Timișoara – 16 decembrie 1989. Ziua în care am învins frica
Generația lui 1989 s-a născut în frică. La fel ca și generația părinților noștri. Se adunaseră, până atunci, 51 de ani de totalitarism, de teroare și intimidare, de răstălmăcire a normalității. Dar, chiar născuți în frică, știam că nu așa trebuie să fie alcătuită lumea, știam ce este cu adevărat libertatea. Și ne-o doream. Speram că va veni, cândva, înainte de sfârșitul veacurilor.
Nu bănuiam, însă, că vom ajunge s-o făurim din nimic, prin noi înșine, aproape peste noapte. A fost, desigur, nevoie de un pretext: a fost cel de la Timișoara. Un protest tăcut, în stradă, cât să înțelegem că suferința e a tuturor. O ocazie să ne adunăm, să știm că, de fapt, noi suntem cei mulți.
Un tramvai oprit, cât să ne dăm nouă măsura faptului că lucrurile nu mai trebuie să meargă așa. Și apoi strigătul de libertate.
În 16 decembrie 1989, la Timișoara, înainte de a începe adevăratele confruntări, am învins frica din noi. Am răscumpărat umilința și lipsa de speranță a două generații. Și am descoperit că se poate. Nu mai puteam da înapoi, nu mai voiam să dăm înapoi. Pentru că, oricât de dură poate fi lupta pentru libertate – libertate ca oameni și ca țară –, știam că traiul în teroare este însutit mai rău.
Și atunci am ales. Am ales ca libertatea să înceapă cu noi, am ales ca libertatea să înceapă din noi.
CITEȘTE ȘI: Priveghere pentru martirii Timișoarei, în noaptea de 16/17 decembrie
Foto: Constantin Duma
