Zi liberă plătită pentru cei care se vaccinează

vaccinare 12

Camera Deputaţilor a adoptat marţi, decizional, proiectul de lege prin care persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 beneficiază, la cerere, de câte o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, conform HotNews.ro.

Proiectul, depus de parlamentari USR PLUS, a trecut cu 263 de voturi pentru, 30 contra și 4 abțineri. Luna trecută, Ludovic Orban spunea că PNL nu are nicio obligație să susțină proiectul de lege al USR PLUS: ”nu s-a discutat la nivelul coaliţiei, nu face parte din strategia de vaccinare care este una stabilită la nivel guvernamental”.

Propunerea a fost respinsă de Senat, dar Camera Deputaților a fost for decizional pe acest proiect. Legea merge la promulgare, la președintele Klaus Iohannis, notează News.ro.

Ce prevede legea:

Persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 urmează să beneficieze, la cerere, de o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, în cazul angajaţilor din sistemul public şi privat, respectiv de o zi în care sunt scutiţi de frecventarea cursurilor şcolare, în cazul elevilor şi studenţilor.

Persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 beneficiază, la cerere, de următoarele drepturi: câte o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul angajaţilor din sistemul public şi privat, câte o zi de scutire pentru frecventarea cursurilor, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul elevilor şi studenţilor, câte o zi de permisie, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul cadrelor militare în activitate şi a soldaţilor şi gradaţilor profesionişti”, conform propunerii legislative.

Drepturile persoanelor reglementante de acest articol sunt acordate pe baza adeverinţei de vaccinare eliberată conform legii.

CITEŞTE ŞI: Se coace o nouă Tabără în PNL Timișoara

Beneficiază de aceste drepturi şi unul dintre părinţi sau reprezentantul legal al copilului cu vârsta de până la 18 ani, precum şi al persoanei cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani, în ziua vaccinării copilului, respectiv a persoanei cu dizabilităţi.

Dispoziţiile de mai sus nu sunt aplicate în cazul în care persoanele sunt vaccinate la locul de muncă prin grija angajatorului.

Pentru a nu afecta semnificativ activitatea angajatorului, angajaţii au obligaţia de a informa angajatorul cu privire la opţiunile de programare ale zilelor libere pe care urmează să le solicite în temeiul prezentului articol, în vederea asigurării în condiţii optime a funcţionării activităţii acestuia.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Zi liberă plătită pentru cei care se vaccinează

  1. Dacă tot sunt proști, troglodiți, închistați în evul mediu, să le dăm mici, bere și zile libere. Sejururi gratuite pe împuțitul de litoral romînesc. Nu s-ar vaccina pentru propria sănătate sau ca să-i protejeze pe alții, dar s-ar vaccina pentru o cinzeacă, o zi liberă, o partidă de amor gratuit pe centură. Și cine speculează situația asta? C….e de politicieni și primitivii de popi. Ar fi bine să și bage mâna în buzunare și să plătească ei zilele libere pentru vaccinare, să vedem dacă e convenabil să fii populist pe propria piele, nu a altora.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *