
Excursii mai multe şi mai ieftine
Românii ar trebui să beneficieze de excursii mai multe şi mai ieftine, începând din 1 noiembrie. De la această dată, va intra în vigoare

Românii ar trebui să beneficieze de excursii mai multe şi mai ieftine, începând din 1 noiembrie. De la această dată, va intra în vigoare

Pentru că nu s-au înțeles unde să-și ducă animalele la păscut, mai precis cum să împartă zona de pășunat, un localnic din localitatea timișeană Bara a scos…

Doar o lună și câteva zile a trecut de când a fost inaugurată deja celebra turbogirație. Cu bune, cu rele, intersecția a atras atenția chiar …

Girocul este, fără îndoială, una dintre comunele cele mai tentante din punct de vedere imobiliar. Grăitor este numărul populaţiei, care a crescut…

Consiliul Judetean Timiș a publicat, în sistemul electronic, anunțul de organizare a licitației pentru trei lucrări de investiții la drumurile județene…

Sâmbătă, 20 octombrie, Aquatim va desfășura o serie de lucrări de mentenanță la stația de pompare a apelor uzate din centrul Pasajului Michelangelo…

În perioada 18.10.2018 – 22.10.2018 se va efectua un transport cu depășiri pe ruta: Punctul de Trecere al Frontierei Nădlac – Autostrada A1 – Margina…

Peste o sută de timișeni au fost spitalizați ca urmare a agravării simptomatologiei bolilor de sezon. Este vorba de 59 dintre pacienții diagnosticați cu

Timișoreanul Dan Negru a fost, în acest an, prin mai multe zone din țară unde a filmat diferite clădiri reprezentative ale locului, rămase acum în ruină.

Spre disperarea șoferilor, în fiecare după amiază, la orele de vârf, la Simeria se formează cozi imense la ieșirea de pe autostradă.

Luni seara, o femeie în vârstă de 38 de ani, din municipiul Deva, în timp ce conducea un autoturism pe strada Avram Iancu, din…

În vederea remedierii unei defecțiuni la rețeaua primară, suntem nevoiți să întrerupem furnizarea apei calde la PT 17A, în ziua de miercuri, 17 octombrie…

Două evenimente rutiere a avut loc în urmă cu aproximativ o oră, în apropiere de Atrium Mall, Arad. Potrivit primelor informații…

Medicii pediatri cu competență în oncologie sau hematologie pot recomanda în ambulatoriu medicația de suport pentru copiii…

La finalul acestei săptămâni casieriile Aquatim au program redus, în clădirile respective fiind programate lucrări de dezinsecție și deratizare.

Timișoreanul Florin Călinescu l-a luat în colimator pe concitadinul său, Cosmin Contra, selecționerul echipei naționale de fotbal a României.

În perioada iunie-iulie 2018, în arealul spațiului hidrografic Banat, s-au produs inundații care au generat pagube semnificative populației și obiectivelor…

În cadrul acțiunilor de depistare a persoanelor care aruncă și abandonează pe domeniul public al municipiului Reșița deșeuri provenite din lucrările de…

Recent, Ministerul Educației a adoptat Codul de etică pentru profesorii din învățământul preuniversitar. Printre altele, documentul prevede interzicerea…

Direcția de Sănătate Publică a suspendat de săptămâna trecută activitatea de dializă la…