Retim ne sfătuiește să băgăm gunoiul înapoi în casă, până la următorul termen de ridicare, care nu se știe când va fi

Retim ne sfătuiește să băgăm gunoiul înapoi în casă, până la următorul termen de ridicare, care nu se știe când va fi

Retim ne sfătuiește să băgăm gunoiul înapoi în casă, până la următorul termen de ridicare, care nu se știe când va fi

Orașul s-a umplut de gunoi menajer, iar pubelele din fața blocurilor și ale caselor au devenit neîncăpătoare. Societatea Retim a ridicat ultima dată gunoiul pe data de 29 aprilie. Apoi, în urma unui conflict mocnit cu angajații, care acuză că nu li se mai acordă ore suplimentare și alte beneficii, deșeurile menajere și cele reciclabile nu au mai fost ridicate din majoritatea zonelor Timișoarei.

După sute de reclamații, postări pe social media și telefoane la departamentul de reclamații al companiei, situația nu are încă rezolvare. Previzibil, administrația orașului nu a comunicat nimic legat de această criză, care tinde să se transforme într-una socială și de sănătate publică. Ceea ce schimbă complet datele problemei.

Și nu e de mirare că administrația Fritz nu are niciun fel de poziție publică, cât timp din consiliul de administrație al Retim Ecologic Service SA face parte chiar city managerul Timișoarei, Matei Cristian Creiveanu.

Cu alte cuvinte, orice e permis, nu contează prin ce situație trec timișorenii și în ce hal arată orașul.

Pe 29 aprilie, când deja apăruseră primele semne de nemulțumire în rândurile angajaților și zvonuri că aceștia nu vor lucra nici înainte nici după Paști, Retim a anunțat că “va continua colectarea deșeurilor menajere de la persoanele fizice și agenții economici fără întreruperea activității atât în 1 mai cât și în perioada Sărbătorilor Pascale, asigurându-se continuitatea serviciului” și că vor fi închise, pe perioada sărbătorilor, doar casieriile și programul de relații cu publicul.

Următorul anunț, venit pe 6 mai, după Paști, a fost că în aceeași zi, adică tot pe 6 mai nu se va ridica gunoiul, de vină fiind “întreruperea programului de lucru de către o parte a angajaților responsabili cu colectarea și transportul deșeurilor din Zona 1 Timiș”.

Ca să fie totul clar, afectată nu este doar Timișoara, ci și localitățile din zona 1 de colectare: Chișoda, Covaci, Crai Nou, Dudeștii Noi, Dumbrăvița, Ghiroda, Giarmata, Giarmata Vii, Giroc, Giulvăz, Ivanda, Moșnița Nouă, Moșnița Veche, Parța, Pustiniș, Răuți, Rudna, Sânandrei, Sânmartinul Maghiar, Sânmartinul Sârbesc, Sânmihaiu Român, Șag, Urseni și Utvin.

Retim ne sfătuiește să băgăm gunoiul înapoi în casă, până la următorul termen de ridicare, care nu se știe când va fi

În după-amiaza zilei de 7 mai 2024, după ce sporadic deșeurile au fost colectate doar de pe câteva străzi, cei de la Retim au ieșit public cu un comunicat demn de cascadorii râsului, asta dacă nu ar fi de plâns.

Un comunicat tip caterincă

Într-o explicație alambicată, oamenii sunt sfătuiți să își bage înapoi gunoiul în curți sau apartamente și să aștepte…următorul termen de ridicare. Nu se precizează însă și când exact se va întâmpla acest lucru.

Astfel, Retim informează utilizatorii din Zona 1 Timiș că, în zilele de 30 aprilie, 4 mai, 6 mai și 7 mai, s-a confruntat cu mai multe întreruperi sau nerespectări ale programului de lucru de către o parte a personalului responsabil cu colectarea și transportul deșeurilor, ceea ce a afectat colectările pe unele trasee. Lucru pe care l-au simțit timișorenii și timișenii direct afectați și cu mormanele de gunoi în fața ușii de mai bine de o săptămână.

”Regretăm neplăcerile create și vă asigurăm că depunem toate eforturile pentru a limita consecințele generate de această situație.

În cazul în care nu vi s-au colectate deșeurile, vă rugăm să retrageți recipientele în gospodărie și să așteptați următoarea zi programată pentru ridicarea acestora. Pentru a eficientiza capacitatea de depozitare de care dispuneți, vă recomandăm să reduceți volumul prin următoarele acțiuni:

  • depuneți deșeurile reciclabile de plastic, metal, hârtie și carton doar în recipientul galben – acesta poate fi stocat pentru o perioadă mai îndelungată;
  • reduceți volumul ocupat de deșeurile reciclabile prin pliere, turtire și/sau strivire;
  • apelați la sistemul RetuRO dacă acest lucru este posibil;
  • utilizați unitățile individuale de compost pentru deșeurile biodegradabile;
  • depuneți în pubela neagră doar deșeuri reziduale, pentru a putea folosi la maximum volumul disponibil”, a transmis Retim.

Retim anunță că va reveni în cel mai scurt timp cu informații concrete privind situația programului de colectare.

Ce înseamnă “în cel mai scurt timp”, numai cei de la Retim știu. Iar sfaturile despre cum să depoziteze cetățenii gunoiul în pubelele deja supraîncărcate nu poate fi decât miștocăreală sau PR de cea mai joasă speță.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

13 thoughts on “Retim ne sfătuiește să băgăm gunoiul înapoi în casă, până la următorul termen de ridicare, care nu se știe când va fi

  1. Daca nu plătim, imediat își aduc aminte de oameni! Bătaie de joc! Plus că au marit prețul! Alta firma nu exista?
    Alte soluții? 🤔👀

  2. Dintr-o privința vă bateți joc de populație orașului. Mai ales că plătesc facturile pe care primesc (pt gunoiul menajere și cele reciclbil).

  3. Bine că vă luați salariile. Nesimțiților, 3 pubele negre, la 26 de apartamente, gunoi de 1 mai, gunoi de Sărbătorile Pascale, e strada plină de deșeuri menajere care din cauza căldurii, put. Cine le mai bagă în curtea comună?

  4. Bani de la cetateni ii convine sa incaseze?!
    pt o galeata , doua de gunoi pe luna eu platesc 25 lei la bloc.
    Au dublat pretul in ultimul an si tot ei sunt cei nemultumiti? si lasa gunoiul neridicat.
    Au facut greva nepalezii? ca vad ca majoritatea is asiatici ce lucreaza.

  5. Ar trebui sa fie măcar 2 firme sa poți alege sa fie concurenta, asa cer cit vor și colectează dacă vor. Nu avem variante Aleșii sint vinovați peste tot numai cumetrii.

  6. Daca citește cineva de la Retim va rog sa ne spuneți va rugam dacă putem sa aducem gunoiul sa sediul de pe Gh. Lazăr

  7. Muncitori au dreptate! În timp ce ce-i din consiliul de administrație din primărie și patronul Neamț Băgă banii frumoși în buzunarul propriu , muncitorii sunt plătiți cu salariul de mizerie și forțați să se descurce. Măriți salariile dacă vreți competență.

  8. Este o situație cel puțin incomoda Adica ne colectarea deșeurilor este o situație gravă dar totuși să ne uităm bine la cauza care a dus la această situație Deci nu se poate așa ceva după ce că persoanele care lucrează la această societate in asemenea condiții să nu li se plătească muncă și orele suplimentare este foarte grav Sa ne aducem aminte că anul trecut când au fost profesorii în grevă toata presa și toată țara au fost alaturi de ei Stimați cititori acessti oameni ne colectează noua rahatul sa zic așa Haideți să fim alaturi de ei mai ales când știm în ce condiții lucrează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *