Pionierii de ieri, voluntarii de azi

Pe vremea comuniștilor, se făcea mare tam-tam cu organizațiile de pionieri din școli. Acestea erau la mare preț și nimeni nu își permitea să spună ceva de rău despre activitatea copiilor care depuneau toate efoturile pentru patrie, partid și popor. Pionierii erau în tot și în toate: strângeau sticle și borcane, reciclau maculatură, culegeau porumbul, via și merele și participau la tot felul de munci agricole, mergeau din casă în casă ca să recicleze tot ce ar mai putea fi folosit, pe scurt, făceau numai lucruri bune de dat exemplu celor mari.

Într-o societate normală, orice muncă este răsplătită, dar cum orânduirea socialistă era departe de normalitate, pionierii nu primeau nimic pentru munca lor, fie că strângeau sticle și borcane de pe la oameni din case, fie că adunau știuleții de pe câmp. Totul era pe bază de voluntariat, numai că pe atunci nu se folosea atât de des acest cuvânt care acum pare pe buzele tuturor.

Așa erau vremurile acelea și nu pot fi acuzați copiii de dinainte de 1989 pentru prostiile pe care li le băga în cap Partidul Comunist Român. După câțiva ani, pionierii deveneau UTC-iști, dar continuau să lucreze ”moca” pentru țară și popor, numai că activitatea căpăta o altă anvergură: se mergea pe șantierele patriei, la canal sau la alte obiective care constituiau mândria socialismului. Firește, tot pe bază de voluntariat.

Toată această activitate prestată în mod gratuit nu s-a reflectat însă și în nivelul de trai al românilor: lumea o ducea prost, cu alimente raționalizate, cozi nesfârșite, fără curent și căldură și nici cu prea multe speranțe că va fi mai bine. În schimb, cei mai ”voluntari” dintre foștii pionieri sau uteciștii ajungeau activiști de partid și beneficiau de avantaje pe care ceilalți nu le aveau, ducând o viață fără restricții, cu mâncare suficientă și fără să stea la coadă. Asta era răsplata primită pentru voluntariatul de la pionieri și de la UTC.

Vremurile au trecut și, după 1989, tinerii au înțeles că au și drepturi, dintre care și acela de a fi plătit. Tot mai puțini erau cei care acceptau să lucreze benevol, fără nici o recompensă, așa cum vedeau că se practică în orânduirea capitalistă, ghidată după principiul că orice muncă trebuie plătită. De la o vreme însă, avem senzația că se dorește o întoarcere în timp, în care tinerii să lucreze iarăși pe degeaba. Voluntariatul este tot mai invocat și nu puțini sunt cei care lasă impresia că abia așteaptă să muncească fără a fi plătiți, exact ca pionierii care cărau sticle și borcane și cântau cu voce tare ”Partidul, Ceaușescu, România”.

Acum, Primăria Timișoara, prin vocea edilului Dominic Fritz, cheamă tineretul la muncă ”moca”, evident nu la sticle și borcane, ci la numărat becuri și făcut curățenie. Pentru multă lume, care nu înțelege că marile proiecte ale Timișoarei nu se pot face cu niște ieșiri la tuns iarba, e o lovitură de imagine. Firește, nu vom avea spitale și stadioane doar dacă vin câteva grupuri de tineri să adune sâmbăta gunoiul căzut pe lângă tomberoane, exact așa cum s-a întâmplat și pe vremea lui Ceaușescu.

Și tot la fel, cei mai ”voluntari” dintre voluntari vor ajunge în posturi călduțe, evident, nu la PCR, ci la structuri ale Primăriei Timișoara. Dominic Fritz a și anunțat, dealtfel, că voluntariatul va fi considerat experiență profesională, așa că e limpede că cei care numără becurile și gropile din asfalt vor avea, astfel, expertiza necesară pentru a fi angajați în posturi-cheie la primărie.

Hai că are și voluntariatul farmecul lui!