Actorul Romeo Ioan de la Teatrul Național din Timișoara: „Mă bântuie gândul că nu eu am ales teatrul, ci el pe mine!”

– Îți spun ceva de care – așa mi-ar plăcea – nu ai mai avut parte: te invidiez. Găsesc a fi extraordinar să trăiești, într-o existență, mai multe… vieți. Și de acest favor numai voi, actorii, aveți parte.

– Afirmația ta îmi dă de gândit. Dintre toate viețile pe care le-am jucat, le joc, viața mea am contemplat-o cel mai puțin. Câteodată mă uit la fotografii și singurul lucru pe care mi-l spun este „Ia uite, bă, câte ai făcut”.

Despre celelalte vieți, prefer să nu spun mare lucru, le las să meargă mai departe, să crească, să se desfășoare în mine, alături de ceea ce aș numi „viața mea alături”.

Actoria e o profesie la urma urmei, doar felul în care o faci o poate transforma în artă. Nu trebuie să fii actor ca să trăiești viețile altora, trebuie să te dăruiești altora, să te dăruiești vieților lor pentru ca ele să ți se dăruiască, să te deschizi pentru ca să ți se deschidă. Să se lase mângâiate de sufletul tău.

CITEŞTE ŞI: Alertă alimentară – ANSVSA publică lista produselor retrase de pe piață, suspectate că sunt infestate cu Listeria

Probabil că e extraordinar, nu te contrazic, dar eu spun că ruperea cordonului ombilical doare de fiecare dată. Rămâne o rană vie în zona abdomenului pe care o vindec rupând-o. Nu e ceva de invidiat, crede-mă…

– Cum ai ales teatrul? Știu că ai dat un ocol, nu e sinonim cu rătăcirea, pe la Politehnică.

-Nu cunosc să am tradiții culturale în familie, nu pot să spun că mi-am dorit de mic să fac teatru.

Știu că aveam o plăcere să trăiesc între paradoxuri și probabil că mai am și acum plăcerea asta, ca și semn al tinereții…

Mi-a plăcut să citesc Jules Verne și să chiulesc de la școală, să stau cu băieții cu tricouri Lacoste de la mașinuțe și să le cumpăr Carpați fără filtru.

Mi-a plăcut să fiu la mate-fizică și în același timp să iau mențiuni la Olimpiada Națională de Biologie câțiva ani la rând.

CITEŞTE ŞI: LIDL retrage două produse alimentare! Vezi avertismentul reprezentanţilor magazinului

Mi-a plăcut să zâmbesc nevinovat din fotografia de pe panoul “Cinste lor” din liceu și în același timp să fiu un derbedeu.

Mi-a plăcut să mă duc pe șantier să lucrez trei ani după ce terminasem un liceu de elită.

Mi-a plăcut că în armată am mers cu valiza plină de cărți, ba, mi-a plăcut tare mult zâmbetul ironic al gradatului care ne-a controlat bagajul când am ajuns la în unitate.

Mi-a plăcut să intru la Inginerie așa… parcă peste noapte, după trei ani de șantier, mi-a plăcut să fiu un student foarte bun, să iau note foarte bune la profesorii care, conform „folclorului” de acolo, n-aveai șanse să treci examenul dacă nu dădeai ploconul.

Mi-a plăcut să mă bucur de prietenia acelor de care oamenii, în general, se fereau sau îi admirau.Trupa de la Bancă!

CITEŞTE ŞI: Viaţa lui Cristi Borcea bate orice telenovelă. Spunea că o iubeşte enorm pe timişoreanca Alina, dar a înşelat-o

De la Trupa de la Bancă am învățat ce înseamnă caracter precum și tăria lui. Chestii rare în ziua de azi…

Cu teatrul nu am avut alte tangențe decât au avut și ceilalți copii duși cu școala la spectacol. M-am visat de câteva ori, recunosc, în story-uri de pe ecran, patetice.

Acum, după 18 ani de când m-am angajat la TNT, mă bântuie gândul că nu eu am ales Teatrul, ci El pe mine.

– Care este rolul tău cel mai…

– Rudi, scriitorul din textele Aeroport ale lui Ștefan Caraman. Este un personaj atât de complex, încât nu știu care de la care a învățat mai mult: eu de la el sau el de la mine.

Cert e că nu-l simpatizez deloc, ca și pesoană, și sunt sigur că l-aș bate măr dacă l-aș întâlni în vreun aeroport, fie el și din Praga…

În schimb fascineaza publicul, iată un paradox, deci încă un semn că mă aflu unde trebuie, ha, ha.

Sunt mândru,acum, că joc Groparul 1 în Hamlet, deși personajul principal în scena aia e fumul. Sunt multe personaje, dintre cele jucate, care-mi sunt dragi. De restul pot să spun că mi-am facut datoria.

– Cândva, într-o discuție, mi-ai vorbit și, recunosc, m-ai surprins – este mult prea devreme- despre rolul cu care ai dori să te retragi de pe scenă.

-Don Quijote, cu siguranță. Aș vrea să se întâmple înainte de a ieși la pensie de la TNT.

Și aș vrea ca Sancho să fie actorul care mă va însoți în proiectele mele de teatru independent. Restul e tăcere. Să ajungem și la momentul ăla… Sănătate!

– Talentul tău la desen este știut, ai avut expoziții în Reșița, orașul natal, în București, la Timișoara, Luxemburg… Recent ai realizat și coperta la antologia de poezie ”Umbra ceasornicului”, autor George Schinteie, unanim apreciată. Ai avut un mentor? Ți-a fost îndeajuns numai harul?

– Mentorul meu se numește George Drăgulescu, un actor extraordinar, un grafician excepțional.

Din păcate a plecat Dincolo. Desenul, pe lângă că îmi oferă antrenamentul lucrului cu mine însumi, îmi mai oferă și ceea ce Teatrul nu poate: contemplarea actului artistic propriu.

Colaborarea cu George Schinteie a fost o provocare adevărată, mai ales că ilustrarea unui volum de poezii nefiind “specialitatea” mea, eu fiind axat mai mult către grotesc, caricatural, conceptual. Ori George e un tip luminos.

Ca să nu mai vorbim de faptul că urma să ilustrez o antologie, un fel de cartea carților. Imi place ce a ieșit, sunt mândru de rezultat.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns