Amplu proiect de infrastructură în comuna Belinț. Foto

Amplu proiect de infrastructură în comuna Belinț. Foto

Amplu proiect de infrastructură în comuna Belinț.

Comuna Belinț a finalizat, recent, un amplu proiect de infrastructură, care oferă o față nouă acestei localități timișene, dar și un plus de confort locuitorilor săi.

Finanțat  prin Programul de dezvoltare locală „Anghel Saligny”, proiectul a cuprins asfaltarea a 11 kilometri de străzi, amenajarea de parcări, trotuare și accesuri la proprietăți, dar și construirea unui sens giratoriu și lucrări de modernizare a centrului comunei.

„Nu spunem doar noi, o spun și alți oameni dar și specialiștii, că reprezintă unul dintre cele mai frumoase proiecte finanțate prin programul Anghel Saligny din județul Timiș.

Suntem mândri că am finalizat acest proiect, care cuprinde lucrări ample de infrastructură rutieră în toate cele patru sate ale comunei, Belinț, Chizătău, Gruni și Babșa”, a afirmat Laurențiu Tîrziu, primarul comunei Belinț.

„Nu a fost simplu să ajungem astăzi în faza finală, dar aprecierea și încrederea pe care ne-au acordat-o locuitorii de când am preluat administrația locală ne-a dat putere, responsabilitate și perseverență să mergem înainte, să aducem pas cu pas un progres real comunei Belinț”, a mai adăugat edilul-șef al localității.

CITEŞTE ŞI: Austeritate bugetară la Boldur


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *