„Temelia familiei noastre este dragostea pentru Dumnezeu”. Dialog cu Cătălin Barb-Ghenci, predicator la biserica neoprotestantă

pastor 1

– Ne știm de ceva timp. Întotdeauna am remarcat unitatea și armonia familiei dumneavoastră. La asta contribuie și preceptele religiei căreia îi aparțineți, dar cu siguranță vă raportați și la un model.

CITEȘTE ȘI: Proteste violente în Serbia, după ce președintele a decis să reimpună starea de urgență. Video

– Modelul familiei noastre este familia creștină, modelul biblic lăsat chiar de bunul Dumnezeu. Temelia familiei noastre este dragostea pentru Dumnezeu și dragostea pe care o avem unii față de ceilalți necondiționat. Noi nu încetăm să cultivăm în mod intens comuniunea de iubire și respect dintre noi. Conținutul și calitatea comunicării dintre noi constituie cheile reușitei noastre.

– Sunteți săcălăzean. Localitatea s-a dezvoltat foarte mult. Povestiți ceva despre strada unde v-ați născut, recurgeți, vă rog, la o comparație, încât un copil de azi, citind, să deducă, măcar, ce au generat deceniile din urmă.

– M-am născut în Săcălaz, casa părinților mei fiind pe stada a VI-a, la nr. 570. În tot Săcălazul, în urmă cu 40 de ani, era o curățenie exemplară. Săcălazul nu era atât de modernizat ca azi, dar oamenii se implicau mai activ în viața comunității. Erau mai apropiați și mai uniți decât azi. Deceniile din urmă i-au făcut pe oameni mai reci în relațiile dintre ei.

– Aveți trei copii, cu rezultate bune la învățătură. Doi fac și sport de performanță. Și aici se regăsește efortul soției, doamna Loredana, dânsa fiind responsabilă, să zic așa, cu greul casei. Vă las bucuria să vorbiți despre performanțele, excelente, ale sportivilor Barb.

– Dumnezeu ne-a binecuvântat cu două fete și un băiat. Ei sunt bucuria vieții noastre. Ne aduc multe bucurii. Lidia, fiica noastră cea mare, visează să ajungă la Academia de Poliție și muncește enorm pentru visul ei. Anamaria și Daniel sunt sportivi de performanță în domeniul artelor marțiale. Amândoi sunt campioni naționali ai României la karate shotokan în ultimii patru ani la rând. Anamaria este a doua în lume la categoria ei, vicecampioană mondială, iar Daniel este locul cinci mondial. Au participat la zeci de competiții naționale și internaționale. Pe lângă rolul de soție și de mamă, Loredana este un profesionist în meseria ei. Fiind absolventă a Facultății de Științe ale Comunicării, Limbi Moderne Aplicate, Traducere și Interpretare, deține o experiență de 17 ani ca traducător în televiziune și nu numai. – Un timp ați fost plecat din Banat, la Sibiu, dascăl la o școală cu statut special, unde ați fost director. Subiectul este sensibil și astăzi.

– În ultimii 20 de ani de activitate, am fost implicat în mai multe proiecte. În București, Lugoj, Sibiu, Craiova și Sânandrei am activat pentru o perioadă mai lungă de timp. Pe rând, am fost diacon, prezbiter, evanghelist și chiar președintele organizației creștine Vestea Bună. La Sibiu, am fost directorul unei școli de realfabetizare pentru cinci ani. În țara noastră, din cauza sărăciei, gradul de analfabetism este în creștere. Printr-un program coordonat de Ministerul Educației și sponsorizat din SUA, am reintegrat 120 de copii care abandonaseră școala. Am o compasiune deosebită pentru familiile defavorizate și sunt deschis să ajut și să mă implic de fiecare dată când este posibil.

– Sunteți predicator neoprotestant. Cu siguranță nu toți cititorii noștri dețin amănunte despre acest cult. Spuneți, concis, ce-l definește.

– Cu siguranță că există foarte multe lucruri de spus dar, pe scurt, în acest interviu, vă pot spune că biserica neoprotestantă este o biserică a evangheliei depline, carismatică în închinare și slujire. Misiunea acesteia este să-L glorifice pe Dumnezeu, să echipeze slujitorii și să câștige suflete pentru Hristos. În acest context, menționez că lucrarea mea de suflet rămâne predicarea Evangheliei, căreia îi sunt dedicat total în prezent. – Mi-a făcut plăcere reîntâlnirea. Vă doresc să fie bine!

– Vă mulțumesc. Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toți!


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “„Temelia familiei noastre este dragostea pentru Dumnezeu”. Dialog cu Cătălin Barb-Ghenci, predicator la biserica neoprotestantă

  1. Buna meserie de trăit fara munca .Am greșit muncește făcând taximetrie pirat de la Sacalaz la Timișoara poate fi găsit zilnic pe Bl Cetății unde au statie taximetriștii de la Sacalaz din cauza cărora comuna Sacalaz la o distanta de 10 km de Timișoara nu are autobuz la Sag ,Sânandrei și alte localități au la Sacalaz nu se poate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *