
Peste 400 de tineri din Timișoara și-au îmbunătățit sănătatea mintală prin artă, natură și voluntariat
Peste 400 de tineri din Timișoara și-au îmbunătățit sănătatea mintală prin artă, natură și voluntariat

Peste 400 de tineri din Timișoara și-au îmbunătățit sănătatea mintală prin artă, natură și voluntariat

Programul de voluntariat „Salvator din pasiune”, la 9 ani de la înființare. Astăzi, 6 mai, se împlinesc 9 ani de când Departamentul Pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, a lansat semenilor provocarea de a deveni voluntari în cadrul…

GAL Banat-Vest – Comunicat de presă: Începere stagii de voluntariat

Liceenii de la Colegiul Național Bănățean s-au aliniat la startul unui concurs european de idei pentru voluntariat. Vineri, 2 februarie, în fața unui juriu format din persoane cunoscute în domeniile lor de activitate, doisprezece elevi ai Colegiului Național Bănățean din Timișoara…

„Dăruieşte şi Iubeşte” este numele campaniei filantropice iniţiate de Fundaţia Culturală Artmedia din Timişoara, prin care unităţile de învăţământ preuniversitar din oraşul de pe Bega şi din judeţ…

Programul educational Ajungem MARI a demarat o noua campanie de inscrieri pentru voluntari care sa le fie alaturi copiilor din centrele de plasament, apartamentele si casutele de tip familial.

Asociația Acasă în Banat și Fundația Orange își unesc din nou forțele pentru a pune în valoare patrimoniul mulinologic din județul Caraș Severin, în cadrul proiectului „Hai la Rudăria!”.

Pe vremea comuniștilor, se făcea mare tam-tam cu organizațiile de pionieri din școli. Acestea erau la mare preț și nimeni nu își permitea să spună ceva de rău despre activitatea copiilor…

După o lungă perioadă în care au fost izolați în centrele de plasament și mulți nu au reușit să țină pasul cu școala online…

Asociația „Acasă în Banat” va participa sâmbătă, 31 august, la o amplă acţiune de ecologizare şi amenajare de trasee turistice în zona…

”Plantăm fapte bune în România” deschide, în luna martie, seria acțiunilor de împădurire. În 16 martie, la Cralovăț, se vor împăduri cinci hectare …

Potrivit unui proiect legislativ depus la senat, perioada în care persoanele au desfășurat o activitate de voluntariat ar putea fi considerată vechime în muncă.