Elevii timişeni, implicaţi în campania „Dăruieşte şi Iubeşte”. Mesaj de suflet de la Florin Piersic, susţinătorul acestei iniţiative

Elevii timişeni, implicaţi în campania "Dăruieşte şi Iubeşte". Mesaj de suflet de la Florin Piersic, susţinătorul acestei iniţiative

„Dăruieşte şi Iubeşte” este numele campaniei filantropice iniţiate de Fundaţia Culturală Artmedia din Timişoara, prin care unităţile de învăţământ preuniversitar din oraşul de pe Bega şi din judeţ sunt îndemnate să se implice în activităţi de voluntariat şi caritate în beneficiul elevilor timişeni defavorizaţi din mediul rural.

Ideea de bază a acestei acţiuni de suflet este ca, în preajma marii sărbători a Naşterii Domnului, cei cu inimi generoase să-şi aducă aminte de semenii lor nevoiaşi şi să-i însenineze cu daruri de Crăciun.

Campania este derulată cu sprijinul Inspectoratului Judeţean Timiş, care, prin intermediul lui Ladislau Domolki, inspector şcolar pentru activităţi educative extraşcolare, a transmis unităţilor de învăţământ preuniversitare din Timişoara că se pot înscrie în proiect prin transmiterea fişei de participare pe adresa de mail [email protected].

Cadrele didactice din şcolile implicate vor îndruma elevii să pregătească mici pachete-cadou pe care să le ofere colegilor nevoiaşi din şcolile satelor şi comunelor din judeţ. Pachetele vor conţine rechizite, cărţi, dulciuri bine ambalate şi livrate în condiţiile respectării normelor de idienă, detaliile referitoare la distribuirea lor urmând să se stabilească de comun acor între şcoala care dăruieşte şi cea care primeşte aceste daruri.

CITEŞTE ŞI: Dan Negru, de pe treptele Catedralei: „Criminalii copiilor din Decembrie ’89 nu au fost niciodată găsiți”

Unităţile de învăţământ preuniversitar din oraş participante la acest proiect caritabil vor selecta aşadar şcoala-destinatar şi, dacă vor dori, vor putea parafa colaborarea cu aceasta din urmă prin acorduri de parteneriat. La finalul campaniei ce reprezintă o ediţie-pilot, şcolile aducătoare de daruri şi elevii care s-au implicat benevol în această acţiune vor primi, din partea Fundaţiei Artmedia, Certificate/Diplome de Voluntariat.

Susţinătorul acestei iniţiative este marele actor român Florin Piersic, care a transmis următorul mesaj de suflet:

”Dragii mei dascăli, voi care, precum grădinarii de elită, creşteţi minunatele Flori ale lumii, formaţi, educaţi şi îndrumaţi tinerele vlăstare pentru a putea deveni mâine oameni adevăraţi. Mă bucur că în Timişoara, în colaborare cu Artmedia, şcolile, liceele, grădiniţele se implică şi de data aceasta în deosebita acţiune de caritate prin care copiii vor face mici cadouri copiilor, învăţând să dăruiască şi să iubească. Dragii mei dascăli, iubiţii mei timişoreni, vă doresc Sărbători cu speranţă, bucurii în suflet şi multă, multă sănătate!”.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *