Angajaţii din Sănătate se pregătesc de grevă generală

Sanitas: Joi ne facem auziți la Ministerul Muncii

Angajaţii din Sănătate se pregătesc de grevă generală

Angajaţii din Sănătate se pregătesc de grevă generală şi ar putea bloca sistemul chiar de luna viitoare. Sunt nemulţumiţi de salarii şi se tem că nu vor primi majorarea de 5% promisă. Între timp, Guvernul anunţă că deblochează angajările în Sănătate săptămâna aceasta, informează tvrinfo.ro. Managerii de spitale spun, însă că le-a ajuns cuţitul la os, iar medicii şi asistentele sunt epuizaţi.

Sindicaliştii din Sănătate spun că nu mai poate fi evitată greva generală luna viitoare. Aceştia le reamintesc guvernanţilor că i-au avertizat încă de acum doi ani că sistemul va intra în colaps din lipsă de personal şi din cauza salariilor mici.

„În luna noiembrie, Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas a luat hotărârea de a începe mişcări de protest, mergând până la o grevă generală, preconizată undeva la începutul lunii februarie.

În acest moment suntem în procedura de strângere de semnături. Până pe 18 ar trebui să avem un număr suficient de semnături strânse, astfel încât eventuala grevă să nu fie declarată ilegală, iar acest lucru, cu deblocarea cu posturilor, este încă una dintre revendicările noastre, pe lângă creşteri de venituri pentru toate categoriile profesionale, de la infirmieri, personal TESA, asistente medicale până la medici”, a spus preşedintele filialei SANITAS Bucureşti, Viorel Huşanu, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul ASSMB.

El a estimat că în această săptămână va fi rezolvată problema deblocării posturilor, dar a subliniat că acest lucru „este insuficient”, deoarece posturile nu vor fi atractive din punct de vedere al salarizării.

CITEȘTE ȘI: Elevii navetiști din Timiș nu au transport rutier județean gratuit, pentru că CJT nu se grăbește

„La Gomoiu, la un spital de pediatrie, cu un spor de numai 12%, nu cred că cineva vine pe un salariu de asistent medical de 3.000-4.000 de lei. Şi anul trecut, când au fost deblocate, ştiu că nu a fost adresabilitate la spitalul Gomoiu sau la alte spitale unde sporurile sunt mici.

Există o diferenţă foarte mare, încă de patru ani de zile, între sporurile dintre unităţile aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii şi cele din subordinea autorităţilor locale – o diferenţă de până la 30% în defavoarea spitalelor Ministerului Sănătăţii”, a spus liderul SANITAS.

Ministrul Finanţelor anunţă că acceptă deblocarea angajărilor în spitale.

Managerii de spitale vorbesc de situaţii copleşitoare care se întâmplă în unităţile sanitare.

Nu e spital din ţară în care să nu existe criză de personal medical. Unele unităţi funcţionează cu doar jumătate din angajaţii necesari.

În prezent România are puţin peste 56 de mii de medici. Ar mai fi nevoie de cel puţin 15 mii de doctori şi 20 de mii de asistenţi medicali, potrivit estimărilor făcute de sindicatele din Sănătate.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *