
Pe autostrada A1, în zona localității Cunța, s-a produs, miercuri seara, un accident rutier în care a fost implicat un ansamblu de vehicule format din cap tractor și semiremorcă-cisternă, încărcată cu acid sulfuric (ADR 80/1830).
Ansamblul de vehicule, care acircula pe sensul Sibiu – Sebeș, a părăsit direcția de deplasare, a traversat parapetul median și s-a răsturnat în afara părții carosabile a căii 2, în zona km 299+800.
Având în vedere natura substanței transportate și posibilitatea existenței unor scurgeri de acid sulfuric, s-a impus închiderea circulației rutiere pe sensul Sebeș – Sibiu și devierea traficului prin nodul rutier Sebeș, situat la km 304, până la evaluarea riscurilor de către echipajele specializate.
Circulația a revenit la normal în jurul orei 6:45, a transmis DRDP Timișoara.


