An de an, la 29 aprilie, este sărbătorită Ziua Veteranilor de Război, în semn de recunoaştere a meritelor acestora pentru apărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale şi a intereselor României. Această zi aminteşte de data la care, în anul 1902, regele Carol I a promulgat, la solicitarea supravieţuitorilor Războiului de Independenţă (1877-1878), Înaltul Decret prin care a fost instituit pentru prima dată titlul de „veteran de război”, în conformitate cu Convenţia Statelor Europene de la Geneva, în onoarea ostaşilor care au luptat în acest război. Prin acesta, participanţilor la Războiul de Independenţă li s-au asigurat, pe lângă acest onorant statut, mijloace pentru un trai decent şi diferite înlesniri, în semn de recunoaştere a sacrificiilor lor pe câmpul de luptă.
Potrivit informaţiilor prezentate în albumul ”100 de ani de viaţă, 100 de ani de istorie”, publicat cu prilejul Centenarului Marii Uniri, pe site-ul www.mapn.ro, în Războiul de Independenţă (1877-1878) şi-au sacrificat viaţa 10.000 de ostaşi din cei peste 58.000 care au constituit Armata de Operaţii, iar în Primul Război Mondial, în care a fost mobilizată 11% din populaţia ţării, respectiv peste 880.000 de militari, victoria a fost obţinută cu jertfa a peste 335.000 de morţi şi dispăruţi, a peste 75.000 de invalizi şi a circa 650.000 de morţi din rândul populaţiei civile. În cel de-al Doilea Război Mondial, România a înregistrat peste 900.000 de morţi, răniţi, dispăruţi, prizonieri, răniţi şi invalizi, din care circa 92.000 de militari decedaţi. La data publicării acestui volum, în 2018, mai erau în viaţă aproximativ 8.300 de veterani de război, circa 250 de văduve de război şi în jur de 63.000 de văduve de veterani de război.
„Nu mai am aer…”
Maiorul în retragere Constantin Călina, veteran de război în vârstă de 99 de ani și pacient de suflet al Spitalului Militar Timișoara, i-a telefonat înainte de sărbători comandantului unității sanitare spunându-i ”Domnule colonel, îmi este rău… am săpat trandafirii în grădină și nu mai am aer…”. Apelul domnului Călina venind în această perioadă de pandemie, pentru cadrele medicale are o cu totul altă semnificație, iar gândul tuturor a fost: „Sperăm că nu este COVID-19”.
„Vă rugăm, o perioadă să nu mai săpați trandafirii, bine?”
„După o discuție cu colegii din Centrul de Primiri Urgențe, am stabilit că un medic și un asistent vor merge la domnul Călina acasă cu ambulanța spitalului. Colegii ajunși acolo au stabilit că este necesară transportarea domnului Călina la spital pentru internare în vederea investigațiilor, consulturilor de specialitate, acordarea de tratament și monitorizarea evoluției afecțiunilor veteranului nostru de război. Din fericire, grija tuturor a fost spulberată odată cu venirea rezultatului negativ la testarea Covid-19. După căteva zile petrecute la noi în spital, starea de sănătate a domnului Constantin Călina ne-a permis să îl externăm, iar recomandarea noastră a fost <<Domnule Călina, sunteți bine, puteți să mergeți acasă, vă rugăm o perioadă să nu mai săpați trandafirii, bine?>>”, au povestit angajații unității sanitare.
„A fost greu pe front…”
Constantin Călina s-a născut într-un sat din județul Mehedinți și, pentru că a rămas fără tată de mic, a trebuit să-și ajute familia încă de la vârsta de nouă ani, când a început să muncească pe câmp. Apoi, la doar 12 ani, a făcut practică într-un magazin din Drobeta Turnu-Severin, oraș în care a și terminat școala. „În 1942 am fost încorporat ca ostaș în contingente, după ce regele a dat dispoziție ca toți cei născuți în 1920 și 1921 să fie încorporați, pentru că s-au pierdut foarte mulți ostași pe front în 1941. În fiecare zi a fost greu pe front, în fiecare moment, în fiecare minut… nu știi dacă mai poți să faci un pas sau cade proiectilul pe tine”, povestește Constantin Călina.
„Decât prizonier la ruși, mai bine mort”
Veteranul de război își aduce aminte că ostașii români care au luptat în cel de-al Doilea Război Mondial aveau o lozincă: să nu cadă în mâinile rușilor. „Era o lozincă: <<Decât prizonier la ruși, mai bine mort>>, și toți cei care eram pe front ne ziceam să nu ne prindă rușii, pentru că știam că nu ne mai întoarcem, nu mai scăpam cu viață din mâinile lor. Dar chiar și cei care nu am fost prinși tot am tras destul de greu din cauza rușilor, pentru că au făcut ce au vrut în țară”, continuă povestea Constantin Călina.
„Dacă nu eram cinstit și corect, nu ajungeam la vârsta aceasta”
Seniorul timișorean a ajuns la frumoasă vârstă de 99 de ani, spune că este mulțumit de ce a făcut în viață, deși recunoaște că statul nu l-a răsplătit așa cum se cuvine pentru că a luptat pe front și are o pensie de veteran de război destul de mică. „Cred că am ajuns la această vârstă pentru că am lucrat de mic, acesta e secretul, iar în viață am fost ordonat, cinstit și corect cu toată lumea. Dacă nu eram cinstit și corect, nu ajungeam la vârsta aceasta. Sunt un om împlinit, am un băiat, un nepot, un strănepot. Ce mai pot aștepta?”, se întreba, cu ani în urmă, Constantin Călina. Și viața l-a lăsat să aștepte…
