Antreprenorii, mici sau mari, prigoniţi de administrația Timișoarei!

Antreprenorii, mici sau mari, prigoniţi de administrația Timișoarei!

Antreprenorii, mici sau mari, prigoniţi de administrația Timișoarei!

Dacă de-a lungul mandatului actualului primar am prezentat, de multe ori, situația ingrată în care se află oameni de afaceri și antreprenori locali, producătorii și vânzătorii din piețe, toți cei care, sub o formă sau alta, ajung să se intersecteze cu actuala administrație, fie că vorbim de cei din domeniul Horeca, de cei care își desfasoara activitatea în zona de comerț sau din alte domenii de activitate, iată că a venit rândul proprietarilor de service auto să fie umiliți și să le fie în mod grav afectată activitatea!

Concret, este vorba despre piedicile care li se pun de către actuala conducere a Primăriei Timișoara în obținerea Acordului pentru desfășurarea exercițiilor comerciale de la autoritatea locală.

Aproximativ 70% dintre cei care conduc o afacere în acest domeniu, sunt afectați de noul Regulament încropit de primarul în funcție!

Un caz concret îl reprezintă și situația societății Ticosi Center SRL care se află în imposibilitatea obținerii Acordului pentru desfășurarea activității, după noile reguli impuse de conducerea Primăriei Timișoara.

Deși această societate îndeplinea la momentul emiterii HCL 28/2023 toate condițiile pentru a-și desfășura activitatea de întreținere și reparare autovehicule, deținând toate avizele și autorizațiile specifice emise de autoritățile cu competențe în domeniu, acum este pusă în imposibilitatea de a obține Acordul pentru desfășurarea exercițiilor comerciale de la primăria Timișoara.

În ciuda faptului că în CF spațiul pe care îl deține această societate are intabulată destinația SAD (Spații cu Altă Destinație decât de locuit), primăria îi cere să aibă intabulată funcțiunea de “întreținere sau reparare autovehicule”, asta în conditiile în care pentru toate celelalte activități supuse autorizării, primăria cere un CF în care să apară intabulată destinația de “spațiu comercial sau SAD”!

Ce e și mai grav este faptul ca societatea a făcut demersurile necesare la primărie pentru a-și putea intabula in CF funcțiunea de “întreținere sau reparare autovehicule” asa cum cere primăria, însă aceeași primărie vine și spune “Nu este posibil”!

Mai exact, societatea a solicitat primăriei un Certificat de Urbanism în scopul elaborării unei documentații urbanistice care să-i permită ulterior înscrierea în CF a funcțiunii cerute de primărie, “întreținere sau reparare autovehicule”, iar primăria a răspuns astfel:

“Prezentul certificat de urbanism nu poate fi utilizat în scopul declarat întrucât propunerea făcută (n.r. – poveste cu funcțiunea de întreținere sau reparare autovehicule)… nu este compatibilă cu funcțiunea dominantă a zonei (…)”!

Bineințeles că, între timp, ca și în toate cazurile de acest gen, Poliția Locală vine si dă amenzi pentru lipsa Acordului pentru desfășurarea exercițiilor comerciale! Urmează suspendarea activității!

Dacă această societate va continua desfășurarea activității după suspendarea dispusă de Poliția Locală, toate veniturile obținute îi vor fi confiscate, prin urmare nu are alta soluție decât să pună lacătul pe ușă, asta după o activitate începută încă din 1996, o societate fără datorii și cu toate taxele și impozitele platite la zi!

Și în situația celui ce deține afacerea de service auto sunt sute de mici antreprenori locali și comercianți din Timișoara. Temă trecută sub tăcere de actuala administrație, care prin tot ce face și prin măsurile aberante sufocă antreprenorii locali. Pentru că aceștia nu mai au loc în propriul oraș.

CITEŞTE ŞI: Concurs organizat de UPT pentru elevi și studenți, cu premii de peste 5.000 de euro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

3 thoughts on “Antreprenorii, mici sau mari, prigoniţi de administrația Timișoarei!

  1. NEOCOLONIALISM

    a fost votat? a fost! si doua treimi dintre timisoreni au avut multa-multa alta treaba in ziua votului… ghinion!

    #🤪

  2. ” Bineințeles că, între timp, ca și în toate cazurile de acest gen, Poliția Locală vine si dă amenzi pentru lipsa Acordului pentru desfășurarea exercițiilor comerciale! Urmează suspendarea activității! ”

    si apoi si mai grav, vine ANAF-ul si iti confisca toate veniturile !!!!

    EU UN MECANISM INVENTAT SA POATA SANTAJA PE ORICE ANTREPRENOR ROMAN !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *