Pe unul dintre cunoscutele ecrane din New York apărea un tablou al unei timișorence: era reclama pentru expoziția ce avea loc în metropola americană.
În Coreea de Sud, un alt tablou, al aceleiași timișorence, va rămâne într-un muzeu, după ce artista a fost invitată să participe la o expoziție în această țară.
Teodora Paula Dumitrache trăiește în Timișoara de câțiva ani. Ea este practic o necunoscută pentru bănățeni, însă o artistă apreciată în afara țării.
– Cum a început drumul spre străinătate?
– Pot să spun că, printr-o întâmplare, am participat la Viena, la Ziua Europei. Acolo am avut o expoziţie personală şi am fost cazată la Ambasada României.
M-am simţit foarte bine primită, cu toate că am plecat cu emoţii. Şi de acolo a început ieşirea mea din ţară. În acelaşi an am plecat la Cannes, am avut întâlniri cu directori de galerii de artă, am fost invitată să văd şi eu cam cum se mişcă lumea artei din străinătate şi în acelaşi timp am avut şi evenimente în Timişoara.
Am avut în urmă cu trei ani un eveniment de lansare de carte, expoziţie de desen şi pictură plus o mică paradă a modei cu haine create de mine şi pictate manual.
În aceeaşi perioadă am fost invitată la Sankt Petersburg, dar nu am ajuns, însă am fost invitată şi în Italia, să participat la primul meu concurs de pictură, de artă contemporană. Sunt, la ora actuală pe lista artiștilor de artă contemporană din lume.
În Italia m-am dus cu emoţii, fiind primul meu concurs, iar de acolo am avut bucuria să mă întorc în ţară cu premiul întâi pentru expresivitate şi stil. Cam în aceeaşi perioadă am aflat că eu am venit cu ceva nou în artă. Am venit cu un stil nou, cu o anumită expresivitate, unele pot fi numite portrete.
În proporţie de 80 la sută lucrările mele sunt realizate cu degetele, pentru că aşa simt bine şi culoarea şi forma şi în acelaşi timp sunt lucrate şi în acuarelă.
De vreo trei-patru luni am început să fac şi pictură abstractă şi are succes, pentru că una dintre picturile mele pleacă la un festival de artă din Coreea de Sud. ”Inima pământului” va rămâne expusă în muzeu, nu se mai întoarce în ţară.
– Până la succesul din străinătate, cum au stat lucrurile în ţară?
– Nu a am avut succes pentru că sunt altceva în pictură, nu mă încadrez în şabloanele anumitor persoane din ţară. E drept, nici eu nu vreau să mă încadrez în tipare şi de aceea, probabil, mi-am şi creat un stil aparte, dar datorită acestui stil eu am reuşit să ies şi din ţară.
Într-adevăr eu am avut expoziţii în România, cu lansări de carte, expoziţii de desen şi pictură, dar le-am făcut strict pentru portofoliu.
Oriunde te duci în străinătate trebuie să ai portofoliu, să se vadă că tu faci lucrările respective.
Aşa am aflat că sunt urmărită de anumiţi critici de artă, curatori și artişti din străinătate. Dar ei urmăresc artistul respectiv cam un an, un an şi ceva până să îl invite un eveniment al lor.
Trebuie să ai multă răbdare, evenimentele sunt programte cu un an înainte, cel mai puţin şase luni, în care artistului i se dă voie să se pregătească. Ei caută artişti mai deosebiţi. Sunt alte reguli decât în România.
Acum vreau să demarez un proiect mult mai amplu, ceva non-profit şi sper să aibă priză la public. Am încercat să fac expoziţie într-o anumită sală din Timişoara şi mi s-a spus că ei nu fac evenimente pentru oricine de pe stradă.
Îţi dai seama cum m-am simţit în momentul ăla, eu fiind invitată şi în alte părţi ale lumii.
– În țară nu contează aprecierile din afară?
– Nu. Au impresia că sunt deținătorii adevărului. Îmi iubesc țara, însă… La primul eveniment când am luat premiul întâi a fost un șoc pentru mine.
Au fost participanți din 20 de țări.
Am fost singurul artist la care nu i s-a scris țara de proveniență pe pictură. Nu am putut să cer explicații.
Eram chiar la început, nu știam. Nu s-a pomenit numele țării nici când m-am prezentat în fața juriului. Abia în următorul an, când mi s-a acordat premiul unuia dintre organizatori, atunci au pomenit că vin din România, iar în acest an, au evitat din nou să pună numele țării, tot în Italia s-a întâmplat. Cu toate acestea, ei mă consideră de-a lor.
Acolo sunt invitată la foarte multe evenimente, concursuri, expoziții. Și nu doar acolo. Am fost invitată în Algeria, dar mi-a fost teamă să mă duc, era un eveniment în colaborare cu UNESCO.
Erau atât de bine organizați, totul era strict specificat în contract. Am avut emoții și am decis să nu mă duc.
La aceste evenimente eu mă duc să expun. Am lucrări în Canada, la New York – două, în colecții private, în Timișoara. Sunt persoane care au luat opt lucrări, altele, două.
Am și la Cannes, Fieste, Matera, Bologna, Veneția, la Roma. Acolo am luat diploma academiei ”Citta di Roma”, e cea mai veche academie a lor.
Toate aceste diplome atârnă greu în portofoliul unui artist. Cu cât e mai premiat în străinătate, cu atât mai mult îi crește cota pe piață. Într-adevăr, am fost contactată de diverși dealeri de artă, dar nu e momentul ca eu să intru pe această piață.
Deocamdată lucrările mele merg în colecții private. Anul trecut am primit diploma de onoare la Premiile internaționale Michelangelo Bonarroti.
Anul viitor am fost invitată la bienala din Florența și știu cine face parte din juriu, cine citește portofoliul, sunt nume grele în artă din Italia. E un juriu internațional.
– Cum ai cucerit criticii?
– I-au atras probabil stilul și personalitatea, fiecare lucrare are o expresivitate, felul cum sunt lucrate. Unii critici de artă mi-au scris că sunt unică în lume.
Eu pictez trăiri, expresivitate. – Este singura ta ocupație? – Lucrez de 21 de ani, din studenție. Sunt șefă de magazin, mă ocup și de amenajarea vitrinelor, sunt stilist personal, ceea ce e nou pe piața din Timișoara.
Îmi place ceea ce fac. Mie mi-a plăcut foarte mult ideea de vestimentației, dar mi-am dat seama din cauza finanțelor că nu voi putea ajunge unde vreau și am căutat o altă portiță.
Și așa am ajuns stilist personal. Sunt multe persoane care apelează la mine, medici, avocați, directori. Este o activitate non-profit. Aceste servicii le ofer în cadrul magazinului.
E ceva ce mie mi-a plăcut și am implementat ideea asta în magazin.
Și chiar pun suflet în ceea ce fac.
Teodora Paula Dumitrache, pictoriță, stilist, scriitoare, este una dintre româncele care au cucerit străinii, însă care, în ochii conaționalilor, încă nu poate face parte din categoria artiștilor, pentru că studiat designul vestimentar și nu… pictura, în cazul ei talentul nefiind luat în considerare.
