen de implementare. Mai lipsea doar detaliul pe care nicio grafică de Facebook nu-l poate suplini, mai exact chioșcurile reale, în formă fizică.
Din 42, nouă la prima licitație
În iulie 2023, fotografia oficială începea deja să se micșoreze. La prima licitație nu au ajuns cele 42 de amplasamente promovate public, ci numai nouă, respecitv trei chioșcuri și șase tonete. Chioșcurile erau prevăzute în Piața Libertății, Piața Mărăști și pe Bulevardul Revoluției 1989, iar celelalte șase puncte urmau să fie tonete de presă.
Presa locală întreba încă din 18 iulie când vor fi scoase la licitație celelalte locații. Răspunsul nu venise.
În toamnă, Cosmin Tabără constata că chioșcurile de presă „s-au topit ca ghețarii”. Din cele nouă amplasamente scoase la licitație fuseseră adjudecate doar trei.
Ulterior, chiar Primăria avea să confirme pe platforma sa de bugetare participativă că în 2023–2024 au fost organizate două licitații, iar bilanțul a rămas la trei locații adjudecate.
Trei din 42!
Ar fi incorect să spunem că administrația n-a făcut nimic. A făcut multă administrație, cu regulament, hotărâri, schițe, documentații, ridicări, proceduri și două licitații. Problema este că această impresionantă mobilizare birocratică a produs, în final, o rețea aproape invizibilă.
În 2026 reinventăm ceea ce era gata în 2022
Și astfel ajungem din nou la liberalul Ștefan Sandu. Consilierul propune acum chioșcuri moderne, cu aspect unitar, pe amplasamente stabilite de Primărie și licitate individual, exploatate de comercianți privați, în care presa să fie completată de produse de proximitate.
Este, în esență, proiectul pe care administrația Fritz îl prezenta în 2022 și pe care USR îl promova cu entuziasm în primăvara lui 2023. Numai că atunci erau 42.
În noiembrie 2026, după cinci ani de „restabilire a legii”, Timișoara discută din nou despre nevoia unor chioșcuri moderne ca și când orașul ar porni de la zero.
Nu pornește de la zero. În sertarele și arhivele administrației există deja regulamentul, hotărârile, schițele, amplasamentele și promisiunea cu termen.
CITEȘTE ȘI: În urmă cu aproape un secol, Otelecul avea unul dintre puținele porturi de pe Bega. Va fi reconstruit
Dintre toate formulele acestei povești, cea mai rezistentă rămâne cea scrisă de Dominic Fritz în aprilie 2023: „Implementarea e estimată pentru finalul acestui an.”
Finalul acelui an a trecut de aproape trei ani. Chioșcurile moderne, în schimb, par să fi rămas într-o zonă urbanistică foarte bine cunoscută administrației timișorene – între randare, promisiuni neonorate, hotărâre de consiliu și realitatea lipsă.
